06 iulie 2013

Deci, prin Nabucco ar fi IEŞIT gaze din România


Guvernul Boc (link), guvernul Ponta (link) şi Băsescu (link) au tras sforile pentru exportul de gaze din producţia internă.

Comisarul european pentru energie nu vede proiectul Nabucco ca definitiv anulat, îl vede modificat (redus). Iar OMV cere gazoduct "propriu" pentru a transporta spre Austria gaze "de la Marea Neagră".

Băsescu, explicând cum "trebuia" România să construiască infrastructura pentru OMV, ca să-şi scoată "gazele lui" din România:
"Există alternative. România a fost interesată de Nabucco în primul rând pentru că ar fi trebuit să construiască o infrastructură mult mai scurtă de la Marea Neagră către pieţele europene. România va exploata gaze din Marea Neagră înainte de momentul în care ar fi fost gata Nabucco dacă la anul începeam să construim gazoductul. Cred că în 2018 România va fi capabilă să exporte, nu doar să îşi asigure integral nevoile."

"Nu știu ce elemente a avut la bază OMV în comentariile sale. Nabucco pentru teritoriul nostru, având în vedere că foarte posibil România își va acoperi nevoile de gaze și va avea surplus la export, ar fi fost important pentru că am fi avut costuri mai mici de construcție a infrastructurii cu care să exportăm gaze pe piața UE. Era o cheltuială mai mică pentru infrastructură."
USL și PDL, care mai de care să servească interesele altora, pe cârca României și a românilor...
Lucian Bode, fost ministru al industriei în guvernul Ungureanu, și care s-a implicat în tentativa de vânzare (de prăduire) a întreprinderii Cupru Min, propune ca temă pentru Bucharest Forum/Energy "în 2023": "Rolul României ca jucător strategic pe piața energetică din regiune, în cadrul Statelor Unite ale Europei."
Pâi...

- "vrea" să exporte gaze din producția internă (prin OMV-urile cu redevențe sub jumătatea minimului practicat în Africa):
"Romania vrea sa devina un hub energetic, pentru ca avem multe resurse diversificate. E un pariu pentru Romania, avem o mare oportunitate de a ajunge un pilon in aceasta industrie si putem sa devenim un exportator important in Europa. Se va discuta astfel la nivelul UE de a crea energie din toate sursele posibile."
- "stă bine", are un cuvânt greu (de spus !), mai ales în UE...
"In realitate, Romania nu a avut niciodata in istorie un cuvant mai mare de spus ca astazi, cand poate contribui activ la luarea deciziei in cele doua structuri (UE si NATO). Suntem cu atat mai suverani cu cat suntem mai participativi, iar solutia pentru Romania nu poate fi decat consolidarea rolului pe care il joaca in UE si NATO si a institutiilor in sine."

1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane tone şi 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.

2. În anul în care se discută problema, 2010, OMV, care se laudă cu investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de ţiţei ! (Din sală, cineva – o voce feminină – a strigat „4,7 milioane tone !”)

3. Corect, am spus, aşa să fie… Dar dacă în ţară, în România, nu prelucraţi decît cel mult 1,8 milioane tone ţiţei, la rafinăria Brazi (ARPECHIMUL fiind închis), ce faceţi cu restul producţiei ? Unde o stocaţi ? Sau o duceţi în Austria pe barje, încălcînd normele internaţionale, în materie vamală… Sau nu o declaraţi, să nu plătiţi acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16-22%) !
Nu este greu a sesiza ca, prin aceasta liberalizare impusa din afara, romanului in calitate de consumator i se interzice de fapt sa beneficieze cu ceva din imprejurarea ca Dumnezeu le-a lasat romanilor si nu altcuiva niscai resurse. Romanul este condamnat sa plateasca pe gazele proprii acelasi pret ca si cum le-ar importa din Rusia, si asta numai pentru ca alde Germania, careia nu i-a lasat Dumnezeu niste gaze in subsol, le ia din Rusia. Scarboasa solidaritate cere Germania Romaniei! De ce nu generalizeaza Germania salariile sale in Romania, punand firmele germane sa plateasca si in Romania salariile de acasa, ci doar preturile sale?! Si toate acestea, dl Ponta le preia cu zambetul pe buze!
Liviu Dragnea vorbea despre "hidrocarburi" (deci, nu doar gaze) care ar urma să fie aduse via România și Bulgaria : "Inevitabil, regiunea Mării Negre va deveni un punct important de conexiune a UE din punct de vedere energetic. Aici practic se va realiza legătura dintre rezerva uriaşă de hidrocarburi din zona Mării Caspice şi capacităţile industriale şi economice din UE. România şi Bulgaria vor avea în calitate de state membre ale UE un rol major în realizarea acestui palier de conexiuni energetice între zona Caspică şi Europa occidentală."

