Oligarhia din Grecia (o coaliţie deloc surprinzătoare dintre PPEişti şi socialişti), la putere în baza unei legi electorale trucate, care i-a asigurat o majoritate parlamentară fără ca aceasta să aibă în spate şi o majoritate de voturi, anunţă o eventuală interzicere a partidului "neonazist" Zorii Aurii (Chryssi Avghi), folosind ca pretext un incident (o crimă comisă "de un membru al acestui partid").
Clica bilderbergo-comunisto-socialistă se joacă cu focul, încercând eliminarea unui partid parlamentar, cel puţin tot la fel de onorabil ca şi partidele sale (Nea Dimokratia şi PASOK), care au pus bazele actualului dezastru grecesc.
NapocaNews:
Ministrul elen al ordinii publice, Nikos Dendias a declarat miercuri reporterilor greci că guvernul ar putea adopta o ordonaţă de urgenţă pentru a interzice partidul radical Zorii Aurii, scrie The Guardian. Această poziţie tranşantă a fost motivată de un atac care a avut loc marţi seara în Atena împotriva unor militanţi de extremă stânga. Presa şi autorităţile au pus pe seama mişcării naţionaliste acest incident, soldat cu înjunghierea mortală a unui solist hip-hop “antifascist”. Reprezentanţii Zorilor Aurii au negat orice implicare şi susţin că sunt supuşi “unui linşaj mediatic, pe fondul unei tragedii”.
Pe fondul acestor violenţe, premierul Antonis Samaras şi liderul partidului socialist Pasok, Evangelos Venizelos, vor avea o întrevedere pentru a discuta “cum să reducă influenţa Zorilor Aurii asupra populaţiei”, anunţă ziarul elen Kathimerini.
Presa greacă anunţă că cei doi vor ca guvernul să adopte o dublă strategie: cea legală, care să scoată partidul în afara legii şi să îl dezmembreze, iar o alta pentru a elimina simpatiile publicului pentru abordarea „anti-sistem“ a Zorilor Aurii, atât de populară în rândul tinerilor.
„Zorii Aurii folosesc violenţa ca principală unealtă politică. Din această cauză partidul trebuie tratat ca o organizaţie criminală. Au întrecut orice limite. Statul trebuie să intervină“, consideră liderul socialist Venizelos.
Pe de altă parte, reprezentanţii partidului naţionalist susţin că în realitate membrii Zorilor Aurii sunt victimele presiunilor politice şi hărţuirii mediatice. Mai mult, aceştia afirmă că de-a lungul anilor ei au fost ţintele mai multor atentate teroriste sau chiar tentative de asasinat, acţiuni puse pe seama organizaţiilor anarhiste şi comuniste.
"Pentru cei care au trădat această țară, a sosit ceasul fricii. Venim !" - discursul președintelui partidului dreptei naționaliste, "Zorii de Aur" (Chryssi Avghi), după anunțarea rezultatelor alegerilor generale anticipate din Grecia (via Kitman TV):
deşi este o asemănare cu svastika,
în imagine este un motiv geometric specific Greciei
Nikos Michaloliako - Leader of Golden Dawn - speech on election night.
"I would like to thank with all the strength of my greek heart the hundreds of thousands of Greeks, who voted for the popular nationalistic movement: The Golden Dawn.
Those who turned their back to the defamation by TV-channels and the yellow press.
They were against us all this time. They made accusations in the worst possible way.
On their TVs they only showed people who didn´t receive half the votes we got.
They despised the Greek people, and the Greek people despised them.
I want to thanks the hundreds of thousands of Greeks who voted for the nationalistic movement Golden Dawn and I want to denounce one of our greatest accusers, the president of the conservative party, Samaras.
He talked about patriotism but only served 3 months in the military. He was lying before the elections, saying that he would not pursue a coalition government. He then immediately changed afterwards, and now they are planning ther joint government.
In brief: The bailout-junta continues. The national resistance of Golden Dawn against the bailout-junta will continue too. Both inside and outside the parliament.
We will continue the struggle for a Greece liberated from global speculators.
For a Greece independent and proud.
For a Greece without the slavery of the bail-out agreement and the surrender of our national sovereignty.
For a Greece that will not be a social jungle because of the millions of illegal immigrants they brought into our homeland, without asking us.
This campaign has lasted for almost a year. I have a phrase to tell you. And for those who will not understand it, I will be more specific. “Veni, Vidi, Vici” - I came, I saw, I won.
It means: You accused me, you defamed me, you silenced me, I defeated you.
The victory of the Golden Dawn is a victory against the dictatorship of the mass-media. And against the Junta of TV and the yellow press. The fight will continue.
In the end, I want to dedicate this victory to all of our brave lads, who wear the black t-shirts with the ancient letters reading “Golden Dawn”.
When the filthy TV-channels were broadcasting porn movies after 2 o´clock and disgusting illegal adverts, these men were running through the villages, waving the Greek flag.
The new golden dawn of Hellenism is rising.
For those who betray this country, the time has come for fear. We are coming!
And that is all I have to say."
2 comentarii :
Pina la urma tot razboiul civil ramine cea mai probabila evolutie in Grecia !!!
Astfel de tendinte se manifesta sau por aparea si in alte tari din Balcani !!!
Flacaul asta se teme si el:
''http://lettertothepeople2013.blogspot.ro/''
Nu numai în Grecia, se poate generaliza la nivelul UE.
Scrisoarea aia e propagandă "pacifistă" (= comunistă) ambalată mai aspectuos.
Trimiteți un comentariu