21 decembrie 2013

Băsescu şi-a făcut şi un partid agrar

Partidul îşi doreşte să fie "un reprezentant al intereselor agricultorilor români", mai spune preşedintele său interimar.
Stelian Fuia a plecat din PDL ca să lucreze - politic - pentru Băsescu. Când era ministru al agriculturii, iată cum "susţinea" interesele "agricultorilor români": "Noi am acceptat prin tratatul de aderare această clauză, această obligație, ca la 31 decembrie 2013 vom liberaliza piața terenurilor agricole. Și cine vorbește astăzi că vom putea impune un moratoriu de câțiva ani de zile se înșală."

Parlamentul a votat transpartinic în favoarea legii care permite străinilor să achiziţioneze terenuri agricole.

r/NEWS:

Încă un partid a apărut în România

O formaţiune cu 27 de mii de membri a fost înregistrată joi la Tribunalul Bucureşti. Are ca siglă un măr verde şi este condusă interimar de fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia.

Este vorba despre partidul Mişcarea Agricultorilor din România.

"Astăzi (joi n.r.), partidul nostru, partidul agricultorilor Mişcarea Agricultorilor din România a fost înregistrat definitiv şi irevocabil de către Tribunalul Bucureşti. Acest lucru a fost posibil prin efortul nostru, al tuturor celor 27.000 de membri semnatari ai cererii de înregistrare.

Începând de astăzi, noi, agricultorii avem propriul partid şi numai prin eforturile noastre comune, ale tuturor agricultorilor, putem prioritiza agricultura şi în acest fel să contribuim la dezvoltarea mediului rural şi al României", anunţă Stelian Fuia pe pagina de internet a partidului.

Fostul ministru al Agriculturii a explicat că mărul verde, ales pentru sigla partidului îi "reprezintă cel mai bine" şi că "trebuie de acum înainte să plantăm un MĂR în fiecare curte şi în sufletul fiecărui agricultor din România".

Partidul îşi doreşte să fie "un reprezentant al intereselor agricultorilor români", mai spune preşedintele său interimar.

Şi Partidul Mişcarea Populară are ca siglă tot un măr, dar în culorile albastru şi verde.

2 comentarii :

Anonim spunea...

MISCAREA POPULARA obligata sa candideze la europarlamentare intr-o ALIANTA!

Un lucru mai putin cunoscut publicului larg este faptul ca la ora actuala infiintarea Partidului Miscarea Populara inca se afla pe rolul instantelor de judecata. La Curte de Apel Bucuresti infiintarea PMP-ului a fost contestata de catre trei parti implicate in acest proces: ALIANŢA PARTIDUL POPULAR EUROPEAN – CRESTINI DEMOCRAŢI - SI DEMOCRAŢI EUROPENI (P.P.E. – D.E.) la data de 20 septembrie 2013, Bot Octavian la data de 25 octombrie 2013 si ASOCIAŢIA CELOR CARE AU LUPTAT IN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 "PHOENIX" CONSTANŢA la data de 29 octombrie 2013.
In aceste conditii Miscarea Populara mai are de parcurs pasi semnificativi pana la a deveni partid cu acte in regula.
Situatie ingrata in care se va afla viitorul partid Miscarea Populara este data de existenta pe scena politica a marului, ca semn electoral, ce deja apartine Miscarii Agricultorilor din Romania. Prin urmare, PMP-ul va fi obligat sa-si aleaga o alta sigla.
Numai ca si aici apare o mare problema! Legea nr. 14/2003 a partidelor politice prevede la art. 5. alineatul 4: semnul permanent poate fi schimbat cu cel putin 6 luni inainte de data alegerilor, de catre organele competente ale partidului, conform statutului si cu respectarea art. 25 si 26.
Cum viitoarele alegeri europarlamentare vor avea loc la sfarsitul lunii mai, un simplu calcul matematic ne arata ca ultima posibilitate legala oferita unui partid de a-si modifica semnul electoral spre a candida pentru Parlamentul European a fost la sfarsitul lunii noiembrie.
Astfel, viitorul partid Miscarea Populara va fi nevoit sa candideze sub umbrela unei aliante electorale ce va avea un alt semn electoral, altul decat marul

Riddick spunea...


Se va face fuziunea cu Forţa Civică, nu am vreo îndoială.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: