Capitalismul între Mihnea turcitu şi dilematici

Aceasta pentru că în România ideea organizatoare este confiscată de o grupare de intelectuali, care în loc să procure certitudini, produce dileme, fiind, în consecinţă, antiintelectuală. (Funcţia intelectualului este să ridice în abstract probleme concrete şi să ofere soluţii inteligibile şi implementabile: inginereşti, etice, politice, sociologice, juridice, zootehnice, educaţionale, contabile, militare etc. etc.). În felul acesta, în România, distanţa dintre stat şi societate este una dintre cele mai mari din Europa.  

SPQR:

Încă nu a apărut o sociologie a
incompatibililor
cu statul şi cu societatea

• Mihnea al II-lea, zis Turcitul (1585-1591) fu un domnitor din Ţara Românească, care, pentru a se menţine la domnie (cumpărată de la turci), a introdus noi biruri. Nu întâmplător, ţăranii au denumit una din ultimele sale inovaţii fiscale "năpasta". Pentru că nu i-au mai ajuns banii să-şi cumpere domnia, Mihnea a ajuns să se vândă pe sine pentru a rămâne în scaun, trecând la mahomedanism. Turcii tot l-au mazilit însă, dar s-au îndurat de el şi i-au dat să conducă sangiacatul de Nicopole. În povestea noastră, Mihnea Turcitu reprezintă ideal-tipul liderului incompatibil cu statul (care şi-a vândut sufletul, deci neamul). 
• Dilematicii sunt o grupare intelectuală din România, structurată în jurul unor reviste precum "22", "Dilema veche" etc. O subspecie este cea a caţavencilor - cei care se ocupă cu gestiunea umorului în societate, dar în forma lui distructivă, a zeflemelei. Totodată, aceste grupări au arondate o serie de organizaţii care "monitorizează" principalii indicatorii ai societăţii "civile" şi scot la raport instituţii publice şi particulare, militare sau academice, de presă sau guvernamentale, persoane,după cum consideră. Funcţionează, deci, ca suprainstituţii, pe un fundament moral a cărui îndreptăţire nu este deloc limpede de unde o au (nu sunt organe alese, nu sunt "unse" de Dumnezeu ca regalitatea, competenţa ştiinţifică se rezumă la termenul de "analist politic",  iar competenţa culturală este tarată de scandaluri foarte serioase de plagiat, chiar la vârful grupării - vezi Cotidianul, 11 iulie 2012, care citează diverse surse). Principala lor funcţie în societatea românească este aceea a etichetării, stabilind ceea ce este bun şi ceea ce este rău în societatea românească. De regulă, răul pentru dilematici începe cu tradiţia intelectuală românească interbelică, şi, în general, cu tot ceea ce înseamnă tradiţie (familie, credinţă, Patrie). Operaţiunea pe care o desfăşoară este de tip "comisariat", în sensul că cei care "pică" examenul respectivilor intelectuali sunt consideraţi incompatibili cu "idealul european" şi, în consecinţă, "scoşi din circulaţie", într-o manieră similară epurărilor din anii '940-50, şi trimişi într-un "lagăr al uitării publice". Rolul de gatekeeperi este rezultatul unui complex de conexiuni cu structuri de interese din România şi din străinătate, greu inteligibile omului simplu, pentru care intelectualul are un rol major în viaţa publică. Problema este că, deşi au mare putere prin resursele puse la dispoziţie, dilematicii nu au produs nici o doctrină, nici un răspuns coerent la provocările tranziţiei din România. Ei produc ... dileme, adică nesiguranţă. Ocupând cu ofensivitate locul numit "discurs intelectual", aceştia au contribuit decisiv la blocarea circuitului gândirii critice în societate şi, implicit, la lipsa unui orizont intelectual al aparatului politic. Aceştia au contribuit decisiv la transformarea "integrării europene" într-un exerciţiu birocratic, încorsetând societatea într-o limbă de lemn de tristă amintire. Dilematicii reprezintă eşecul intelectualităţii cu acces asupra spaţiului public în producerea unei idei organizatoare. În absenţa unei idei organizatoare aparatul politic şi statul se blochează.
• Capitalismul de stat este un model de dezvoltare care are la bază implicarea directă a statului în mecanismul de piaţă. El poate fi sau nu democratic. Capitalismul de stat, ca doctrină, nu crede în autoreglarea pieţelor, şi, în consecinţă, dacă are vreo legătură cu liberalismul, nu-l promovează decât în zone limitate, mai degrabă de tipul managementului resurselor umane, al libertăţii de cunoaştere şi de expresie în doze diferite. Keynesianist în bună măsură, capitalismul de stat este convins de utilitatea investiţiilor publice pentru bunul mers al economiei. În principiu, capitalismul de stat pleacă de la premisa că stabilitatea politică depinde foarte mult de realizarea tuturor prin munca fiecăruia. Cel mai important drept, în capitalismul de stat, este dreptul la muncă. Sunt state, unde, dreptul la muncă, se reduce la dreptul la consum individual.  Este în special cazul Chinei, unde, însă, această formulă pare să fi ajuns în impas: clasa de mijloc doreşte tot mai multă libertate. Formulele sale politice sunt foarte variate, luând forma dictaturii de dezvoltare (cazul regimurilor fasciste din Portugalia şi Spania, al comunismului lui Ceauşescu, China, Vietnam) sau al democraţiilor mai mult sau mai puţin avansate (Franţa, Norvegia, Brazilia). Capitalismul de stat, într-o democraţie, reprezintă cea mai bună formulă de prezervare a interesului public, asigurând cadrul pentru cele două libertăţi esenţiale: a muncii şi a expresiei personale. Nu tot ceea ce există este de vânzare, pare a fi condiţia de esenţă a capitalismului de stat. Pentru că libertatea economică nu se reduce la piaţă. Şi mai ales, pentru că forţele pieţei nu sunt deloc libere, ci, adeseori ascultă de interesele unor grupări străine de interesele propriei mele societăţi.

Un model european

Englezii au făcut o radiografie a celei mai de succes regiuni europene: Peninsula Scandinavă, la care au adăugat Danemarca. Cel mai înalt nivel de trai, cel mai ridicat nivel de armonie socială (inegalitate scăzută), este în Nord. Inegalitatea socială este o dată şi jumătate mai mică decât cel al SUA (0,25 faţă de 0,39), şi semnificativ mai scăzut decât cel al altor state europene puternice - Germania (0,29). Succesul şcolar este, de asemenea foarte însemnat, deşi, aici situaţia este paradoxală: rata sinuciderilor este printre cele mai ridicate. Ce-or învăţa la şcoală? Şi ce fel de armonie este aceasta?

Dar nu aceasta este problema pe care vreau s-o ridic.

Ideea organizatoare a statului este centrală în Şcoala de geopolitică de la Copenhaga (Barry Buzan).   Fără ea, statul se prăbuşeşte. Inovaţia lui Buzan este de fapt, de bun simţ: securitatea unei societăţi constă în nivelul de coerenţă al statului. Unde prin stat se înţelege principalul apărător al interesului public (naţional). La rândul său, puterea statului depinde de măsura în care în societate se  produce şi se administrează ideea organizatoare. ... Aici este cheia atât a unui sistem just de taxe, cât şi a unei balanţei de plăţi echilibrate, a unui sistem medical eficient cât şi a unui învăţământ cu adevărat în folosul omului.

În fine, ce-i cu nordicii? Mai cu seamă, cu Norvegia? Aici 30% din veniturile statului sunt asigurate din petrol. Printr-o firmă ... de stat. De fapt, statul norvegian este proprietarul celor mai puternice dintre firmele din ţară, sau acţionar important. Statul are un cuvânt important de spus în: industria aluminiului, telecomunicaţii, industria chimică, sistemul bancar, cu alte cuvinte în activităţile strategice. Aceasta nu împiedică Norvegia să aibă ... bursă (piaţă). Doar că 37% din acţiunile de pe bursa norvegiană sunt controlate de ... stat, adică de interesul public.

Intermezzo: situaţia petrolului din România

Până la descoperirea "rezervei gigantice" de petrol şi gaze din Marea Neagră, în toamna anului 2011 (Jurnalul, 1 oct. 2012), România se afla pe locul 46 în lume, din punctul de vedere al rezervelor de petrol, iar Norvegia pe locul 23. Diferenţa era, deci, de 2 ori (CIA, The World Factbook, 2011).

În Norvegia, Bugetul Naţional conţine următoarea prevedere expresă: "The tax system and the State's Direct Financial Interest (SDØE) ensure that most of the extraction revenues accrue to the State." "Sistemul de taxe şi [Departamentul] Interese Financiare Directe ale Statului se asigură că cea mai mare parte a veniturilor din extracţia petrolului revin statului." (Bugetul Naţional [al Norvegiei] 2013, p.27). Tot aici se face trimitere la rolul important în stabilitatea economică a Norvegiei a investiţiilor cerute economiei naţionale de către industria extractivă. Prin dublul rol al industriei petroliere, de motor al investiţiilor industriei naţionale şi de asigurator al energiei,  Norvegia a fost ferită de impactul crizei economice din 2008. 

Firesc. Probabil cam aşa ar fi fost dacă Petrom ar fi continuat să conlucreze îndeaproape cu Combinatele de utilaj greu din Cluj, Iaşi, Bucureşti, dar mai ales cu UPETROM Ploieşti (vezi situaţia aici şi aici). Aproape tot lanţul industrial petrolier românesc a fost închis după 1989. Desigur, respectivele întreprinderi ar fi trebuit retehnologizate, hoţii trimişi unde le e locul, iar întreprinderile puse într-un circuit protejat al eficienţei pentru interesul public - în termeni economici: generatoare de venit naţional.

În acelaşi timp, România susţine capitalismul de stat din alte ţări. OMV, o firmă deţinută în bună măsură de statul austriac, se împrumută cu o jumătate de miliard de euro în 2004 pentru a intra în posesia celei mai importante companii din România şi a celor mai importante zăcăminte de petrol din Europa continentală (fără Norvegia). Faptul că o companie slabă cumpără una mai puternică arată că în Europa de Est, în România, logica economică este subordonată unor imperative de alt ordin. Redevenţele încasate de statul român de la OMV sunt şi de 6 ori mai mici (Evenimentul Zilei, 21 mar. 2012) decât cele din Rusia (deşi şeful Lukoil afirma că ar fi de 10 ori mai mici - Gândul, 12 mar. 2012). Aceasta înseamnă că, faţă de un preţ internaţional al bariului de 125 de dolari, România primeşte 4 dolari pentru fiecare baril dat pe mâna austriecilor (Evenimentul Zilei, 21 mar. 2012). Aşa se face că, deşi are cele mai mari rezerve de petrol din Uniunea Europeană, România are cel mai mare preţ al combustibililor la pompă (Gândul, 26 feb. 2012). La fel ca şi Bulgaria, doar că Bulgaria că nu are mai deloc... petrol (locul 87 din 99 în CIA Factbook).  E simplu: nu ai cine să îţi protejeze interesul public, atunci interesele particulare pun stăpânire pe interesul public - în cazul de faţă, pe resursa naţională de petrol şi ... pe veniturile contribuabililor la bugetul ... altor state (produsul lor naţional). Cum viitorul se exprimă prin petrol, OMV este un veritabil minister al viitorului României.

Aritmetică simplă

Norvegia

30% din bugetul Norvegiei este asigurat, în prezent, de petrol, circa 43 miliarde de euro.

Pe care îl extrage printr-o supercorporaţie ... de stat (Statoil).
Bugetul Norvegiei pe anul 2013 prevede cheltuieli de 143,67 miliarde euro.

O bună parte din veniturile la buget sunt generate de industria petroliera, prin comenzile pe care le plasează industriei naţionale şi prin protecţia energetică oferită, aducând economii bugetare însemnate la importul de energie şi combustibili.

România

Valoarea petrolului aflat în exploatare ar putea fi de 30% din Produsul Intern Brut (nivel 2008), adică ... peste 45 miliarde de euro (Ziarul Financiar, 22 mai 2008), ceea ce este mai mult decât bugetul de cheltuieli proiectat pe 2013.

nota bene: aceasta era valoarea zăcămintelor aflate în exploatare în 2008, care nu cuprindea "rezervele gigantice" descoperite până în toamna lui 2012 în Marea Neagră . De asemenea, PIB-ul din 2008 al României, este mai mare decât în toţi anii care au urmat, 2013 inclusiv (Google Public data).

Bugetul de cheltuieli al României pe 2013 este de circa 47 miliarde euro, sau 209 miliarde lei (Gândul, 14 dec. 2012)

Cu cât ar creşte bugetul României dacă austriecii nu ar mai vinde românilor, la preţuri cotate internaţional, propriul petrol ale cărui costuri de extracţie sunt de doar 16 barili tona?

Cu cât ar creşte bugetul României dacă populaţia ar cumpăra alte produse, şi deci, ar susţine alte activităţi economice, prin eliberarea puterii de cumpărare de presiunea costurilor carburanţilor, ce nu ţin cont de costurile reduse din producţia internă?

Dar pentru aceasta trebuie justiţie.  Însă ideea de justiţie presupune credinţă (să ştii ce e alb şi ce e negru). Credinţa este inaccesibilă atât dilematicilor cât şi "turciţilor". Doar Petrom cu tot cu resursa petrolieră a fost aproape donat unei corporaţii-stat străine( România Liberă, 22 nov. 2006) pentru că "Petrom era o gaură neagră".  În loc să trimiţi în cele patru zări managerii inepţi, dai legată fabrica cu tot cu pământul. Dar asta fu "tehnologia privatizărilor".

