20 decembrie 2013

Bail-in Băsescu şi Bail-in Voinea

DOI FRAŢI DE CRUCE ROŞIE
Bail-in Băsescu şi Bail-in Voinea

      Nerabdător să ne distrugă sistemul bancar şi afacerile, ministrul bugetului Liviu Voinea şi-a exprimat dorinţa, la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului extraordinar ECOFIN, de miercuri, 18 decembrie, ca furtul banilor depuşi în bănci prin mecanismul de "bail-in" să devină legal cât mai curând şi să fie efectiv de la întâi ianuarie 2016.
     Întrucât avem norocul să nu facem parte, încă, din Zona Euro, prevederile stupefiante adoptate de UE în privinţa confiscării depunerilor din bănci, pe modelul din Cipru, nu ni s-ar aplica, dacă nu am adera la proiectata Uniune bancară a continentului.
     Dar preşedintele Traian Băsescu este, conform propriilor spuse, un entuziast al Uniunii bancare.
     Sinteza nerăbdării lui Voinea cu entuziasmul lui Băsescu ne condamnă să urmăm destinul stupid rezervat Europei de cele mai întunecate minţi financiare ale Uniunii Europene; în faţa pericolului să ne fie şterpeliţi banii din bănci, ni-i vom retrage, în masă, căutând o altă soluţie de păstrare a agoniselii, iar afaceriştii vor căuta să-şi deschidă conturi pe alte meleaguri decât cele europene.
     Culmea ironiei, acestui mecanism i-a fost acordat titlul de "mecanism de salvare a băncilor", ca şi când ele ar mai putea fi salvate când le fuge clientela.
     Dar cinismul autorităţilor europene este cel mai manifest în felul în care măsura a fost anunţată, miercurea trecută, de comisarul european pentru piaţă internă şi servicii Michel Barnier, care, triumfător, a spus că nu va mai fi necesar ca băncile să fie salvate din banii tuturor cetăţenilor (că, adică, nu toţi cetăţenii fiind depunători la bănci, rezultă că i-ar fi scutit să mai fie furaţi, când bugetele ţărilor le varsă contribuţiile în băncile falite).
     Barnier minte: finanţarea băncilor falite cu banii bugetului nu a fost exclusă, ci doar a fost deschis şi buzunarul depunătorilor, care, acum, vor fi furaţi de bănci şi direct, ca depunători, dar şi prin buget, în calitate de cetăţeni contribuabili.
     Interesant este că minciuna prinde la public.
     În afară de BURSA, presa românească nu a reflectat acest eveniment epocal, al trecerii de la civilizaţia creditului la civilizaţia furtului; publicaţiile care-şi zic "de specialitate", au înghiţit găluşca lui Barnier, spunând că "bail-in"-ul este o soluţie de despovărare a cetăţenilor de falimentele băncilor.
     La Orwell, un personaj anunţă, bucuros: "Ai văzut, au crescut raţia de ciocolată de la 40 de grame, la 30 de grame!"
     Da, trăim orwellian, dar stupiditatea europeană îi excede imaginaţia - este realitatea noastră.
     Să fim mândri!
     La mulţi ani!

MAKE

4 comentarii :

Anonim spunea...

A ''salva'' bancile de la faliment inseamna abandonarea, de bunavoie, a capitalismului.
Capitalismul e mort !!! La fel si comunismul leninisto-trotkist !Daca nu se va gasi mai repede o cale functionala, NUMAI UN RAZBOI VA MAI PERMITE INSTAURAREA UNEI NOI ORDINI SI A UNUI NOU ECHILIBRU IN LUME !!!
Sau moartea LUMII VECHI !!!

Riddick spunea...

Ăia cu băncile chiar asta vor - "modificarea" capitalismului.

"Comunismul leninisto-troţkist"...

Mai există şi altul ? ;-)

Riddick spunea...

"Mai există şi altul ?" - nu mă refer la propaganda sub care este servit cel vechi, ci dacă e vreun curent comunist nou.

Crystal Clear spunea...

A treia cale , Comunitarismul-scaunul cu 3 picioare ;)

http://dincolodestiri.blogspot.ro/2013/11/comunitarismul-si-planul-sau-pentru_4.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: