12 decembrie 2013

CCR minează partidele politice



Cu alte cuvinte, se poate stabili prin justiţie (sau prin lege ?) dacă cineva poate deveni membru al unui partid, ori poate rămâne în acel partid chiar dacă partidul nu-l mai vrea:
Curtea Constituţională a României a decis joi că sunt neconstituţionale prevederile potrivit cărora dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a formaţiunii respective.

"Cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituţionale", arată CCR într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

CCR a dezbătut joi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice 14/2003, excepţie ridicată de Voicu Dumitru în dosarul Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă.

Dispoziţiile art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice 14/2003, republicată, au următorul cuprins: 'Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului.'

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

AGERPRES

7 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ne îndreptăm vertiginos către dictatură .
Nu ştiu dacă vom mai putea emigra..

Riddick spunea...

Din ce se întrevede până în prezent, eu aş cam rămâne behind enemy lines. "Cu treabă". ;-)

Riddick spunea...

Este vorba despre "ong-izarea politicii", exact cum Boc propunea ong-izarea guvernării:

"Eu am propus de la începutul mandatului şi poate vom reuşi, la nivelul clasei politice, să impunem acel pact al stabilităţii funcţiei publice şi să stabilim foarte clar care este palierul numirilor politice. Eu personal susţin ca doar secretarii de stat şi şefii de agenţii să vină şi să plece odată cu un guvern. În rest, să fie profesionişti validaţi prin concurs organizat de corpul academic. Să încercăm să ne punem la aceeaşi masă şi să spunem cine poate fi obiectiv în evaluarea celor care conduc instituţii ale statului dincolo de palierul politic. Eu aş merge pe mâna corpului universitar independent, adică profesori universitari care să nu facă parte din partide politice care să constituie nucleul evaluării".

"Politicile apolitice", aşa cum le numea Václav Klaus:

Principiul esenţial al prezentei metaideologii europene este post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale unui stat-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor “isme”- lor posibile, cum ar fi: multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, ONG-ismul, politicile apolitice şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor.

Crystal Clear spunea...

Da, , in postdemocratie conducatorii sunt numiti( de aşa-zisele "elite"), nu votaţi în alegeri libere.
Cum este Van Rompuy la nivel de UE...

Crystal Clear spunea...

Apropos de lupta de gherilă.

Mi-am propus ca in 2014 să redeschid un mic magazin care să aibă ca şi concept :
MADE IN ROMANIA
Se va vinde numai marfă produsă in Romania

Să vedem ce-o ieşi

Riddick spunea...

Mult succes ! :)

Crystal Clear spunea...

Mersi :)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):