11 octombrie 2013

Tratat pentru…subdezvoltare !



Văd că diverşi inşi reiau tema introducerii în Constituţie a limitelor deficitului bugetar şi datoriei publice. PDL a propus aşa ceva în comisia de revizuire, dar USL a respins chestiunea - şi bine a făcut ! Mă aştept ca în discuţiile de la plen să se reia tentativa, nu neapărat cu aceiaşi autori.

Un articol din Ziarul Financiar (martie 2012; acum e tardiv, haita PDUSL a ratificat deja eurodiktatul fiscal):

Opinie Eugen Dragnea: Tratat pentru…subdezvoltare!

Autor: Eugen Dragnea, consultant in afaceri, absolvent MBA

Uniunea Europeană continuă se pare pe un drum extrem de păgubos mai ales pentru noii săi membri, iar România este alături de Bulgaria, fiind cei mai noi membri al Comunităţii, în situaţia cea mai gravă de subdezvoltare evidentă, după orice indicator.

Toţi politicienii puternici din UE şi analiştii economici pro-UE duc o campanie extrem de activă să convingă de necesitatea Tratatului Fiscal, care să limiteze deficitele statelor la max 0,5-1% din PIB (structural) şi 3% din PIB (total).

Se tot vorbeşte de Grecia, Portugalia, Spania, Italia şi mai ştiu eu care state "inconştiente" care s-au înglodat în datorii pe care, după toate probabilităţile, nu le mai pot plăti, şi de acum înainte, NIMENI nu va mai avea dreptul să se dezvolte pe datorie.

Dar oare nu despre asta este vorba? Nu aşa s-au dezvoltat marile Puteri Mondiale? Cum să te dezvolţi altfel decât pe datorie, cheltuind mai mult decât produci? A încercat cineva la noi să facă acest lucru, şi cu toţii ştim cum a sfârşit.

Nu ne aducem oare aminte de episodul Polonia între 1991-1994, când prin consensul creditorilor, a fost scutită de plata unei importante părţi din datorie, aprox. 40 mld dolari? Unde este acum Polonia faţă de România care a decis cu 15 ani înainte să plătească toată datoria externă şi să se dezvolte numai prin forte proprii.

Oare care a fost secretul reconstrucţiei Europei Occidentale măcinată de primul şi apoi mai ales de al doilea Război Mondial? Nu cumva tot o politică agreată cu marea Finanţă Mondială de a te împrumuta azi cu o moneda valoroasă, prin pârghiile deficitului bugetar, şi de a returna (sau NU, cum arătam mai sus, ca şi cazul Greciei de azi) sumele respective peste muuulţi ani, la momentul la care s-au devalorizat masiv prin injecţii de lichidităţi ale diverselor bănci naţionale în perioada respectivă?

Cum stau oare acum ţările dezvoltate din UE la capitolul datorie publică? Păi majoritatea au peste 60% din PIB datorie, iar aproape o treime au peste 80% (Franţa, Germania, Belgia, Irlanda, Portugalia).

Printre ei se numără şi cei mai aprigi susţinători ai Tratatului Fiscal. Italia, are aproape 120%.
(Date de pe: http://edition.cnn.com/2011/BUSINESS/06/19/europe.debt.explainer/index.html)

Media celor 27 de state membre este undeva peste 80% din PIB. Iar România, aşa cum arătam mai sus, este aproape în cea mai vulnerabilă poziţie cu putinţă în acest caz, pentru că, deşi nu a apucat să se împrumute pentru a se dezvolta până acum, aşa cum au facut-o alţii, acum, în lipsa unor deficite pentru această dezvoltare, este condamnată la subdezvoltare.

Am să încerc să vă explic de ce deficitul bugetar împreună cu împrumuturile luate de Guvern sunt cele mai importante resurse pentru dezvoltare, folosing exemple din UE.

Cele mai avansate ţări din UE (Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia) s-au dezvoltat extensiv pe aceste principii încă din anii 1940-1950, pe datorie. Datoriile publice ale acestor state au crescut vertiginos în perioada respectivă, de la 100% din PIB la peste 300% în unele cazuri, nivelul reducând-u-se apoi DOAR relativ: pentru că PIB-ul lor ca şi influenţa, creştea puternic, procentul datoriei scădea, nu şi valoarea absolută, începând cu 1950-1960, adică după ce se investise masiv în capacităţi de producţie, inovaţie, infrastructură, lucruri care au permis avântul PIB.