Un comentariu :

Riddick spunea...

Dinozaurul tare în dinţi (Everac): "Ce aţi făcut ?"

[...] Si acum ati venit voi, nepricopsitilor si nevrednicilor! Unde va sunt cladirile publice, mari, fastuoase, de tipul CEC sau Casa Armatei, unde va sunt dupa 20 de ani magistralele rutiere, caci n-ati terminat macar una!? Unde va e Transfagarasanul, sau canalul, sau Sistemul de irigatie? Ce spectaculoase Case de Cultura ati infiintat, ce Camine Culturale, ce Biblioteci, cand cea mare sta la rosu de doua decenii, pe trei sferturi cladita, nevolnicilor! Va carcaiti de 10 ani cu Catedrala Neamului dar v-a fost mai la inima sa daramati Mausoleul comunist decat ati fost in stare sa construiti ceva. N-ati putut sa va faceti un Tribunal decat pe-o mare pravalie ceausista. Ati avansat cu metroul 4-5 km, bieti pui de bogdaproste ezitanti! canalul Oltenita l-ati dat colmatarii ca sa-l decolmatati maine cu multi bani, de gospodari gargaragii ce sunteti! Cotroceniul vi l-a pus la punct Ceausescu, nu sariti sa-l daramati? Ati cheltuit un patos urias si sume importante ca sa huliti, sa distrugeti sau macar sa astupati Casa Poporului, dar ati construit voi a 10-a parte din volumul ei ca oficiu public, cacanarilor? In 20 de ani de-abia ati carpit doua blocuri ramase neterminate pe malul Dambovitei, la Opereta, si va uitati prosteste la groapa ramasa pe Magistrala, harazita pentru edificii culturale unde nu ati fost in stare sa infigeti macar un stalp, dupa 5 legislaturi! Unde va e opera, bicisnicilor, la bancile altora, la hotelurile si firmele fitecui, la instrainarea teritorului? V-ati indopat, gaze nenorocite, din bani ramasi de la comunisti, 3 miliarde si jumatate USD, ca sa faceti ce? Datorii de alte 40 de miliarde de euro? In ce obiective publice s-au tradus aceste datorii, lingailor si spertarilor, cutre vanzatoare la subpret, tradatorilor de tara!? Unde va e sigla, Turnul Eiffel? Cartoful din Piata Revolutiei? N-ati facut macar un sfarc de palat, macar un camin mai acatarii, indiferent ce obiectiv maret pe seama societatii civile romanesti! In loc sa ne faceti parcuri, le-ati ciuntit. N-ati facut baze sportive minimale, ati bagat doar acolo unde renta cativa profitori privati, gusteri comercianti de carne vie! Ati spuzit tara cu vile si vilisoare, masini uluitoare, telefonase, si interneturi pana la ultimul hingher, pe fond de mizerie! Oricare peschesar si escroc mai de soi isi intocmeste intr-o jumatate de an o resedinta utilata cum nu aveau Ceausescu, Dej, Antonestii si Bratienii impreuna in 80 de ani intr-o tara devastata de paduri si materii prime, speculata la sange? Toti pezevenghii au intrat acum la noi in delirul agoniselii fara temei. Purcoiul de bani a ajuns pe mainile cele mai murdare, necinstea tezaurizeaza, dar dupa 20 de ani nu vedem nici cea mai mica dovada de maretie, niciun semn de mandrie constructiva la scara nationala, nimic al Romaniei, care iese iarasi in paguba cu toate bilanturile voastre glorioase. De ce?
Brancoveanu a dat haraci la turci; pesemne ca si voi, trepadusi imbuibati, dati haraci peste haraci la altii, ca sa domniti si voi cativa ani, puslamalelor!
Cu ce merite veniti, asadar, in fata noastra la vot? Cu ce fapte, cu ce opera, caci eu nu vad mai nimic. Cu ce filosofie, caci eu nu aud mai nimic? Ceausescu baga in case, voi dati afara din case (o stiu pe propria-mi piele!). Stramosii vostri liberali si conservatori, ca si stramosii vostri socialisti de mai tarziu au edificat din plin; voi ati lichidat, taiat, spurcat. Ceausescu tinea o tara, voi o vindeti si o indatorati pe veci. Puneti pungi de-alungul sleaului de la Bucuresti pana la stiu eu unde. Pe-acolo se scurge, ca totdeauna, snaga tarii.
Oare nu va vine si voua odata Istambulul cu satarul gadelui peste ceafa?

http://stirile.rol.ro/dinozaurul-tare-in-dinti-ce-ati-facut-152722.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: