De ce nu apare NIMIC despre vizita în România a misiunii FMI? A venit, n-a venit?! Şi cum se face că guvernul va aproba forma finală a bugetului taman la o săptămână de la vizita "anunţată dar nereflectată mediatic" a misiunii FMI. Vizită care se anunţase a dura... o săptămână. Ministrul de finanţe zicea: ''Va fi o vizită de curtoazie, nu vom avea altfel de discuţii". Ce, mă? "Curtoazie" timp de o săptămână?!

© my angry rants

17 decembrie 2013

Apocálypsis


      Toate reperele accesibile se află la locul lor - avem sistem bancar, avem bancă centrală, avem guvern şi preşedinte, avem Uniune Europeană şi o liotă de Laureaţi ai Premiului Nobel - "lasă că fac ei într-un fel, găsesc ei ceva".
     Când îi întrebi, îţi bagă sub nas grafice japoneze, îţi vorbesc de sidiesuri, leviere, structurate, rezerve fracţionare şi interstreituri, dar, în timpul ăsta, banca îţi fură banii.
     Ce să găsească?
     Până acum n-au găsit, ce să mai găsească?!
BURSA:

     Este oficial: participăm la prăbuşirea lumii.
     Întâi s-a bâlbâit Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al finanţelor care, în martie, prezidând întâlnirea finanţiştilor guvernamentali din Zona Euro, a găsit drept bună ideea să anunţe că sfeterişirea banilor depunătorilor din băncile cipriote este un model care va fi generalizat în Uniunea Europeană, pentru salvarea băncilor aflate la ananghie.
     Dar, în ziua când a făcut anunţul, pieţele de capital europene s-au cutremurat, moneda Euro s-a dus de-a berbeleacul faţă de dolar şi costul de asigurare a băncilor contra riscului s-a lansat în tăriile cerului.
     În aceeaşi seară, acelaşi Dijsselbloem a declarat că nu!, nu!, măsurile dictate de Europa, în Cipru, sunt o excepţie şi că ele nu sunt un model care să fie adoptat pentru întreaga Uniune Europeană.
     Acelaşi om - ministru în ţara lui şi înalta autoritate europeană -, în aceeaşi zi, despre acelaşi subiect care ne priveşte pe noi toţi, a zis şi că "da" şi că "nu".
     În realitate, Eurogroup lucrează la acest plan, încă din vara trecută, aşa că a fost vizibil că Dijsselbloem minte când spune că nu va generaliza furtul banilor depunătorilor la băncile din Uniunea Europeană şi că spune adevărul când afirmă că îl va generaliza.
     Ceea ce s-a şi confirmat ulterior.
     În iunie, Uniunea Europeană a agreat proiectul a ceea ce specialiştii numesc "bail-in" (iar depunătorii la bănci îi spun simplu: "furt"), plănuind să-l pună în aplicare, în anul 2021, dar răzgândindu-se mai pe urmă şi stabilindu-l pentru 2019.
     O lună mai târziu, însă, Joerg Asmussen - un neamţ din executivul Băncii Centrale Europene - a declarat că este prea târziu chiar şi anul 2021 şi că ar trebui ca Europa să se "cipriotizeze" (mă rog, expresia îmi aparţine, dar are acelaşi înţeles cu spusele lui), până în 2016, preferabil, la întâi ianuarie 2015.
     Ei bine, joi, declaraţiile sale au devenit act legal european: într-un comunicat al Comisiei europene pentru politica economică şi monetară, suntem informaţi că Directiva privitoare la "bail-in" va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, iar sistemul de salvare intră în vigoare, la 1 ianuarie 2016.
     Toate astea le-am publicat în BURSA, la timpul lor: nu vreau să vă plictisesc, ci am rememorat totul, pentru ca să pun în evidenţă şovăielile, ipocrizia şi disperarea autorităţilor europene în faţa lipsei de soluţii la criza financiară europeană şi mondială.
     Minciunile, bâlbâielile şi ipocrizia autorităţilor ne sunt familiare - nu-i decât o diferenţă de "clasă" între comportamentul politicienilor europeni şi al politicienilor noştri, dar caracterul infect este acelaşi.
     Acest aşa-zis "bail-in" reprezintă recunoaşterea oficială a neputinţei vindecării sistemului în care trăim.
     Este sfârşitul lumii.
     Este Apocalipsul.
     *  Lumea ca un peşte abisal
     Dacă n-aţi întâlnit, încă, pe stradă, scrântiţi răcnind "Sunteţi păcătoşi cu toţii!", "Pocăiţi-vă!" sau "Treziţi-vă-ţi!", atunci aţi văzut asta măcar în filme.
     De obicei, sunt nişte necăjiţi cu minţile rătăcite.
     Încerc să nu le semăn, dar mi-am asumat să atrag atenţia că ne aflăm în plin Apocalips, că lumea, aşa cum ne este cunoscută, s-a sfârşit şi că trebuie să ne configurăm alta.
     Am mai spus-o, în paginile ziarului BURSA, începând de acum trei ani.
     Recent, am repetat-o în articolele intitulate "...of Cyprus" şi "Lumea s-a sfârşit".
     Publicul le-a tratat cu o atenţie care mă onorează, dar cred că, totuşi, ele nu au marcat vreo cotitură în modul cum interpretează momentul actual al crizei.
     La ultimele două Conferinţe BURSA, am găsit prilejul să explic sfârşitul lumii.
     Din nou, publicul a fost atent, dar, aflat în aceste ocazii, în contact direct (iar nu prin intermediul ziarului), am sesizat o nuanţă de rezervă faţă de idee - oamenii stăruiesc să vorbească despre viitor, ca şi când ar continua prezentul.