Datoria Publică a Marii Britanii de exemplu, a scăzut absolut doar în 2 perioade în ultimii 100 de ani, pentru 2-3 ani, cu valori extrem de mici, pentru a creşte apoi masiv de fiecare dată. Din anul 2000 a crescut continuu cu aproape 50% din PIB, iar în nivel absolut, aproape s-a triplat. (Date de pe: http://www.ukpublicspending.co.uk/debt_brief.php)

Alţii au făcut-o mai târziu, dar aproape identic, construind pe datorie şi pe deficite din PIB de 6-15% ani la rândul, cum ar fi: Italia, Grecia, Portugalia, Spania. România nu a putut să facă asta, ocupată cu îndeplinirea unor criterii stricte pentru Aderare, pe care alţii indicau mincinos că le respectă, ajutaţi şi de faimoase bănci de Investiţii şi Agenţii de Rating.

De când a început Criza, deficite de ordinul 10% sunt ceva normal la toate statele dezvoltate, unii mergând chiar şi la 31% (Irlanda), deşi văd că tot Grecia ţine capul de afiş, cu doar 10-14% deficit.

Am senzaţia tot mai mult că Grecia este acum folosită ca un fel de speritoare pentru a convinge de necesitatea acestor măsuri şi pentru a acoperi tot felul de alte situaţii similare, dar unde probabil ca excepţiile se vor perpetua din diferite motive. De asemenea, cred că ăsta este "rolul" pe care Grecia trebuie acum să îl joace, dar după cum ştim, a fost din plin răsplătită pentru asta.

Viitorul României, odată cu semnarea Tratatului Fiscal UE arată că această fereastră de oportunitate din care s-au înfruptat cu succes statele dezvoltate (şi unele care oricum au ajuns muuult în faţa României) numită deficit şi împrumut extern, s-a închis definitiv.

Unii ar spune că aceste Tratate, poate chiar şi politica de extindere a UE, au avut şi au decât scopul ca decalajul între marile puteri UE şi restul statelor să nu se reducă. Nu ştiu dacă este aşa, dar dacă ar fi?

Dacă începe puternic o nouă eră a Colonialismului, prin Globalizare şi Uniformizare, prin impunerea unor reguli de către Statele puternice celor mici prin care să fie sigure că nu se pot dezvolta?

Oricum, Liderii noştrii ne-au obişnuit în ultimii 22 de ani să semneze ca "Primarii" tot felul de Tratate şi Obligaţii, fără a face analize de impact asupra acestor reglementări, fără să obţină reduceri de datorie externă sau investiţii în ţară în schimbul semnăturii, ci doar îşi negociază cel mult rămânerea la Putere, deşi, se pare, nici măcar aici unii nu au reuşit.

România merge încă o dată în istoria ei la "sacrificare" benevolă pe "burta goală" în lipsa unor Lideri capabili să negocieze ceva bun măcar pentru urmaşii generaţiei actuale, perpetuu sacrificată.


Un comentariu :

Riddick spunea...

Toader Paleologu, 2011. Regretă că pentru schimbările introduse în constituție este necesară consultarea cetățenilor, pe care-i mai consideră și proști: "Cred că, într-adevăr, e necesară integrarea în Constituție a acelor prevederi privind deficitul. Constituția noastră e rigidă, nu e ca alte Constituții care pot fi amendate de către Parlament sau de către un congres mai larg. În Franța se convoacă congresul constituțional și se face o reformă. Nu e necesar referendumul. La noi, din păcate, din câte înțeleg, va fi nevoie și de un vot în Parlament și de un referendum. Frica mea e că un referendum cu o întrebare atât de tehnică nu poate suscita mare interes din partea publicului. E o chestiune tehnică, pe care nu o înțelege toată lumea sau pentru care nu se pasionează toată lumea".

http://www.ziare.com/theodor-paleologu/pdl/paleologu-vrea-garde-fou-dar-crede-ca-lumea-n-o-sa-inteleaga-1141157


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Marius Stoian, 2013: Regionalizarea - "un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu 'dialecte' naţionale de muzeu etnografic".

Postări populare (nu P.P.E. !):