20 februarie 2013

Iohanis, detaşatul führerului



Înscrierea primarului Klaus Iohanis în PNL a stârnit multă vâlvă, dar a ridicat şi semne de întrebare în privinţa scopului acestei mutări.


Nu trebuie să despici firul în prea multe părţi pentru a face legătura între rumorile chilimaniste şi tăriceniste privitoare la intenţia lui Crin Antonescu de a scoate PNL din ALDE şi a-l muta în PPE. Având în vedere defectarea gravă a PDL, este la mintea cocoşului că fuhrerul Angela Merkel are nevoie de un partid cât mai puternic în România, mai exact, de un partid aflat la guvernare. Dându-şi seama că promisiunea lui Băsescu, de înghiţire a PNL de către PDL s-a fâsâit rău de tot, fuhrerul fără mustaţă a decis să meargă în continuare pe ideea matrozului de la Cotroceni, cu mici schimbări pe ici, pe acolo, adică în părţile esenţiale : scoaterea lui Băsescu din ecuaţie şi schimbarea polarităţii, adică înghiţirea PDL de către PNL. Evident, un PNL integrat în marea familie a popularilor europeni.

Însuşi Crin Antonescu a recunoscut, cu încântare, că Iohanis este perfect, atât pentru funcţia de premier, cât şi pentru cea de preşedinte. Nu a spus, însă, dacă este vorba despre preşedinţia PNL sau preşedinţia României. Ceva îmi spune că este vorba despre prima variantă. Atâta vreme cât Crin Antonescu nu intra nici în calculele Germaniei, nici în cele ale SUA, putea să stea şi în cap, chiar dacă ar fi ajuns la o cotă de popularitate de 90% în rândurile electoratului român. Aşa, însă, ca şi candidat al PNL membru PPE, nu ar mai avea nicio problemă. Parcă o şi văd pe Merkel ţuguindu-şi pofticioasă buzele, în imaginarea unei Românii conduse de un preşedinte popular - Crin Antonescu - şi un premier aşijderea- klaus Iohanis - în calitate de preşedinte al PNL. Respectv, al celui mai al dracului partid de dreapta din România, rezultat din fuziunea PNL cu PDL.

Rămâne de văzut dacă liberalii vor muşca momeala sau este vorba doar despre un mic şantaj al lui Crin Antonescu, pentru a mai contracara ofensiva premierului Victor Ponta, care parcă îşi cam face de cap, clamând pe toate drumurile poziţia de mascul dominant a socialiştilor în alianţa politică guvernamentală. Sau, ideal pentru România, un joc curvesc al lui Ponta şi Crin, în urma căruia România, în loc să rămână ciuca bătăii de joc, să se transforme în mielul care suge de la două oi. Pentru că, vrea nu vrea, şi d-na Merkel va trebui să recunoască, la alegerile europarlamentare şi la cele generale din Germania că a ajuns o biată oiţă, nu ditamai vaca, precum a catalogat-o Berlusconi.

7 comentarii :

Gogu spunea...

Iata un articol ai carui cititori/comentatori isi spun deschis punctul de vedere despre regionalizare ! E un semnal interesant !
http://www.dcnews.ro/2013/02/dragnea-regionalizarea-unul-dintre-cele-mai-mari-proiecte-de-consens-national-de-dupa-1989/

Riddick spunea...

În statutul PnL se va trece apartenenţa la ALDE, nicidecum la PPE (apud Norica Nicolai). Dar ca eseu, merge... :)

Riddick spunea...

Dragnea mănâncă căcat cu polonicul, nu-i niciun "consens", şi chiar de vor coborî cvorumul de validare la 30% nu se va valida, decât prin fraudă, ca în 2003.

Riddick spunea...