     Nu le vine să creadă că nu mai trăim în lumea părinţilor noştri şi că am făcut pasul într-o lume despre care nu ştim nimic.
     Desigur, este o reacţie de apărare în faţa necunoscutului.
     Norvegianul Thor Heyerdahl povestea că, pe vasul expediţiei Kon-Tiki din 1947, se afla şi un biolog, pe care colegii l-au scuturat să-l trezească, arătându-i ciudatul peşte pe care-l pescuiseră din abis; biologul l-a privit cu ochii cârpiţi de somn şi a spus "Aşa ceva nu există", după care s-a culcat la loc.
     S-a dovedit ulterior că avea dreptate: specia aceea de peşte nu exista în niciuna dintre clasificările ştiinţei.
     Este acelaşi proces de negare a realităţii, întrucât i-am modificat semnificaţiile pe care le avea în timpul părinţilor noştri, al părinţilor lor şi al tuturor părinţilor, până în antichitate.
     Lumea noastră se înfăşoară în jurul noţiunii de credit.
     Lumea noastră este o civilizaţie a creditului, indiferent că este sclavagism, feudalism sau capitalism.
     Autorităţile europene au modificat înţelesul noţiunii de credit din dicţionare: dacă-ţi depui banii la bancă, să ţi-i păstreze, atunci UE zice că i-ai dat credit; şi dacă i-ai dat credit, spune UE, atunci poate să nu ţi-i mai dea.
     Prin urmare, ne aflăm într-o lume încă neclasificată în vreun manual.
     Este o lume ca un peşte abisal.
     Şi nu putem spune "Lumea aceasta nu există!" şi să ne culcăm la loc, precum biologul lui Thor Heyerdahl.
     Sau putem, dar asta nu o desfiinţează.
     *  Profeţii despre trecut
     Inerţia în faţa ideii că lumea s-a sfârşit vine din faptul că nu înţelegem importanţa dicţionarelor.
     Aşa cum credem în Dumnezeu, tot aşa credem şi în "realitate"; suntem siguri că ea există în afara noastră şi independent de noi.
     Ceea ce este discutabil.
     Tot ceea ce ştim despre realitate este mânjit de subiectivitatea noastră, pe paginile dicţionarelor; faţă de noţiunile de acolo, luăm atitudine şi formulăm opinii - reguli de derivare care rotunjesc un sistem de înţelesuri.
     Lumea noastră este acest sistem complex de înţelesuri.
     Prin urmare, "realitatea" nu mai este chiar atât de "în afara noastră şi independentă de noi", deşi se răzbună dacă ne închipuim că-i putem da porunci.
     În clipa când o noţiune centrală a civilizaţiei noastre - precum "creditul" - primeşte un alt înţeles, tot atunci, sistemul complex de înţelesuri din care face parte (care este lumea), se modifică în integralitatea sa.
     Este noţiunea de "credit" într-atât de importantă, pentru lumea noastră?
     În definitiv, păsărelele ciripesc, automobilele gonesc pe şosele, soarele răsare iar noi ne pupăm copiii şi venim la slujbă - ce are a face creditul cu vieţile noastre?!
     Întâmplarea face că, da, deşi nu vă vine să credeţi, până şi răsăritul soarelui depinde de noţiunea de "credit": creditul ne structurează lumea (şi deci, sistemul complex de înţelesuri) din cel dântâi moment când s-a manifestat proprietatea: "al meu" nu este şi "al tău", dar dacă-l vrei, atunci te pot împrumuta.
     Chestia asta funcţionează diferit sau nu funcţionează de loc în societăţile organizate pe proprietate colectivă - comună primitivă, socialismul şi comunismul -, unde dacă "al meu" este şi "al tău", cel puţin teoretic nu am de ce să te întreb când ţi-l iau.
     Această observaţie şi un extract din creştinism (din care a fost eliminat Dumnezeu) au condus la marxism, la leninism, la socialism şi comunism.
     Unde, abstracţie făcând că a curs sânge, păsărelele continuau să ciripească, soarele să răsară iar noi ne pupam odraslele şi ne duceam la serviciu.
     Dar era o altă lume, unde soarele era un simplu astru din dicţionarele de astronomie şi răsăritul său nu însemna că Ra s-a întors din lumea morţilor, să asiste la bunătatea, dreptatea şi adevărul lui Maat.
     Da, noţiunea de "credit" este cheie de boltă a lumii noastre.
     UE a modificat-o, iar sistemul nostru complex de înţelesuri se transformă, fără să ştim în ce.
     *  În descensor
     Un alt motiv pentru care ne vine greu să credem că lumea s-a sfârşit, deja, este că ne aflăm în mijlocul acestei prăbuşiri: dacă-i bine uns, este oarecum dificil să realizezi prăbuşirea liftului, când eşti în el.
     Toate reperele accesibile se află la locul lor - avem sistem bancar, avem bancă centrală, avem guvern şi preşedinte, avem Uniune Europeană şi o liotă de Laureaţi ai Premiului Nobel - "lasă că fac ei într-un fel, găsesc ei ceva".
     Când îi întrebi, îţi bagă sub nas grafice japoneze, îţi vorbesc de sidiesuri, leviere, structurate, rezerve fracţionare şi interstreituri, dar, în timpul ăsta, banca îţi fură banii.
     Ce să găsească?
     Până acum n-au găsit, ce să mai găsească?!
     Oricare măsură de tămăduire au aplicat, sistemul s-a toxifiat mai grav, criza s-a adâncit, până la furt legalizat.
