Tăpălagă, recidivist

Pare să se fi întemeiat o tradiţie: în preajma lui 1 Decembrie - hop !, şi Tăpălagă, cu un atac la statul naţional.

Dacă în 2011 atacul era mai brutal, mai imprudent, acum se vrea unul "ştiinţificat".

Tăpălagă, 2011 (Criză și patriotism): "La fel ca pe vremea altui imperiu, patria este acolo unde îți este bine. Până la urma va trebui să întelegem asta cu toții. Mai avem apoi de făcut trecerea la al treilea nivel. Mai trebuie să reușim un salt mental, de la patriotismul local și cel național la un fel de patriotism european, dacă-i putem spune așa".

Tăpălagă, 2012 (De ce este România altfel? Un excelent eseu cu final neinspirat): "Ziua naţională ne găseşte împărţiţi între naţionalişti tot mai agresivi şi europenişti tot mai timizi. În vremuri când discursul anti-european şi anti-occidental cunoaşte o recrudescenţă nocivă, lectura ultimului volum lansat de istoricul Lucian Boia devine act obligatoriu de igienă." 

El face apologia unei scrieri de-a lui Lucian Boia, "demitizatorul istoriei româneşti", şi semnatar pe lista de susţinere a candidaturii lui Căcărău, în 2009. Iată-l refolosibil, acum, la propaganda eurobăsistă ("Proletarii n-au patrie !", n'aşa ?!). Ba chiar îl dojeneşte pe Boia, spre final, că "n-a mers destul de departe".

O mostră din panseurile lui Boia (2002): 

"Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, pastrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale."