Pe măsură ce se apropie "inaugurarea" lui Trump, şobolănimea propagandei RO este tot mai plouată şi îşi ascunde tot mai greu ostilitatea faţă de el. Asta arată ceva foarte important: "centrul lor de comandă" nu este în zona guvernamentală SUA (acum, acolo "se întâmplă ceva").

30 octombrie 2013

Care clasă de mijloc ?



Doar un element retoric, slab reprezentat "sociologic" (iar când apare, apare mai ales ca anexă-subprodus a cleptocraţiei "de tranziţie").

BURSA:

[...] Oricine aruncă o privire asupra istoriei sociale a României, bagă foarte repede de seamă că perioadele şi condiţiile în care eu existat embrioane foarte puţin dezvoltate ale unei clase de mijloc sunt rare, scurte şi constituie excepţii prea puţin semnificative din punct de vedere al consecinţelor pe termen lung. Modelul nostru standard în care, pe de o parte, am fost împinşi, iar pe de altă parte, ne-am complăcut fără prea mari sforţări de a-l schimba, este un model de tip "sclavagist", cu nuanţe feudale pentru coloratura de actualizare. O societate împărţită în două mari clase, "sclavi" şi "stăpîni", între o minoritate la polul căreia s-a acumulat prin diferite mecanisme economice şi mai ales prin ingerinţa grosieră a politicii 80-90% din avuţia naţională şi o foarte largă majoritate care a fost redusă să trăiască mereu sub sau la limita supravieţuirii, cu restul de 10-20%. Iluzia unei clase de mijloc a fost creată şi uneori întreţinută, din motive ideologice, doar în măsura în care "clasa superpusă", cum o numea Eminescu, a avut nevoie de nişte instrumente auxiliare pentru a manevra pîrghiile administraţiei şi ale "politicii la vedere". Aşa zisa clasă de mijloc a societăţii româneşti a fost, de aceea, identificată, în cea mai mare parte, cu pletora funcţionarilor înalţi, ori mijlocii, ai marilor "batalioane" ale administraţiei de stat: de la "ministerul represiunii interne", la "ministerul de război" şi de la administraţiile vamale şi financiare, la dascăli, preoţime şi profesori. Problema pe care politicienii nu o înţeleg, adesea, nici "gînditorii" şi "analizatorii" de ocazie aflaţi în treabă pe tărîmul politichiei, este aceea că aceste categorii de oameni nu au format niciodată "O clasă" şi nici nu aveau cum să formeze aşa ceva! Totul s-a jucat pe confuzia dintre "clase" şi categorii ale statisticii sociale şi "clase" în sensul care acoperă caracteristicile structurii societale. Clasa de mijloc apare şi devine o componentă esenţială a structurii sociale în puţinele centre ale modernităţii occidentale care au generat, susţinut şi fructificat factorii de schimbare structurală: industrializare, de-ruralizare şi urbanizare, dezvoltarea capitalului uman, la scară macro-socială, instituţionalizarea cercetării ştiinţifice şi dezvoltarea aplicaţiilor economico-productive ale acestora, pe scară largă, crearea unui cadru modern de gestiune al "afacerilor publice", bazate pe instituţiile şi soluţiile de guvernare ale democraţiei. Clasa de mijloc este, în aceste societăţi, o realitate care sparge barierele organizării bazate pe modelul "sclavagist" şi care îşi va extinde sfera socială, atît prin absorbirea unei părţi din nobilime, cît şi a "elitelor" create de dezvoltarea de jos în sus a noilor grupuri ocupaţionale, de status şi de avere. [...]

Ideea că în actualele condiţii, cineva ar putea să împingă societatea românească spre un model care presupune, admite şi generează crearea unei clase de mijloc este, desigur, sublimă, poate fi admirată, ne putem extazia în faţa minunatelor ei consecinţe, dar nu se bazează pe nimic! Pentru că, nimic din societatea actuală: oameni, condiţii, structuri economice, sociale şi politice nu numai că nu favorizează apariţia unei clase de mijloc, dimpotrivă, blochează şi cea mai firavă tendinţă de mişcare în această direcţie.

Aşa că, mă întorc şi întreb din nou: Care clasă de mijloc? Poate aceea de la tramvaie, care exista odată între a I-a şi a III-a!

Un comentariu :

Riddick spunea...

Pe vremea RPR se folosea sintagma "ţărănimea muncitoare (şi mijlocaşă)" - varianta completă, care includea şi conţinutul parantezei, mai rar.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):