26 august 2013

PDL va muri cu pietroiul UE atârnat de gât



Să invoci un şantaj cu Curtea Constituţională şi cu UE dacă în proiectul de buget pe care l-ar propune guvernul USL deficitul ar depăşi 3% din PIB, mi se pare mai mult decât un cretinism, e de-a dreptul sinucigaş. O fi USL întruchiparea ticăloşiei, dar măcar ţine la aparenţe, "te loveşte cu drugul de fier învelit în ziar".

Deputat PDL Adrian Gurzău:
După intrarea în vigoare a Tratatului Fiscal, care obligă statele semnatare să îşi plafoneze deficitul bugetar la maxim 3%, tele-guvernarea nu are alte soluţii. Nu le are din incompetenţă şi lăcomie: neputând face ceea ce trebuie, adică să nu dăuneze economiei (ceea ce au făcut până acum), se încadrează în deficit mărind taxele şi impozitele. Corect şi normal pentru un mediu de afaceri sănătos ar fi fost să se încadreze în deficit reducând cheltuielile uriaşe făcute cu funcţionarii statului. Reamintesc faptul că deficitul nu poate sări de 3%, altfel le întoarce Curtea Constituţională a României bugetul înapoi, întrucât Tratatul Fiscal face parte din normele europene, şi poate fi invocat în temeiul art. 148, al. 2 din Constituţie:

'(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare'.

În plus poate interveni şi Comisia Europeană, cu procedură în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. De aceea unica 'politică' de guvernare de care mai este 'capabilă' tele-guvernarea USL este aceea a măririi la nesfârşit a taxelor şi de inventare a unor noi şi noi impozite.
PDL, Forţa Civică şi Mişcarea Populară au cerut introducerea ca amendament de revizuire a Constituţiei a "eurodiktatului fiscal", ratificat de toate partidele parlamentare, şi care, de fapt, reprezintă un "handicap liber ales": alegi să nu te mai dezvolţi pe datorie, acceptând o constrâgere ("Criteriile [de la] Maastricht") pe care statele mari din UE au încălcat-o cu nonşalanţă până nu demult, rezolvându-şi chestiunile economice presante. Iar acum vor să impună această regulă "periferiei UE", spre a se menţine decalajele.

USL a respins aberaţia la Comisia de revizuire a Constituţiei (şi bine a făcut !), dar mă aştept la surprize neplăcute la dezbaterile din plen, mai ales că maimuţoiul de Ponta s-a declarat (indirect) un susţinător al ei.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):