     În astfel de situaţii, concluzia logică este că funcţia de autoreglare a sistemului s-a mistuit; dar nu există sistem fără funcţie de autoreglare; prin urmare, sistemul în care trăiam este nimicit.
     "Nimicit" vine de la "nimic".
     Adică...trăim nimicul.
     Desigur, ceva trăim, dar încă nu i-am găsit numele.
     *  Culcaţi-vă la loc!
     Avem o directivă europeană şi avem o lege naţională care, ambele, ne obligă să ţinem banii companiilor în bănci şi să facem plăţile afacerilor noastre prin conturi bancare.
     Autorităţile îşi justifică legile astea, invocând combaterea spălării banilor, combatrea traficului ilegal de orice fel, combaterea terorismului şi deci, combaterea răului, în general.
     Haideţi să vedem cum aceste înţelesuri se transformă în contrariul lor, de îndată ce autorităţile modifică noţiunea de "bancă', în sensul că, dacă este gata să dea faliment, atunci poate proceda la "operaţiunea de bail-in", adică să le şparlească banii depunătorilor.
     Noul înţeles al situaţiei este că bancherii dau credite la amante şi la prietenii cu care împart banii, după care îi fac acţionari la băncile falite pe depunători, conform legii, pe care UE o impune.
     Ce fel de stat este acela care, nu că nu te apără de hoţi, ci chiar te obligă să te laşi jefuit?
     Să-i găsim un nume!
     Stat mafiot vi se pare potrivit?
     Ce fel de uniune este aceea a statelor mafiote?
     Uniunea Europeană a Mafioţilor vi se pare un nume exagerat?
     Dacă da, atunci culcaţi-vă la loc!
     *  2015 - Anul Shmitei
     Anul 2015, când urmează să intre în vigoare directiva europeană despre aşa-zisul "bail-in", printr-o coincidenţă, este An Sabatic la iudei.
     Anul Sabatic are un ciclu de şapte ani (ultimul a fost în 2008, când, printr-o altă coincidenţă, s-a declanşat criza) şi este caracterizat de Legea iertării datoriilor (Shmita), prezentă, ca Poruncă, în Tora, Vechiul Testament; iertarea este obligatorie, prin urmare, şi pentru creştini.
     Desigur, Biblia nu a înţeles că iertarea datoriilor ar consta din furtul banilor cetăţenilor de către bănci, sub coerciţia statului.
     De aici, ne putem încumeta să prevedem ce se va întâmpla anul viitor.
     Totul depinde de cât de repede se va dezmetici lumea.
     Probabil că specialiştii în pieţe financiare şi bancare vor fi priceput, deja, despre ce este vorba, încă din luna martie a acestui an şi vor fi procedat la vânzări discrete ale acţiunilor băncilor şi ale tuturor valorilor mobiliare legate de acestea.
     Discret, ca să nu se prindă prostimea şi să le strice preţul, în vârtejul panicii.
     Dar, acum ideea este explicită, astfel că, începând de săptămâna trecută, când a fost făcut anunţul UE, titlurile bancare şi valorile aflate în haloul lor ar fi logic să se înscrie pe o tendinţă descendentă, generală.
     Depunătorii ceva mai informaţi vor începe, probabil, prin martie 2014, să-şi retragă banii din bănci (faptul că depunerea de 100 de mii de euro este garantată în UE, nu garantează că nu va scădea la 50 de mii, sau la 10 mii, după nevoi).
     Bineînţeles că vor avea probleme să găsească ce să facă cu banii retraşi, dar orice este mai bine decât să-i laşi în mâna hoţilor - mai bine faci avioane şi bărcuţe din bancnote de câte 1000 de euro.
     În vară, Europa va începe să se golească: afaceriştii îşi vor muta conturile în Singapore (nu în SUA, pentru că, de fapt, americanii au inventat bail-in-ul).
     Spre toamnă va fi panică.
     Proteste, greve, xenofobie, poate şi ceva războaie.
     În anul următor, cel al Shmitei, ne vom obişnui cu tulburările şi spaima şi vom spune "Orice este mai bine decât un nou Război Mondial!", ceea ce nu înseamnă de loc că va fi evitat (politicienii vor trebui să ne abată atenţia de la faptul că mafioţii s-au unit să fure popoarele Europei şi vor începe să vehiculeze ideea că războiul stimulează economia, cum deja a făcut-o Laureatul Premiului Nobel Paul Robin Krugman).
     Unii cred că asta înseamnă Apocalipsul.
     Este un scenariu.
     *  Revelaţia
     Ei bine, nu, Apocalipsul nu a însemnat, la origini, sfârşitul lumii.
     Înţelesul antichităţii greceşti pentru "Apocálypsis" (rădăcina etimologică a cuvântului contemporan) a fost cel de "Revelaţie".
     Este vorba despre revelaţia unui alt fel de lume (şi doar prin consecinţa secundară a implicat sfârşitul lumii cunoscute).
     La cea mai recentă Conferinţă BURSA, am fost solicitat să explic cum văd eu soluţia crizei.
     Am răspuns ca prin Revelaţie: că trebuie să acceptăm că sistemul lumii în care am trăit a devenit disfuncţional şi că, de aceea, avem privilegiul să fim generaţia care să configureze lumea dezirabilă - un privilegiu cum n-a mai existat de mii de ani.
     Am spus că, odată proiectată lumea pe care ne-o dorim, avem de întocmit un business-plan, ca să o realizăm.
     Şi vorba lui Aristotel, când ştii ce ai de făcut, nu mai rămâne să faci, decât să faci.
     Mai întâi, însă, îndrăzneala să ne trezim.

