Valeriu Zgonea (azi, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2020, organizat de PSD şi PES):
"Trebuie să dăm un semnal noi, partidele tradiţionale în Europa, că suntem uniţi împotriva acestui curent care prinde teren în momentul în care criza generează instabilitate în familie şi în comunitate. PSD trebuie să poarte stindardul toleranţei, al păstrării unui mesaj decent asupra valorilor europene pe care le promovăm. Am văzut tineri care sub tehnica discursului şi sub sigla vreunui partid au manifestări violente, jignitoare. Există acest pericol, noi suntem concentraţi să ne batem între noi şi ignorăm acest pericol care ne paşte."
Cristian Preda (Dilema Veche - „Influenţa germană nu e o formă de dominaţie“, 2013):
Modelul „marii coaliţii“ e cel folosit şi în Parlamentul European. Compromisul dintre PPE şi socialişti e la baza funcţionării legislativului european. E un compromis onorabil, nu unul care compromite. De ce? Fiindcă asociază cele două mari opţiuni politice proeuropene degajate la nivelul statelor-membre, fiindcă e bazat pe o negociere serioasă şi detaliată a modului în care interesul general poate deveni operaţional. Parlamentul European nu funcţionează, altfel spus, după modelul Westminster al democraţiei, adică pornind de la o putere şi o opoziţie oficială, ci folosind modelul consensual.Mircea Geoană (articol pe blog, "Dreapta democratică trebuie să-şi asume rolul său într-o nouă alianţă reîntărită cu stânga împotriva unor pericole reale", 2012):"Aşa cum spuneam şi anul trecut, cred că dreapta democratică trebuie să-şi asume rolul său într-o nouă alianţă reîntărită cu stânga împotriva unor pericole reale şi să evite astfel împreună un eşec major al modelului european, din care să piardă toată lumea. Nu sugerez omogenitate ideologică, ci o competiţie cu reguli şi cu un teren neutru, esenţial pentru o bună societate democratică."Mihai Răzvan Ungureanu (la Bruxelles, în urma unei discuţii cu Herman Van Rompuy, 2012):
"Cred că e cazul să avem un Consiliu European extraordinar, în care să discutăm foarte sincer ce se întâmplă, cum putem reacţiona pentru a susţine politicile pro-europene, în aşa fel încât asemenea cazuri care erodează politica europeană să nu ţină captive politicile de integrare. /.../ Cred că este cazul să discutăm franc cum reacţionează Europa politică la creşterea influenţei electorale a extremei drepte. Nu mi se pare indecent să recunoaştem problema, să o expunem şi să căutăm soluţii la nivelul statelor membre".
PDL (semnatar al documentului PPE, "Provocări la adresa democraţiei din partea populismului şi grupărilor anti-partide politice", 2012):
"Partidele şi organizaţiile de orientare creştină trebuie să ia iniţiativa şi să-şi asume rolul istoric de a avansa integrarea europeană, aşa cum în secolul XX au luptat împotriva extremismului de dreapta sau de stânga. Aceasta poate fi noua lor identitate europeană comună.
Chestiunea integrării europene va reprezenta tema faţă de care se vor poziţiona partidele politice din Europa în acest început de secol XX. Se vor crea două fronturi: pro şi contra integrării. Este important ca frontul pro să se constituie într-o coaliţie capabilă să învingă actorii contra."
5 comentarii :
https://www.youtube.com/watch?v=17yDLJ04c3E
Bun clip, o să-l pun mai încolo.
Nu ştiu ce se mai poate face, repede ca să oprim nenorocirea asta, nu ştiu !
E mult până le pui prostimea-n cap, până-i demaşti. După aia totul va decurge conform aşteptărilor, incertitudinea fiind doar viteza evenimentelor.
Sper să nu vina din nou comuniştii până se trezesc ăştia..Aştept de vreo 5 ani..
Trimiteți un comentariu