Ilie Şerbănescu: Să-l cităm pe Isărescu: „atac la democraţie”!

Dl guvernator Isărescu ne-a spus mai deunăzi că „salvarea unei bănci mari cu bani de la buget costă enorm şi devine un atac la democraţie”! Cine ne spune acest lucru?! Cel care, în urmă cu numai trei ani, derula un vast program de „salvare” a tuturor băncilor (mari şi mici) din România – nici măcar româneşti, ci străine – pe seama unor nevinovaţi: salariaţi, pensionari şi, vai!, tocmai la loc de frunte contribuabilii la buget!

În România, mult cântata „macrostabilizare” n-a însemnat altceva decât mutarea problemelor create de jucătorii din zona financiar-bancară în spinarea jucătorilor din economie. Având ca pilon cursul relativ fix indiferent de ciclul economic, adică indiferent dacă economia este în avânt sau în criză, „macrostabilizarea” financiară pe seama economiei a aplatisat până aproape de dispariţie ciclul economic, a introdus un fel de lâncezeală aciclică permanentă şi, în mod grav pentru o ţară subdezvoltată, a subţiat dramatic potenţialul de creştere economică, „macrostabilizarea” fiind de fapt un fel de stabilitate a mortului. Înţelegând prea bine că oamenii de rând nu se încurcă în analize şi interpretează mai simplu lucrurile – de bănci răspunde BNR, de economie guvernul! – dl Isărescu a pasat integral în cârca guvernului povara ajustărilor economice impuse de criză, colectând icoane pentru protejarea băncilor şi debitorilor lor nesăbuiţi, care purtau de fapt vina pentru dezechilibrele care reclamau ajustările. Si asta pentru că dl Isărescu a găsit un fraier, pe dl Boc, care să accepte să preia în parohia sa ceea ce era de fapt responsabilitatea dlui Isărescu!

Acum, dl Isărescu dă pur şi simplu uitării ceea ce a făcut – un „atac la democraţie”, ca să-l cităm! – şi o dă la întors! Dar nu cumva pentru că s-ar căi, ci pentru că aşa au stabilit între timp şefii lui de prin finanţa mondială. După ce au salvat pe bani publici băncile care făcuseră dezastrul în zona euro, corifeii de la Bruxelles au convenit o altă ordine în plăţile pentru salvarea eventuală a băncilor în restrişte: întâi acţionarii, apoi creditorii (deponenţii) mari şi, în caz excepţional, contribuabilii bugetari.

Probabil însă, dl Isărescu ştie el ceva: că această nouă regulă se aplică de fapt doar în Occident şi nu şi în periferiile coloniale ale acestuia. Căci, dl Isărescu una spune acum şi alta face: în ciuda stigmatizării „atacului la democraţie”, este şi acum, trup şi suflet de partea băncilor străine împotriva clienţilor bancari şi contribuabililor români jucând alba-neagră în problema clauzelor abuzive şi tolerând cele mai înalte marje de dobânzi bancare din lume, un fel de jaf organizat al economiei şi bieţilor clienţi fără alternative din România. O depunere la bancă în România nu numai că nu oferă un câştig, dar nu asigură nici măcar reîntoarcerea ei fără pierderi. Cât despre compensarea inflaţiei – doar prin basmele pentru proşti! La creditare este jecmăneală pe faţă, o cămătărie cartelizată demnă de atenţia DNA. Si totul fără alternativă, căci băncile au prin lege monopol în domeniu. Dacă nu la democraţie, oricum atac la economie este!

http://jurnalul.ro/editorial/sa-l-citam-pe-isarescu-atac-la-democratie-652543.html

*    *    *

Mugur Isărescu (2012):

"Florin Georgescu acoperea o zonă de strictă specialitate în BNR și se ocupa de cadrul legislativ pentru situații bancare speciale - bănci punte, posibile situații dificile pentru care suntem pregătiți. Noi am discutat despre relocarea atribuțiilor și nu putem spune că nu simțim o povară în plus."

Economistul-şef al BNR (martie 2013):

("Cine are mai mult de 4,2 milioane de euro, să nu-i ţină în bănci")

"Fiecare are posibilitatea să-şi plaseze câte 100.000 de euro la cele 42 de bănci din sistem. Cine are mai mult de 4,2 de milioane de euro, să investească diferenţa în piaţa de capital, pe bursă sau în fonduri de investiţii."

Consilierul guvernatorului BNR (martie 2013):

"Societatea are nevoie de bănci puternice. Societăţii i se cere să se îngrijească de bănci. Ca o bancă să îşi păstreze substanţa capitalului, profitul net al băncilor trebuie să fie mai mare decât inflaţia. Dacă asta nu se întâmplă, îşi va plafona plafonul de credite. Cine pierde din asta ? Populaţia şi companiile. Dar ca băncile să poata da credite, trebuie să fie finanţate."

Pregătirea pentru finanțarea de la bugetul României a băncilor cu capital străin (2011):

"Aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", așa sună o frază introductivă din proiectul ordonanței de urgență apărut pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, care, iată, din "interesul general public" devine interes privat, legalizându-se răscumpărarea de filiale de bănci pe de-a-ntregul, nu doar garantarea (într-o anumită limită) a depozitelor bancare.

Ilie Şerbănescu (2011):

Dumnezeu insa nu bate cu batul ! Lovitura au dat-o chiar bancile straine, prin suspendarea practic a aducerii de bani din afara pentru creditare in Romania si inghetarea finantarii pentru mediul de afaceri romanesc si populatie !

Ca urmare, deja depozitele constituite de la populatie au depasit creditele acordate acesteia. Cu alte cuvinte, bancile straine din Romania opereaza in mod net exclusiv cu bani stransi de pe piata interna, rapind integral sustinatorilor lor de la Banca Nationala argumentul ca s-ar afla aici pentru a finanta dezvoltarea tarii in conditiile lipsei de fonduri interne.

Singura operatiune de anvergura care se desfasoara acum in Romania este urmatoarea: bancile straine din Romania colecteaza bani de la populatie si de la firme romanesti cu dobanzi derizorii, imprumutandu-i statului roman cu dobanzi comparativ aiuritor de mari, pentru ca acesta sa-si plateasca creditul de la FMI ! [...]

BNR a încheiat prima simulare de transfer al unei bănci pe un bridge bank. Toate băncile vor exersa procedura de salvare (septembrie 2012):

Banca Naţională a finalizat primul exerciţiu de simulare a înfiinţării unei entităţi bancare de tipul "bridge bank" (bancă-punte) şi a preluării de către aceasta a anumitor părţi din activele şi pasivele unei instituţii de credit intrate în dificultate, care nu se mai poate baza pe sprijinul acţionarului principal.

Banca-punte este un instrument foarte puternic legiferat la începutul acestui an prin care BNR poate interveni decisiv pentru menţinerea încrederii în sistemul bancar, făcând posibilă continuarea activităţii unei bănci cu mari probleme aşa încât clienţii să nu fie afectaţi, nici persoanele fizice şi - poate chiar mai important - nici firmele, care ar putea risca falimentul în cazul colapsului unei bănci.