MAKE

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Statul deja controleaz conturile bancare. Banca este obligată să efectueze plăţi din contul firmelor, dacă fiscul îi cere fiscul asta, chiar dacă vede pe extrasul de cont că firma a efectuat deja plata.

Este REVOLTATOR.

Riddick spunea...

La fel ca şi blocarea mai multor (tuturor !) conturilor, chiar dacă numai unul (ori măcar unul) ar fi putut stinge - prin poprire - litigiul.

Crystal Clear spunea...

Da, exact. Tocmai mi s-a întâmplkat aşa ceva. Am pierdut o zi întrega ca să redeschid conturile Banii erau deja in contul de la fisc cand au blocat conturile.
Nu mi-a venit sa cred !
M-am înfipt în tipul dela fisc de nu s-a vâzut. I-am spus clar că banii din cont sunt AI NOSTRI , nu ai statului şi ca n-ar nici un drept sa blocheze contul făra nici un preaviz.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Theodor Stolojan, 2011: "V-am dat aceste exemple pentru a înţelege că într-o democraţie, dacă vrei să respecţi principiile democraţiei, rezultatul este, de regulă, suboptimal. Uitaţi-vă ce se întîmplă în SUA, în această luptă dintre republicani şi democraţi care, la un moment dat, paralizează rezolvarea problemelor pe care le are SUA".


Postări populare (nu P.P.E. !):