Recentralizaţi decizia. Dacă vreţi un stat funcţional.

Puţini din acest guvern îşi dau seama că se află în faţa unui nod gordian. România nu mai poate funcţiona cu 1,2 milioane de bugetari şi cu peste 200 de instituţii autofinanţate, rupte din ministere. Tăiaţi acest nod gordian şi aduceţi statul la maximum 800.000 de angajaţi, dând prioritate veniturilor profesorilor şi medicilor, şi mai avem o şansă!  

Ziarul Financiar:

Actuala formulă de spargere a ministerelor în case/agenţii/companii naţionale este depăşită. Desfiinţaţi şi recentralizaţi decizia pentru că altfel mâlul administrativ va copleşi ţara

Nicio altă guvernare nu a fost atât de preocupată de imaginea publică aşa cum este cea instalată la Palatul Victoria în mai 2012 sub conducerea premierului Victor Ponta.

Ştiind că a ajuns la putere ca urmare a unor tiruri de mitralieră, obuze şi rachete desfăşurate asupra guvernului Boc de către mass-media, uneori pe nedrept, dar de cele mai multe ori pe drept, guvernul actual are ca primă preocupare câştigul de imagine.

De aici şi explicaţia faptului că există decizii care sunt întoarse dacă este observată o încordare prea mare în media. Este cazul accizei suplimentare pe benzină şi motorină, introdusă de noul guvern pentru bugetul pe 2014.

Cu toată că pur şi simplu nu are bani ca să acopere cheltuielile prognozate pentru 2014, în faţa declanşării unor critici virulente din aproape toate direcţiile privind acciza, iată că premierul Ponta a cedat în faţa preşedintelui Băsescu şi a acceptat amânarea taxei speciale.

De unde vor veni cele 500 de milioane de euro cu care această acciză nouă „cârpea“ bugetul pe 2014? Nu se ştie. Vor fi stabilite „măsuri compensatorii“, afirmă înalţi oficiali din Ministerul Finanţelor, când va veni delegaţia FMI.

Probabil, ca să fie siguri că deficitul va rămâne în parametri, FMI va cere până la urmă o majorare a impozitului pe venit cu două puncte procentuale, de la 16 la 18%, ceea ce ar aduce exact banii lipsă la venit. Astăzi, din impozitul pe venit se strâng 5 miliarde de euro, ceea ce la 16 puncte procentuale impunere înseamnă că un punct procentual aduce circa 300 de milioane de euro.

A fost o luptă mare între FMI şi guvern privind închiderea pe un deficit de 2,2% din PIB a bugetului pe anul viitor în condiţiile în care Fondul a prelungit şi pentru 2014 încasările proaste de venituri de pe primele nouă luni ale acestui an. FMI a cerut această nouă taxă pe carburant, pentru a fi sigur că poate fi colectat uşor şi se şi plăteşte.

Iar guvernul, în loc să internalizeze o scădere de cheltuieli pentru a se încadra în cheltuieli, a acceptat. Nefiind destul de tare pe picioare, în faţa unui curent de opinie total advers, fără alt suport extern, triada Ponta-Voinea-Chiţoiu a dat înapoi şi a anunţat amânarea impunerii noii accize, mai întâi numai pe motorină şi apoi, iată, şi pe benzină.

Aşteptat şi votat ca Mesia de către oameni, acest guvern ar fi trebuit să treacă la reformarea fundamentală a statului, însă după doi ani fără patru luni de guvernare arată că misiunea sa a fost numai de a se aşeza la „masa pradei“.

În timp ce guvernul Boc a adus numărul de bugetari la un nivel cu 200.000 mai redus faţă de decembrie 2008, guvernul Ponta i-a păstrat pe toţi cei preluaţi în mai 2012, mai puţin cu o neglijabilă cantitate de 8.000, adică un minus de 0,6% din cei 1,2 milioane de bugetari existenţi în tot ceea ce înseamnă structuri publice - guvern, autorităţi locale, instituţii autofinanţate. Nu mai vorbeşte nimeni de urgenţa destrămării caracatiţei administrative. România este sufocată de agenţii, case naţionale, autorităţi, companii şi alte tipuri de instituţii înfiinţate în coordonarea/subordonarea/autoritatea premierului sau a ministerelor. Miniştrii au rămas miniştri doar cu numele, pentru că în jurul guvernului s-a ţesut o plasă administrativă în care şi cine ar vrea să se descurce şi să încerce s-o ducă într-o direcţie sau alta nu ar putea.

Spre exemplu, iată că guvernul a adoptat în sfârşit bugetul, însă cei mai mulţi bani nu sunt pe mâna semnatarilor - adică premierul şi miniştrii săi -, ci există personaje care conduc instituţii cu bugete de miliarde de euro aflate departe de lumina reflectoarelor.

Astfel, Ziarul Financiar îi prezintă astăzi pe cei mai importanţi trei oameni din statul român ca nivel al fondurilor pe care le au sub semnătură şi în administrare: şefii Casei de Pensii (11 mld. euro cheltuieli, 8 mld. euro venituri), Casei de Sănătate (5 mld. euro venituri şi cheltuieli) şi CNADNR (1,4 mld. euro cheltuieli, 300 mil. venituri din rovinietă).

Ei sunt însă numai vârful aisbergului. Sunt peste 200 de instituţii din România desprinse din ministere, cu bugete proprii, unde la fiecare schimbare de guvern se aşază, ca nişte stoluri de grauri flămânzi pe viile neapărate, zeci de mii de politruci care abia aşteaptă schimbarea de guvern pentru a trece la acţiunea de prădare a bunurilor publice.

Destrămarea instituţională a deresponsabilizat administraţia şi i-a micşorat eficienţa până la minim.

Trebuie până la urmă luată o decizie. Dacă ANAF-ul e cel care strânge în mod real banii din teritoriu şi pentru Casa de Sănătate, şi pentru Agenţia de Şomaj, şi pentru Casa de Pensii - deci funcţionarea acestora la nivel de relaţie financiară cu companiile a fost în mod necesar centralizată pentru că altfel era lipsită de eficienţă - de ce ar mai fi necesară existenţa acestor instituţii? Inclusiv ANAF-ul - de ce nu poate fi Ministerul Finanţelor cel care să se ocupe direct de colectarea banilor?

Puţini din acest guvern îşi dau seama că se află în faţa unui nod gordian. România nu mai poate funcţiona cu 1,2 milioane de bugetari şi cu peste 200 de instituţii autofinanţate, rupte din ministere. Tăiaţi acest nod gordian şi aduceţi statul la maximum 800.000 de angajaţi, dând prioritate veniturilor profesorilor şi medicilor, şi mai avem o şansă!

Actuala formulă de spargere a ministerelor în case/agenţii/companii naţionale este depăşită. Aici este o decizie strategică pe care numai un guvern cu 70% voturi o poate lua, dacă liderii săi au un minim de viziune, inclusiv pentru propria supravieţuire politică: desfiinţarea Casei de Sănătate, a Casei de Pensii, a Companiei de Drumuri, a Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă, inclusiv a Agenţiei de Administrare Fiscale şi a cel puţin încă 150 de instituţii şi parainstituţii, adevărate excrescenţe instituţionale pe corpul administraţiei centrale. Desfiinţaţi şi recentralizaţi decizia, pentru că altfel mâlul administrativ va copleşi ţara.