Să revenim

Controlul intereselor individuale de către interesul public, tipic capitalismului de stat, este însă mai aproape de definiţia pieţei liberalismului clasic* decât practica liberală curentă - pentru care intereselor individuale nu trebuie să li se opună nimic, totul trebuind dereglementat**, în special în ţările înapoiate. În felul acesta statul are ca principală țintă un lucru de mare bun simț: ocuparea cât mai completă a forței de muncă - care, din nou, nu este decât o altă preocupare a economiei clasice. Interes public înseamnă, în primul rând, muncă pentru cât mai multă lume. Pentru că puterea unei societăţi constă în ... munca sa (cât şi ce munceşte, dar aici e altă discuţie). E simplu. În Norvegia, funcţiunea optimă a statului şi a societăţii depinde de ocuparea în proporţie a 80% a forţei de muncă.

A propos de ideea organizatoare, de stat. Zic englezii: "norvegienii dintotdeauna au privit către stat pentru administrarea resurselor naturale - minereuri, fiorduri, păduri, căderi de apă - şi, totodată, pentru îngrijirea comunităţilor izolate." Vai, dar nu sunt nişte "miortici paternalişti" care aşteaptă să le pice de la conducători? Fraza aceasta mi se pare una dintre cele mai importante citite în ultima vreme: în Europa există încă un model social în care statul are un rol important, iar populaţia este conştientă de acest lucru, statul şi societatea potenţându-se reciproc. Nu are sens să spunem aici că cele mai mari firme franceze sunt de stat sau au participaţii ale statului, că marile firme germane, italiene se bucură de sprijinul direct al statului, precum şi altele din Austria, Cehia, Ungaria etc. Doar în România statul se incapacitează în raport cu atribuţiile sale de suveranitate prin vânzarea instrumentelor sale economice unor întreprinderi de stat sau instrumente de stat străine.

Aceasta pentru că în România ideea organizatoare este confiscată de o grupare de intelectuali, care în loc să procure certitudini, produce dileme, fiind, în consecinţă, antiintelectuală. (Funcţia intelectualului este să ridice în abstract probleme concrete şi să ofere soluţii inteligibile şi implementabile: inginereşti, etice, politice, sociologice, juridice, zootehnice, educaţionale, contabile, militare etc. etc.). În felul acesta, în România, distanţa dintre stat şi societate este una dintre cele mai mari din Europa. Indicatorul distanţei dintre stat şi societate, dintre intelectuali şi societate, dintre societate şi ideea organizatoare care face posibil statul, încă nu a fost formalizată. Eminescu a denumit fenomenul "superfetaţie", iar pe intelectualii care stau pe bani grei fără să facă nimic "literatori".  Înţelegem, iată, că statul poate fi parazitat ca oricare altă instituţie de o clasă conducătoare şi intelectuală ineptă. Primii ticăloşiţi sunt intelectualii.
 
Pentru că jocul de putere întotdeauna derivă dintr-un sistem etic, dintr-o idee.
 
Ce instrument de acţiune politică, ce orizont de acţiune oferă mitologiile lui Boia omului politic din România? Nu doar un teren arid intelectual ci, una lipsită complet de demnitate naţională. Şi principala materie primă a ideii de stat este operaţionalizarea demnităţii naţionale, punerea ei în lucru: în ceea ce priveşte bogăţiile subsolului, administrarea agriculturii, educaţiei, industriei etc.. Numai aşa este posibil ca statul să controleze 37% din jocul de pe bursă.
 
Pentru că intelectualitatea asigură ideea organizatoare, iar statul o implementează după cum sunt educaţi administratorii în şcoli şi după ideea de substrat despre neam. Pentru că prima idee pe care o are în grijă intelectualitatea e neamul. Chiar şi atunci când grija (faţă de acesta) nu e decât subiectul favorit al bajocurii. (Calul de bătaie al dilematicilor şi caţavencilor e neamul). Pentru succes este nevoie, desigur, ca ideea de neam să se propage printr-o clasă neturcită.

Cotidianul, 11 iulie 2012, "Impostorii vorbesc "în numele opiniei publice!" ...", http://www.cotidianul.ro/plagiatorii-gabriel-liiceanu-andrei-plesu-si-andreea-pora-protesteaza-impotriva-unui-plagiat-188288/
 
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, ediţia a doua, O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece, traducere de Vivia Săndulescu, Editura Cartier, Chişinău, 2000 (1991 ed. Engl.), p.74 şi passim

C.C. Giurescu (coord.), Istoria României în Date, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, pp.126-127

Jurnalul.ro, "Rezervă "gigantică" de petrol şi gaze, găsită în Marea Neagră. Şeful OMV: Este o descoperire de importanţă globală", http://jurnalul.ro/stiri/observator/rezerva-gigantica-de-petrol-si-gaze-gasita-in-marea-neagra-seful-omv-este-o-descoperire-de-importanta-mondiala-625004.html 

CIA, "The World Factbook. Country comparison. Oil proved reserves" [2011], https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2178rank.html 

Norvegia, Royal Ministry of Finance, "National Budget 2013. A Summary", http://www.statsbudsjettet.no/upload/Statsbudsjett_2013/dokumenter/pdf/NBudget_2013.pdf 

ObservatorulPh.ro, "Lista fabricilor din Prahova închise după 1989", 18 feb. 2013, http://www.observatorulph.ro/economic/22801-lista-fabricilor-din-prahova-inchise-dupa-1989 

Jurnalul.ro, "Greva de la Upetrom Ploieşti, încă un pas spre faliment", 12 iul. 2011, 
http://jurnalul.ro/stiri/observator/greva-de-la-upetrom-ploiesti-inca-un-pas-spre-faliment-584394.html#gallery 

Gândul, 12 mar. 2012, "De ce nu mai pune Băsescu benzină de la Petrom. Cât costă un baril de petrol românesc extras de cea mai mare companie din România", http://www.gandul.info/financiar/de-ce-nu-mai-pune-basescu-benzina-de-la-petrom-cat-costa-un-baril-de-petrol-romanesc-extras-de-cea-mai-mare-companie-din-romania-9388682

Evenimentul Zilei, 21 martie 2012, "Harta Mondială a redevenţelor. România încasează cele mai mici venituri din petrol", http://www.evz.ro/detalii/stiri/redeventa-petrom-romania-vinde-barilul-de-5-ori-mai-ieftin-decat-rusia-sau-sua-972590.html

Gândul, 26 feb. 2012, "Harta preţurilor la benzină în UE exprimate în "plinuri" cumpărate din salariul minim garantat. ...", http://www.gandul.info/financiar/harta-preturilor-la-benzina-in-ue-exprimate-in-plinuri-cumparate-din-salariul-minim-garantat-care-este-diferenta-dintre-angajatii-romani-si-cei-din-ungaria-sau-din-luxemburg-9340380

Ziarul Financiar, 22 mai 2008, "Rezervele de petrol ale României valorează 45 miliarde euro. Ce avem de câştigat?", http://www.zf.ro/prima-pagina/rezervele-de-petrol-ale-romaniei-valoreaza-45-mld-euro-ce-avem-de-castigat-3092105/

Google Public Data, 17 ian 2013 [cu date oferite de Banca Mondială], http://www.google.com/publicdata/explore?ds=d5bncppjof8f9_&ctype=l&met_y=ny_gdp_mktp_cd#!ctype=l&strail=false&bcs=d&nselm=h&met_y=ny_gdp_mktp_cd&scale_y=lin&ind_y=false&rdim=region&idim=country:ROM&ifdim=region&hl=en_US&dl=en_US&ind=false 

România Liberă, 22 nov. 2006, "500 milioane de euro, repatriate în Austria. În doi ani, OMV îşi scoate banii pe Petrom", http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/in-doi-ani-omv-isi-scoate-banii-pe-petrom-58526.html 

datele privind ţările nordice, The Economist, "Special Report: the Nordic countries", în special "Norway. The rich cousin. oil makes Norway different from the rest of the region, but only up to a point.", http://www.economist.com/news/special-report/21570842-oil-makes-norway-different-rest-region-only-up-point-rich 

*
Adam Smith:
privind rolul autorităţii publice: “According to the system of natural liberty, the sovereign has only three duties : first, the duty of protecting the society, the duty of protecting, as far as possible, every member of the society from the injustice or oppression,  thirdly, the duty of erecting and maintaining certain public works and certain public institutions, which it can never be for the interest of any individual ...” (Adam Smith, An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, Books I, II, III, IV and V, Meta Libri, New York, 2007, p.533 - Glasgow.ed. 687, ediţia de la 1784).

**
vezi în special "Consensul de la Washington", teoretizat de John Williamson, "A Short History of the Washington Consesus", paper comisioned by Fundacion CIDOB for a conference "From the Washington Consesus towards a new Global Governance", Barcelona, September 24-25, 2004