După aderarea la UE, România are o economie funcţională de piaţă sau o piaţă fără economie?

CLIPA.com:

Intrebarea de mai sus si-au pus-o numerosi analisti, care au si argumentat ca, dupa sase ani de apartenenta la UE, Romania are "o piata functionala din care lipseste tocmai economia”. Asta, in pofida celor de la UE, care, in mod demagogic pretindeau, la vremea respectiva, ca statutul de "economie de piata functionala” trebuie dobandit ca premisa a deschiderii portilor aderarii. Intr-un final, am aderat la UE. Ei, si? Cu ce ne-am ales? Cand totul a mers pe ideea: "Vreti aderarea, dati economia!”. Pai, ne-am ales doar cu "piata”. Faptul era previzibil, cata vreme, mai-marii decidenti ai Uniunii Europene considerasera cum trebuie sa se prezinte Romania la data aderarii si dupa: adica, deposedata de orice le-ar fi putut face vreo concurenta. Sa reamintim ca, de indata ce Romania, presata cu usa, a acceptat sa vanda Petrom si distributiile de energie – coloana vertebrala a unei economii –, a primit peste noapte calificativul ravnit. Ce a urmat? Ce am trait si stim cu totii: respectiv fara controlul asupra exploatarii petrolului si unei jumatati din cea a resurselor de gaze, fara controlul asupra intregii distributii de gaze, precum si in majoritate asupra distributiei de electricitate, fara controlul asupra sistemului bancar si sistemului de asigurari. Or, fara toate acestea – adica fara prezenta proprie in punctele nodale si sectoarele profitabile din economie – Romania devenea dintr-o data un fel de leguma, ce era aruncata in lupta cu leii din Uniunea Europeana. De pietele extinse – de peste jumatate de miliard de consumatori – au profitat nu Romania, ci campionii. Si cum Romania nu avea niciun campion, nici macar jucatori, cu ce ne-am ales? Cu piata, fara economie, Romania ajungand o periferie de tip bananier pentru centrul vesteuropean. O anexa careia, rapindu-i-se economia, a ramas functionala, dar numai ca piata! Dar, asta nu-i totul! Asupra romanilor s-a abatut si "beleaua” FMI. In niciunul din ultimii trei ani, cei de grava criza, FMI nu s-a dovedit a fi capabil ca, imprumutand tarile sarace, sa se multumeasca, ca orice bancher, cu certitudinea rambursarii banilor plus dobanda. Ci a fortat masuri economice aberante cand a fost vorba de exasperarea unei populatii deja la sau sub limita supravietuirii, sau impunand, mai cu seama in zona privatizarilor, interese de dincolo de granitele tarii. In timp ce alte state isi pastreaza proprietatea asupra unor mari companii strategice, FMI forteaza Guvernul roman, pe o piata slaba si cu bani putini, sa vanda repede Transgaz, CFR Marfa etc. Hidrolectrica isi va vinde si ea cele 163 de microhidrocentrale, iar preturile la energie – zice olandezul Erik de Vrijen, seful misiunii FMI – trebuie sa creasca, un profit normal e de 10%, dar unul de 19% i se pare corect. Evident, astea si multe altele, pe seama populatiei. Reactia autoritatii romane? Aceleasi gesturi de supunere. "Putem rupe Acordul cu FMI, dar nu am castiga nimic din asta”, spunea premierul Victor Ponta. Nu ne-a spus insa Ponta ce am castigat! Ba da: ne-a indatorat cu 20 de miliarde de euro, fara ca economia sa se miste sau consumul sa creasca!