Comentarii

20 Feb 2013 19:14

Marin a spus:

Auzi bre nene Dragnea !
Eu constat ca, dinaintea alegerilor parlamentare, in Bucuresti a crescut ENORM de mult numarul masinilor cu numar taranesc, adica ”TR”; unele masini au ecusoane la parbrize cum ca ar fi ”presa” ! Posesorii acestora, majoritatea tineri, au inchiriat la greu apartamente in Bucuresti si traiesc ca si cum nu si-ar achita ei cheltuielile. In plus, sint plini de tupeu si sar la scandal cu sau fara motiv.
Noi nu credem ca , asa, dintrodata, ”taranii” au fost cuprinsi de dorul de a migra la Bucuresti si avem banuieli pe care inca nu le exprimam public.
Speram, totusi, sa nu fie ADUSI in Capitala pentru vreun scop conspirativ ! De aceea credem ca ar fi bine sa fie retrasi, usurel, ca ne-am saturat de diversiuni !!! Pina nu reactionam !!!
Raspunde
20 Feb 2013 18:06

Alex a spus:

Regionalizarea trebuie sa o privim ca o necesitate a evolutiei tehnologice si sociale, judetele raspundeau necesitatii industrializarii , care presupune centralizare si relatii de coordonare, regiunile raspund necesitatii societatii informationale, descentralizate, informatia si cunoastere sunt factori egalizatori, iar relatiile sociale sunt de cooperare. Tehnologia trebuie integrata in realitatea traita social, astazi cea mai potrivita forma este cea a retelei. Nu trebuie sa cautati in descentralizare cauze politice potrivnice interesului national, ci sa vedeti in aceasta o solutie pentru pomelnicul de probleme sociale pe care guvernele nu le mai pot solutiona. Descentralizarea solicita de la cetateni gandire critica, responsabilitate, participare la viata publica
Raspunde
20 Feb 2013 19:03

Marin a spus:

Hai, lasa gulgutele si limba de lemn ! Noi nu vrem regionalizari si nu vom vota o astfel de Constitutie ! NICIODATA !!! NICIODATA !!! Iar daca se va maslui votul va fi un asa de mare deranj ca nu se va vedea om cu om !!!! Atentie mare !!! Lasati regionalizarile ca se alege praful de voi, cu tot uslul vostru de rahat !!!
Raspunde

Riddick spunea...

20 Feb 2013 16:26

Miraj a spus:

Consens national? Cand, si unde mi-ai cerut parerea? Nu-mi amintesc…Stai linistit, niciodata, da’ NICIODATA romanii nu vor vota o constitutie care sa consfinteasca destramarea tarii! Si, asa, ca un avertisment, sa nu va puna dracu’ sa modificati cvorumul de 50%+1 sau sa reduceti numarul alegatorilor valabil si la referandumul din vara! Sau sa prelungiti perioada de votare!
Da’ pentru ca ai adus vorba de consens, nu-i mai bine sa facem un referendum , sa vedem ce vrea si romanul de rand? Ai? Ce zici?
Raspunde

Riddick spunea...

20 Feb 2013 16:28

ion yom a spus:

foarte corect gindesti f. bine
Raspunde
20 Feb 2013 16:10

ion yom a spus:

