Complexul "dă şi mie!"

(articol de Paul Everac, 2009)

   Greu îmi este să suport, ca român, mototolirea simţului de demnitate la omul nostru, până la a face din el o specie cupidă, lingavă, hămesită, mereu cu mâna întinsă în gestul "dă şi mie!".
   Nu e omul cel mai nenorocit, nici cel mai lipsit de pe faţa pământului, dar s-a modelat pe această direcţie, şi prima grijă a unui rentabil conducător ar fi să-l reeduce, să-i restituie simţul integrităţii sale, nemozolite de milogeală. Cred, mi-e teamă că formăm cohorta cea mai vastă de cerşetori de pe faţa Europei, profesioniştii mâinilor întinse şi a bolfelor expuse pentru milostenie.
   Marele Papă polonez interzicea polonezilor din Italia să cerşească, - îi ajuta el. Dealtfel când am fost prima oară în Polonia, într-un an de sărăcie lucie, la Ambasada română unde s-a organizat o mică recepţie, oaspeţii polonezi, deşi nemâncaţi, abia s-au atins de bucate şi de băutură, opunându-le o mândră reţinere; în timp ce la Bucureşti, am văzut, nu o dată, la Ambasadele străine, concetăţeni arătoşi băgându-şi provizii în ţoaşcă.
   În valul de simpatie pe care l-a stârnit aşa-zisa revoluţie română, s-au pornit în 1990 convoaie de daruri din Apus pentru "brava" noastră populaţie. A fost o umilinţă să vezi cum oameni, altminteri titraţi şi încliftaţi, dar şi golănaşi de meserie, se reped să devalizeze camioanele, luptându-se pentru câte un crac de pantalon vechi, purtat de cine ştie cine. S-au semnalat magistraţi şi profesori la această competiţie de "dă şi mie!" şi au fost încăierări de mizerabili, jalnice pentru prestigiul unui popor.
   Am văzut de atunci cozi belicoase la ghişee pentru a prinde o bonificaţie, rixuri pentru bilete la loterie, învălmăşeli urlate, ghionţi şi dupaci pentru repartiţii cu reducere la băi. Am văzut de asemenea, cu groază şi ruşine, fraţi întru Cristos, bălându-se la Cluj în biserică, de la enoriaş la prelat, pentru stăpânirea ei. Am văzut de curând o neverosimilă gloată, altfel bine îmbrăcată, care se strivea şi tăvălea amarnic la Braşov să apuce nişte cotlete ceva mai ieftine, promoţionale; până când personalul, exasperat, le-a aruncat cu cotletele în cap, ca la dobitoace.
   Aceste fabuloase mase au fost întreţinute şi preparate de noii nababi şi ciocoi care la Bacău sau la Arad le-au zvârlit potol şi udătură, iar ele s-au repezit ca şi când ar fi fost sfârşitul lumii. Peste tot ghiftuiţii, marii prădători ai averii obşteşti, şi-au plătit clientela cu mezelicuri şi berică, iar aceşti dezmoşteniţi de orice mândrie s-au repezit să înfulece. Peste tot s-au făcut pomeni, umplând ţara de pomanagii. Barem în preajma alegerilor te trezeşti volens - nolens cu brichete, scurteici, cafeluţe, mititei, tensiuni luate şi alte mofturi şi marafeturi, şepcuţe, cordoane, brasiere, de ce nu şi prezervative, toate plătite indirect, pe căi ocolite, din buzunarul tău, şi zvârlite în chip de pomeni şi şpăgi electorale. Cunosc destui oameni înhămaţi la propagandă, chiar împotriva propriilor lor convingeri, pentru un ciubuc odios. Se mănâncă oase bune de prostimea medie în atare împrejurări, rezervându-se carnea din cotlet pentru viitorii potentaţi. Restul gloatei limpăie, fornăe, flocăe, clefăe ce apucă.
   Dar complexul "dă şi mie!" merge mai departe, la cele aşa-zise spirituale. Mase întregi, hămesite de nu se ştie ce, se târâie anevoie la moaşte şi se încaieră să pue degetul pe nişte oase, ori să ia apă sfinţită de dus acasă, unde o uită Dumnezeu. Ele la sacral nu se ridică, dar lihnesc după un pic de magie, amăgindu-şi speranţa. Câte unii (caz concret) stau şi laudă în bobote pe Cel de Sus, dar fură cruci de lemn vechi din cimitire, ca să se încălzească.
   La capătul opus stau cei care fac moarte de om pentru un bilet la Rolling Stones.
   Complexul "dă şi mie!", umilitor şi josnic cum e, are ieşire la alte două sucursale, făcând parte din acelaşi trust: una e mita, cealaltă furtul. Ele, toate trei, stăpânesc şi vor stăpâni încă multă vreme lumea românească, periferică Europei, spre cumplita noastră dezolare. 
 

*   *   * 

"Filantropica": Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană !