În buna sa tradiţie a "limbii de bumbac", MAE expediază rapid ştirea privind deplasarea lui Corlăţean în Spania, la Palma de Mallorca, la o reuniune semioficială a unui grup de 16 miniştri de externe din state UE, o variantă lărgită a Grupului pentru Viitorul Europei (format din 11 miniştri de externe din tot atâtea state-membre ale UE), Grup care militează pentru "un viitor federal" al Europei.
"Reuniunea are un caracter informal şi se încadrează în dezbaterile mai ample de la nivel european cu scopul conturării unei viziuni pe termen mediu şi lung cu privire la funcţionarea Uniunii Europene şi perspectivele proiectului european."În comunicatul MAE nu se menţionează explicit că la această reuniune se vor discuta tezele eurofederaliste ale Grupului pentru Viitorul Europei, asa cum reiese din ştirea despre eveniment publicată pe siteul MAE german (traducere):
Conferința de la Mallorca privind viitorul Uniunii Europene
La invitația ministrului de externe, Guido Westerwelle, și a omologul său spaniol, José Manuel García-Margallo, factori de decizie politică de nivel înalt se vor reuni în Mallorca vineri, 19 iulie şi sâmbătă, 20 iulie, la o masă rotundă privind viitorul Europei.
Șaisprezece miniștri de externe europeni, un vicepreședinte al Comisiei Europene, președintele și mai mulţi membri ai Parlamentului European sunt aşteptaţi la Palma de Mallorca, pentru a discuta cum poate face faţă Uniunea Europeană provocărilor actuale și viitoare.
Conferința va începe în după-amiaza din 19 iulie, cu o introducere a prim-ministrului spaniol Mariano Rajoy. La încheierea programului, Prințul Felipe al Spaniei va organiza discuții cu participanții la masa rotundă, în dimineața zilei de 20 iulie.
Această întâlnire este destinată să se desfăşoare pe baza discuțiilor din Grupul pentru Viitorul Europei - care include 11 miniștri de externe europeni și care a prezentat un raport final comun în septembrie 2012 - și pentru a lărgi, în același timp, cercul de participanți, spre a include toate instituţiile de decizie din Europa.
Începerea conferinței va fi disponibilă în direct pe site-ul guvernului spaniol: www.lamoncloa.gob.es
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu