30 septembrie 2013

Vocea Rusiei, ştim a cui este. Vocea şi acţiunile USL, ale cui or fi ?



Victor Ponta accelerează vânzarea ţării

Unul dintre angajamentele ilogice incluse în scrisoarea de intenţie către FMI ţine de vânzarea majorităţii pachetelor de acţiuni deţinute la companiile de stat. De obicei, programele de privatizare sunt impuse ţărilor care cer credite mari, însă România nu cere un nou credit de la Fondul Monetar Internaţional. De ce insistă guvernul USL să vândă ce a mai rămas din proprietatea statului?

Vânzarea companiilor de stat în locul „decăpuşării” acestora este de fapt o recunoaştere a incapacităţii manageriale a guvernului. Existenţa unor companii de stat performante care operează în alte ţări arată că forma de proprietate nu este un factor decisiv pentru determinarea eficienţei unei companii. Guvernul Ponta va obţine bani din vânzarea companiilor, dar aceşti bani vor fi cheltuiţi, iar statul va pierde surse de profit, fără a avea posibilitatea de a le recupera în viitor.

Mai gravă decât pierderea veniturilor este pierderea controlului asupra unor companii-cheie care determină climatul economic. Trecerea companiilor energetice în proprietate privată, cuplată cu îndeplinirea calendarului de liberalizare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatori industriali şi casnici, garantează creşterea inflaţiei, creşterea costurilor de producţie pentru companiile româneşti şi reducerea veniturilor disponibile ale populaţiei din cauza creşterii costurilor la întreţinere. Ce guvern îşi poate dori aşa un viitor pentru ţara pe care o conduce? În contextul crizei economice globale, toate statele caută modalităţi de stimulare economică. Una dintre metodele cele mai sigure de creştere a economiei şi a atractivităţii investiţionale este reducerea sau îngheţarea tarifelor la energie şi gaz. România se îndreaptă spre creşterea tarifelor. Această creştere ar fi fost parţial justificată dacă statul obţinea mai mulţi bani din tarife, dar privatizarea companiilor de stat face în aşa fel încât economia să fie strangulată, urmând ca profiturile rezultante să ajungă în conturile „investitorilor strategici”.

Dacă strategia economică a guvernului USL se rezumă la sloganul „să vindem ce mai poate fi vândut”, atunci USL nu are viitor politic, iar România nu are viitor economic.

http://romanian.ruvr.ru/2013_09_30/Victor-Ponta-accelereaza-vanzarea-tarii-6499/


Viktor Orban propune naţionalizarea companiilor de utilităţi

Deşi sunt două ţări vecine, România şi Ungaria se deosebesc radical din perspectiva strategiei economice. Guvernul de la Bucureşti caută modalităţi de a vinde companiile de stat, iar guvernul de la Budapesta caută opţiuni de naţionalizare.

Iniţiativa lui Victor Orban de a readuce sub controlul statului companiile de utilităţi, adică a companiilor de distribuţie a gazelor şi energiei electrice, au stârnit o reacţie negativă în presa europeană, care a catalogat strategia guvernului maghiar drept „comunistă”, deşi Orban este un politician de dreapta. De fapt, strategia guvernului de la Budapesta de stimulare a economiei prin blocarea creşterii preţurilor la energie se înscrie într-o paradigmă economică raţională. Ungaria demonstrează, prin exemplul propriu, că statul poate recâştiga controlul asupra economiei naţionale chiar şi după implementarea unui masiv program de privatizare.

Nu s-a încercat naţionalizarea companiilor de utilităţi printr-o expropriere, ci prin răscumpărarea de către statul maghiar a acţiunilor deţinute de investitorii străini. Se pare însă că proprietarii străini au cerut preţuri prea mari pentru vânzarea acţiunilor. În mod normal, premierul maghiar trebuia să se oprească şi să explice alegătorilor că a făcut tot ce a putut pentru a îndeplini promisiunile electorale, printre care se număra şi aducerea utilităţilor sub controlul statului. Este remarcabil că guvernul de la Budapesta nu s-a dat bătut şi a acum propune o nouă metodă de a garanta creşterea economică prin reducerea (sau îngheţarea) preţurilor la gaze şi energie electrică. Noua strategie prevede transformarea companiilor de energie în organizaţii non-profit, utilizându-se drept referinţă modelul danez. Proprietarii străini îşi vor păstra acţiunile, dar nu vor putea obţine profituri excesive de pe urma consumatorilor casnici şi industriali, rata de profitabilitate a companiilor energetice urmând să fie stabilită de o agenţie specială. Se vede că cine vrea să rezolve o problemă caută soluţii, iar cine nu vrea caută scuze.

În viitorul destul de apropiat, efectele acestor măsuri se vor resimţi în economie. Atunci vom avea posibilitatea să vedem cât de bine o va duce România, elevul-model al FMI, comparându-i succesele cu ceea ce va realiza economia din Ungaria în contextul naţionalismului economic practicat de Victor Orban.

http://romanian.ruvr.ru/2013_09_30/Victor-Orban-propune-nationalizarea-companiilor-de-utilitati-5820/


De citit şi:

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):