03 decembrie 2012

Condiţiili



De-aia se vrea privatizarea şi a Transgaz-ului : să exporte OMV gaze româneşti. Deşi, neprivatizat, ar face statul investiţia respectivă. "Necesară", "urgentă". N'aşa ?!
Transgaz: condiţiile tehnice pentru exportul de gaze naturale vor fi create la finele anului 2015

Transgaz, compania naţională de transport al gazelor naturale, spune că exportul de gaze prin conducta Arad-Szeged, care leagă sistemul naţional de transport cu cel al Ungariei, va fi posibil în trei ani de zile.
Ponta : "Ideea e următoarea: exportăm gaze româneşti, importăm gaze ruseşti la un preţ triplu. Sigur că avem o problemă cu legislaţia europeană care spune că trebuie să lăsăm să exportăm, dar pe de altă parte am şi o răspundere politică şi domnul Chiţoiu are sprijinul meu să găsim o soluţie." 

Băsescu : "Pentru linişte, vă pot spune că sigur Comisia Europeană îşi face treaba, pentru că odată intrat în Uniunea Europeană trebuie să respecţi regulile jocului, dar vă pot spune că în momentul de faţă nu există condiţii tehnice pentru ca România să poată exporta gaz, România doar poate primi gaz. Depinde de România când va avea aceste condiţii tehnice."

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):