Statul român a pierdut 20 miliarde de dolari prin privatizarea Petrom

Am mai spus-o: n-ar avea ce scrie Vocea Rusiei dacă lacheii Bruxelului nu ar sabota din interior statul român ! (link 1, link 2, link 3, link 4, link 5, link 6)

Vocea Rusiei:

Una dintre marile curiozităţi ale procesului electoral din România constă în faptul că nu există vreo forţă politică care să se opună vânzării continue a resurselor naturale ale ţării. Unica diferenţă reală dintre alianţele aflate în cursa electorală se reduce la detalii şi la numele beneficiarilor „tainului” rezultant din aceste vânzări. 

Presa, aservită politic sau economic unor interese politice sau proprietarilor străini ai resurselor vândute în ultimele două decenii, este dispusă să regurgiteze încontinuu „argumentele” prezentate de aceşti politicieni, fără a le supune unei analize critice.

Privatizarea Petrom este un caz celebru de vânzare pe nimic a unor resurse valoroase, dar şi astăzi toată clasa politică (şi o bună parte din mass media) încearcă să inoculeze electoratului ideea că, de fapt, acest jaf a fost o acţiune în beneficiul bugetului statului.

Printre „argumentele” lansate în susţinerea acestei teze se numără sofismul devenit celebru: înainte de privatizare Petrom era „pe minus”, iar după privatizare OMV-Petrom a devenit cel mai mare contributor la bugetul statului, deci privatizarea Petrom a fost un lucru bun. Implicit, se sugerează că unicul mod de a face profitabilă o companie petrolieră este de a o privatiza, ceea ce este total fals. În mod voit voi evita să aduc exemple din Rusia, dar sunt exemple şi din alte ţări, precum Norvegia unde principala companie petrolieră este deţinută de statul norvegian şi este foarte profitabilă.

Argumentul referitor la contribuţia OMV la bugetul statului este unul penibil, deoarece nu se ia în calcul faptul că în mod normal această contribuţie trebuia să fie de câteva ori mai mare şi acest lucru se poate demonstra destul de uşor.

Începem cu preţul vânzării acţiunilor Petrom. Un calcul conservativ arată că OMV a cheltuit aproximativ 1,8 miliarde de dolari (curs 2004) pentru a obţine controlul asupra Petrom. "La momentul privatizării, estimările proprii ale Petrom (900 milioane de barili), corelate cu o rata de înlocuire a rezervelor de 20% pe an timp de 10 ani (în realitate rata fiind de 70%), arătau existenţa unor rezerve egale cu 1800 de milioane de barili echivalent-petrol." Preţul mediu al primelor şase luni din 2004 pentru petrolul exploatabil de către Petrom a fost de aproximativ 30,8 de dolari pe baril (FOB, Southern Mediterranean, marca Urals, date compilate de VR). Costul de extracţie al Petrom în acea perioadă nu era mai mare de 13 dolari pe baril. Un calcul simplist (fără includerea utilajelor, personalului etc) arată că numai valoarea a 51% din rezervele existente ale Petrom minus costurile de extracţie era de aproximativ 16 miliarde de dolari. România a reuşit să-şi vândă compania petrolieră la preţul de 1,8 miliarde de dolari, adică statul a pierdut cel puţin 14,2 miliarde de dolari numai din vânzarea acţiunilor.

La capitolul redevenţelor şi taxării, situaţia stă groaznic. Urmărind dezbaterile electorale, am constatat cu stupefacţie că există reprezentanţi ai partidelor politice care cred că stabilirea redevenţelor la nivelul de 35% ar fi imposibil pentru că România este o ţară europeană, făcându-se implicit sugestia că doar ţările africane au redevenţe mari. Trebuie spus că situaţia este exact inversă faţă de insinuările politicienilor din România: redevenţele scad pe măsură apropierii de statutul de colonie sau republică bananieră, iar ţările civilizate au redevenţe destul de mari. Pentru comparaţie: rata de taxare aplicată companiilor petroliere din Norvegia este 78%, iar rata de taxare aplicată companiilor petroliere din Marea Britanie este de 52%. Mai mult, pentru evitarea reducerii profitului taxabil, contractele de consultanţă, marketing, management ş.a. sunt taxate separat. Probabil, ar fi nedrept să comparăm România cu Marea Britanie, fiind imposibil ca reprezentanţii statului român să impună un nivel comparabil de taxare. Să comparăm România cu Guineea Ecuatorială, mizând pe ideea că guvernul unei ţări europene ar trebui să fie capabil să negocieze la fel de bine ca guvernul papuaş. În forma simplificată, regimul fiscal pentru companiile petroliere din Guineea Ecuatorială este următorul: taxa pe profit de 35% şi redevenţe de minimum 30% (13% sub forma de bani, minim 17% sub formă de petrol). În perioada 2005-2011, dacă statul român ar fi aplicat regimul fiscal din Guineea Ecuatorială, statul român ar fi încasat cu 3,18 miliarde de dolari mai mult din redevenţe şi 2,76 miliarde de dolari mai mult din taxele pe profit. În realitate, suma ar fi chiar mai mare, deoarece aceste calcule au fost făcute în baza presupunerii că OMV plăteşte redevenţa de 13%, deşi „pe surse” se vehiculează că valoarea reală a redevenţelor OMV este mai aproape de 6%, adevărul fiind imposibil de determinat din cauza secretizării clauzelor contractului de privatizare.

Până la momentul actual, pierderile totale ale statului român de pe urma vânzării Petrom (preţ de vânzare subevaluat plus regim inadecvat de redevenţe) se ridică la 20,14 miliarde de dolari şi această sumă creşte cu aproximativ 3 milioane de dolari pe zi. Întreaga clasă politică este responsabilă pentru aceste pierderi. Traian Băsescu a semnat memorandumul cu Banca Mondială prin care s-a angajat să privatizeze Petrom, guvernul lui Adrian Năstase a operat vânzarea, iar parlamentul a votat Legea privatizării Petrom, deci nu există vreo forţă politică majoră care să poată clama că nu are o parte din vină pentru acest dezastru.