26 aprilie 2013

Germania îl demontează pe Căcărău ca "lider naţionalist-eurosceptic"


Deutsche Welle:

Bănuiala firească este că liderul PNL, Crin Antonescu, îl admiră pe Viktor Orban mai curând pentru că nutreşte o viziune eroică despre politică şi nu pentru că el personal ar avea ceva fundamental de apărat.


Putem înţelege acum mai bine diferenţa dintre Ponta şi Antonescu. Primul trece cu tact peste stilul autorităţii pe care îl adoptă comunicarea de la Bruxelles şi îl neutralizează prin zâmbet şi aprobare totală. Cel de-al doilea ar dori, dacă ar fi prim ministru să-şi clameze în prealabil suveranitatea pentru ca abia apoi să spună ce are de spus. Dar ce are de spus?
Bănuiala este că PNL nu are de făcut propuneri formidabile şi că suveranismul este mai curând o simplă postură decât o politică reală. Fidesz-ul din Ungaria, de exemplu, a propus un veritabil proiect de societate care se opune viziunii de la Bruxelles nu prin stilistica, ci prin chiar scopurile sale.
Există o superficialitate, o lipsă de metodă şi de stăruinţă care atenuează şi cele mai rele pulsiuni. În orice caz, dacă privim atent la PNL , partidul care manifestă cel mai ferm suveranism (pe care criticii săi nu au ezitat să-l numească „anti-occidentalism”), remarcăm că nu are ceva substanţial de reproşat Comisiei Europene.
Ce impută, în definitiv, Crin Antonescu Comisiei de la Bruxelles cu excepţia susţinerii lui Traian Băsescu? Există un proiect politic pe care l-ar propune şi care se loveşte de comisarii europeni? Poate că în cercuri mici, liberalii au tot felul de opinii, dar în mod public şi organizat ei nu au propus nicio idee menită să suscite mari dispute. Bănuiala firească este că liderul PNL, Crin Antonescu, îl admiră pe Viktor Orban mai curând pentru că nutreşte o viziune eroică despre politică şi nu pentru că el personal ar avea ceva fundamental de apărat.

Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: