Anti-Maidan

16 mai 2013

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (II)



Planul Valev al URSS-ului presupunea România şi Bulgaria ca producători exclusiv agricoli, planul UE le-a transformat deja în anexe de consum din import (inclusiv agricol).
Prin intermediul brokerilor lor – care sunt FMI şi Comisia de la Bruxelles – samsarii vest-europeni vor să acapareze toate resursele coloniilor de la periferie şi să-i lase coate goale pe adevăraţii posesori ai acestor resurse, astfel încât aceştia să nu mai aibă alte opţiuni decât văcsuirea ghetelor celor de pe la Bruxelles. Un instrument principal al acestei acţiuni de anvergură este aşa-zisa liberalizare a preţurilor în energie, impusă de la Bruxelles României şi Bulgariei, în favoarea numai şi numai a monopolurilor vest-europene care au pus mâna pe sistemele energetice ale celor două ţări. După vulnerabilizarea acestor sisteme, Bruxelles-ul pretinde acum consumatorilor din ţările respective să plătească aceleaşi preţuri pentru energie ca în Occident.
Ilie Şerbănescu (articol în Jurnalul Naţional; partea I; partea a III-a):

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (II) 

Un singur lucru deosebeşte România de Bulgaria în tot acest concert de frustrări şi discriminări guvernate de la centrul vest-european. Bulgaria, spre deosebire de România, este mai săracă în resurse minerale. Şi a nu avea resurse minerale în UE este astăzi un avantaj imens, pentru că eşti mai puţin în bătaia samsarilor vest-europeni (fie că aceştia sunt bănci sau aşa-zişi investitori energetici). În schimb, a avea resurse minerale este un uriaş handicap.

Prin intermediul brokerilor lor – care sunt FMI şi Comisia de la Bruxelles – samsarii vest-europeni vor să acapareze toate resursele coloniilor de la periferie şi să-i lase coate goale pe adevăraţii posesori ai acestor resurse, astfel încât aceştia să nu mai aibă alte opţiuni decât văcsuirea ghetelor celor de pe la Bruxelles. Un instrument principal al acestei acţiuni de anvergură este aşa-zisa liberalizare a preţurilor în energie, impusă de la Bruxelles României şi Bulgariei, în favoarea numai şi numai a monopolurilor vest-europene care au pus mâna pe sistemele energetice ale celor două ţări. După vulnerabilizarea acestor sisteme, Bruxelles-ul pretinde acum consumatorilor din ţările respective să plătească aceleaşi preţuri pentru energie ca în Occident. Cu totul pe nedrept acest lucru, deoarece aici costurile sunt mai mici şi consecinţa este doar aceea că se realizează profituri nemeritate de către companiile vest-europene care au pus mâna pe distribuţiile din sistemele energetice ale acestor ţări! Nemaivorbind de impactul economic şi social, căci salariile mici de aici nu pot face faţă unor asemenea preţuri. În cazul României se atinge paroxismul pentru că obiectul preţurilor forţate artificial la niveluri fabuloase îl constituie propriile resurse lăsate de Dumnezeu românilor şi nu altcuiva!

Este extrem de important a se insista asupra acestor aspecte, pentru că, după cum s-a evidenţiat, explozia economico-socială inevitabilă s-a produs deja tocmai în acest domeniu! De jos în sus, bulgarii, spre cinstea lor, au spart buba. Au ieşit în stradă. Fără programe şi fără conducători! Cu alte cuvinte, s-a ieşit în stradă din mânie, din nevoie, ţintind nu pe cineva anume, ci starea de lucruri. Nu împotriva unui guvern anume sau unui partid anume, ci împotriva stărilor de lucruri! „Să dăm foc monopolurilor” a fost sloganul predilect. Si era vorba îndeosebi de companiile străine care au confiscat, ca şi în România, distribuţiile din sistemul energetic – nu întâmplător cele care culeg banii din acest sistem – şi care au mărit fabulos preţurile în numele aşa-numitei liberalizări în energie dictate de la Bruxelles. La salariile mici din Bulgaria, factura energetică poate ajunge chiar să le depăşească! În medie, factura energetică a urcat la peste 100 euro, în timp ce salariul mediu este de 300 euro şi pensia medie de 150 euro. Fără să-şi dea seama, bulgarii au transformat protestele lor în primele manifestări antisistem – de fapt, anticolonialiste spre a le spune chiar pe nume – din UE.


Va continua

Un comentariu :

Riddick spunea...

Ponta se fereşte cu grijă să amintească de exportul de gaze din producţia internă, legiferat atât de PDL, cât şi de USL.

Victor Ponta: Dacă nu devenim exportatori de energie, discutăm degeaba despre dezvoltarea producţiei în domeniu

http://qmagazine.ro/actual/victor-ponta-daca-nu-devenim-exportatori-de-energie-discutam-degeaba-despre-dezvoltarea-productiei-in-domeniu/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):