DOMNULE DRAGNEA SI IN ATENTIA D-MNULUI V.PONTA
DACA VRETI SA NU PIERDETI ALEGERILE DE PESTE 4 ANI -SI SA NU O PATITI MAI RAU CA PDL-UL PE 9,DEC.2012 VA ROG SA NU DATI DRUMUL CU MODIFICAREA CONSTITUTIEI CA FACETI DERANJ MARE CA UNGURII INCEP CU PRETETIILE,LOR
EU VA FAC O PROPUNERE AVIND IN VEDRE CA REG. DE DEAZVOLTARE FUCTIONEAZA DIN PRIN 1999 ASA CRED. IATA PROPUNREA MEA MULT MAI REALISTA SI MAI USOR DE REALIZAT AVIND IN VEDERE CA PRESEDINTI COSILIILOR JUDETENE SI COSILIERII JUDETETINI SINT ALESI IN MOD COSTITUTIONAL, SA SE FORMEZE UN FEL DE COSILIU DE ADMINISTRATIE DIN TOTII PRESEDINTI DE CONSILII JUDETENE DIN FIECARE REG. DE DEAZVLOTATRE- PE TOATA PERIOADA DE MANDAT, CU UN PRESDINTE ALES PRIN VOT DE CATRE TOTII PERSEDINTI DE COS. JUDETENE(pe o perioada de 6 luni sau de un an stabilt prin lege) ca sa conduca treburile din punct de vedere finaciar , economic etc, CU SPRENTA CA VETI TINE CONT DE OPINIA MEA CARE VAM VOTAT CU TOATA INIMIA- SI SPERIND CA NU FACETI VREO GAFA PRECUM A INCEPUT DUMNUL PONTA- CU ACORDUL CU BASE , PROTOCULUL SEMNAT PE ASCUNS CU UDMR-UL
DE ASEAMENA VA ROG SA FACTI REFEREDUM CUM ATI PROMIS SI CUM SCRIE IN CONSTITUTIE CU INTREBARE DISTINCTA DA SAU NU PT PASTRAREA JUDETELOR ASA CUM ESTE FIRESC DIN PUCT DE VEDERE ISTORIC- VEZI POLONIA SI UNDE ESTE POLONIA FATA DE NOI. DACA VERTI SA NU DISPARETI DIN ISTORIE CA PARTID VEDTI CE FACETI- EU CAM AM GURA AURITA ASA AM ZIS SI DE PDL SI UITE UNDE A AJUNS
IN ULTIMA VREME IN SPATUL VITRUAL APAR TOT MAI DES PARERI F. MULTE CU CEEA CE PROPUNETI , VEDETI SI MAGHIARI AU INCEPUT SA ATACE ART. 1 DIN CONSTITUTIE ASA ,CA VA ROG NU STRICATI CEEA CE FUCTIONEAZA CU CEVA CARE SIGUR NU VA FUCTIONA SI VA DRUMUL LA MULTE ACUZATII ANTIROMINESTI DECI ATENTEI MARE IN CE VA BAGATI de asemenea vedeti ce a patit guvernul care a propus schimbarea constitutiei in POLONIA NU A MAI INTRAT LA GUVERNARE , ORICUM CHELTUITI, DEGEABA BANII PE REFEREDUM PT SCHIMBAREA CONST. LUMEA NU SE PREZENTA LA VOT ORICUM NU PUTETI SCHIMBA , GVURUMUL DE 50LA SUTA PLUS UNUL DIN VOTATI DE PE LISTELE ELECTORALE COF. CONSTITUTIEI ACTUALE ALTFEL VETI FI RECLAMATI LA CURTEA COSTITUTIONALA SI VETI PIERDE SIGUR CUM ATI MAI PIERDUT DEJA. ANUNTATI PE CEI TREI DOMNII –DL. PONTA, DL.ANTONESCU, SI DL DRAGENEA, ASTEPT RASPUNS
Raspunde
20 Feb 2013 15:52

Mircea Rusnac a spus:

http://istoriabanatului.wordpress.com/2013/02/20/locuitorii-orsovei-doresc-reintoarcerea-in-banat/
Raspunde
20 Feb 2013 15:18

bill a spus:

“demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România”.
Ciudata logica , 41 de judete …pe care le descentralizam si facem 8 regiuni.Curat “descentralizare.
“este un proiect care va fi rezultatul muncii de echipă a elitei societăţii româneşti” …elitele s-au cam dus ,definitiv de prin anii ’50 ,au avut grija parintii si neamurile celor care azi sunt in parlament.
Elitele autentice nu se vor amesteca in haosul care urmeaza cu regionalizarea-pot doar sa-i traga de maneca pe parlamentari ca sa judece la rece ,sa aiba o logica economica de dezvoltare si nu sa execute la comanda politica o…aberatie. .
Regionalizarea este un esec…. inainte de a incepe …costurile sunt practic de necalculat.Va fi o calamitate mai mare …decat infiintarea judetelor din 1968.
Raspunde
20 Feb 2013 14:59

ciuperca a spus:

Cum Sa Castigi 9000 lei Lunar Cultivand Ciuperci intr-un spatiu de numai 80 mp? Iata cum AFACEREA TA cu CIUPERCI devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce la o mirco ferma de 80 mp peste 23000 EURO pe an . Detalii pe: http://www.cultivareaciupercilor.ro
Raspunde
20 Feb 2013 14:56

nea caisa a spus:

nene , de ce nu te astampari si mai amani ? chiar vrei sa pui regionalizarea la vot? hai !


http://www.dcnews.ro/2013/02/dragnea-regionalizarea-unul-dintre-cele-mai-mari-proiecte-de-consens-national-de-dupa-1989/
Raspunde

Crystal Clear spunea...

Da, lumea e pornita rau impotriva regionalizarii.Iese scandal mare, mare...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: