Ce cauze are acest eşec al dreptei ? (1)

"Neoliberalismul în versiunea sa globalistă pledează de fapt pentru "societatea deschisă", adică deconstrucția tradițiilor, deconstrucţia frontierelor naționale și economice și, în cele din urmă, a tuturor identităților, care sunt privite ca bariere în calea "comerțului liber" între indivizi egali și "raționali", eliberaţi de orice apartenenţă.
Populațiile autohtone sunt, de asemenea, văzute ca un obstacol în calea proiectului, şi nu ca o pârghie.
Ca urmare, dreapta nu se poate declara, pe de o parte, în favoarea : familiei, a tradițiilor culturale, a identităţii, a cetățeniei și a națiunii, iar pe de altă parte să predice această ideologie. Există o disonanță cognitivă între cele două poziţionări. Dreapta raliată curentului globalist de liber schimb abia se mai aude şi devine imperceptibilă. Şi, de fapt, nu mai este dreapta.
Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat !"

Traducere a articolului de la  Polémia: Pourquoi l'échec de la droite ? (1/2)

Partea a 2-a

Partea 1

Comunicare prezentată în ziua de 21 octombrie 2012

de J.Violette la ediţia a XVIII-a

a Universitaţii anuale

Club de l'Horloge

a cărei tematică generală este :

« Unirea Dreptei » 

Introducere

Pentru a obţine majoritatea, dreapta trebuie să rezolve o ecuaţie simplă : să se unească. 

•  - În Franţa, dreapta reprezintă o voce majoritară faţă de situaţia din 1981. În 2012 Partidul Sociaist a obţinut numai 16,5% în primul tur în timp ce UMP a obţinut 22% iar FN 7%, iar F. Hollande a fost ales cu numai 48,6% din totalul voturilor.

• - Dreapta poate fi majoritară numai cu condiţia să fie pluralistă, fiind formată dintr-o dreaptă guvernamentală (oricare i-ar fi sigla), dar care nu poate câştiga alegerile singură, şi o dreaptă populistă aflată în aceeaşi situaţie. Caracterul pluralist este o trăsătură naturală a dreptei, stânga fiind prin vocaţie reducţionistă, monolitică şi intolerantă.

• - După cum a arătat anul 2012, singura alternativă la unirea dreptei este victoria durabilă a stângii.

Toate sondajele arată că alegătorii dreptei sunt deschişi acestei uniuni. Recompunerea dreptei este prezentă în mintea alegătorilor săi. În acelaşi timp, însă, este prezentă şi în mintea "absenteiştilor", a celor care nu votează şi care au devenit în ultimul timp "cel mai mare partid" din Franța. Aceştia işi doresc să existe o ofertă politică palpabilă care să ducă la o alegere reală între stânga şi dreapta, ofertă ce nu mai există în zilele noastre.

De fapt, cei care refuză cu încăpăţânare această unificare sunt "cei din conducerea diferitelor curente de dreapta : fie pentru că sunt tributari "corectitudinii politice", fie pentru că îşi imaginează că pot câștiga fără să aibă aliați.

Acestea sunt două iluzii mortale pentru dreapta.

 * * *

Unirea dreptei presupune, deci, o ruptură fondatoare, la fel ca toate marile schimbări politice. 

Uniunea nu se impune în mod natural în ordinea politică, ci este marcată, dimpotrivă, de spiritul de confruntare. Pentru a realiza unirea, trebuie sacrificat confortul, plăcerea şi susceptibilităţile. Trebuie sacrificată politica de moment în favoarea politicii care face istorie. Acest sacrificiu este foarte dificil pentru politicieni !

Ruptura trebuie să fie mai întâi intelectuală şi morală : dreapta guvernamentală trebuie să aibă "curajul de a-şi ucide tatăl", adică să renunţe la "corectitudinea politică" şi la profeţii acesteia.

Acest lucru este simplu de făcut : este suficient să prefere verdictul alegătorilor şi al militanţilor celui al jurnaliştilor.

Ruptura trebuie să fie, de asemenea, şi politică : dreapta trebuie să înțeleagă că nu poate câștiga într-un mod dezorganizat în faţa unei stângi care, acum, este instalată în inima sistemului oligarhic, care cumulează toate puterile şi se sprijină pe o adevărată rețea de clienți. 
Eşecul anului 2012 trebuie să deschidă calea pentru renaşterea dreptei.
Înainte de a vorbi despre renaşterea dreptei, să ne intoarcem înapoi la motivele eşecului său.

 * * *

                                                                   
Un eşec paradoxal


În Franţa, eşecul dreptei în faţa stângii este paradoxal.

• - dreapta este in situaţia unui eşec politic în timp ce stânga unită nu mai obţine astăzi la urne majoritatea votului
• - este în situaţia unui eșec politic, în timp ce multe studii demonstrează că opinia publică majoritară, inclusiv tinerii, adoptă mai degrabă poziţii din ce în ce mai conservatoare în ceea ce priveşte moravurile, temele securităţii, temele secularismului, ale imigraţiei sau finanţelor publice.
•  - este în situatia unui eșec politic, deşi se observă că există o reticență tot mai mare a intelectualilor din Franţa vis-à-vis de ideologia dominantă şi expresia ei, corectitudinea politică.

Prin urmare, trebuie să ne întrebăm de ce o dreaptă potenţial majoritară a fost bătută de către o stângă minoritară, atât în spirit cât şi la urne. Există mai multe răspunsuri la această întrebare :

• - un răspuns circumstanțial este că dreapta guvernamentală a fost victima colaterală a crizei economice, fatală pentru multe guverne europene în funcţie, atât de stânga cât şi de dreapta;
• - un răspuns politic: alegerea lui F. Hollande la preşedinţie în 2012 nu se bazează pe aderarea la proiectul socialist, ci pe respingerea persoanei lui N. Sarkozy de către întregul electorat, inclusiv al dreptei.

Cu toate acestea, cele două răspunsuri nu explică totul. Există de fapt o raţiune pe termen lung şi alta de natură metapolitică pentru eșecul politic al dreptei : stânga a câștigat, în 2012, pentru că dreapta a făcut greșeli strategice fatale la sfârșitul secolului XX.

În lucrarea de faţă vom analiza cel de-al doilea tip de explicație – POLITICĂ - chiar dacă nu trebuie să uităm că în fiecare dezastru există o combinație - pe termen scurt sau lung - de factori diferiți, care este crucială.
  

* * *

                                                                  
Dreapta din Franța a fost bătută de stânga, deoarece a făcut trei greșeli fatale pentru sfârșitul secolului XX :

- şi-a pierdut spiritul său, prin abandonarea luptei de idei ;
- şi-a exprimat, mai degrabă, preferinţa pentru duşmanii decât pentru aliații săi ;
- s-a rupt de poporul francez, înşelându-şi în mod constant electoratul, motiv pentru care acesta a început s-o părăsească.

Aceste trei erori fatale au un numitor comun : au indus o dinamică suicidară, de implozie a dreptei în faţa unei stângi care a rămas unită.

Din acest motiv coexistă în acest moment două feluri de drepte politice :

• - o dreaptă-fantomă, pentru că este numai o umbră a ceea ce însemna dreapta clasică, umbră rezultată în urma ralierii la corectitudinea politică. Aceasta dreapta-fantomă, deşi a fost dreapta guvernamentală, n-a încetat să piardă electorat, iar în 2012 a pierdut şi ultimul său argument : n-a mai ajuns la guvernare.
• - o dreaptă populistă, demonizată de către Sistem, sub termenul peiorativ de "extrema dreaptă", dar care este în progresie electorală şi care până acum a fost ţinută departe de guvernare.

Cele doua drepte reunite reprezintă un potențial electoral mai mare decât cel al stângii. Acesta este motivul pentru care unirea dreptei este coşmarul stângii, care face totul pentru a preveni acest lucru.
                                                                         

 * * *

Revenind la cele trei erori fatale ale dreptei :

1 / Prima eroare fatală : dreapta de la guvernare și-a pierdut spiritul. 

Acesta este motivul pentru care a devenit o dreaptă-fantomă sau o dreaptă-zombie.

Dreapta guvernamentală şi-a pierdut spiritul pentru că a abandonat lupta de idei, la sfârșitul secolului al XX-lea. Care sunt motivele ?

1.1

Motive exogene 

Există cu siguranță motive exogene pentru criza intelectuală și morală a dreptei franceze.

Până în prima jumătate a secolului XX, în Franța s-au adunat veritabili gânditori, intelectuali și artiști străluciţi. Era, cu adevărat, o dreaptă intelectuală, de multe ori înainte de a fi o dreaptă politică.

1.1.1  

"Revoluția din 1944", conform expresiei istoricului D. Venner, care a numit-o "Epurarea", a vizat în primul rând intelectuali, oamenii politici, precum şi personajele asimilate "colaborării", folosindu-se astfel un termen brutal. "Epurarea" a instalat în mod permanent, în numele antifascismului, puterea culturală a stângii şi mai ales a comuniștilor din Franţa, prin demonizarea oamenilor şi ideilor de dreapta, prin confiscarea organelor de presă, a editurilor, prin dominaţia asupra culturii, învăţământului şi vieţii universitare.
Stânga nu a cunoscut niciodată o astfel de represiune şi nici o astfel de cerere de pocăință,  în ciuda ororilor comunismului.
Noi, în Franța, nu am ieşit încă din acest climat cultural de tip "Ialta" şi nici din climatul războiului rece civil care a rezultat din el. Acest climat întreţinut în mod ritual de comemorarea permanentă a "zilelor întunecate ale istoriei noastre", punând mereu în opoziţie binele (întotdeauna dinspre stânga şi, dacă este posibil, străin) şi răul (întotdeauna venit dinspre dreapta şi întotdeauna francez).
Reductio ad hitlerum  n-a încetat să fie utilizată împotriva dreptei nici atunci când au existat situaţii clare de reductio ad stalinum, începând cu represiunea maghiară din 1956. Valorile de dreapta sunt mereu victimele, după cum spune Pascal Ory, unei permenente "demonizări retroactive", în mod evident instrumentată de către stânga.

1.1.2   

Mai-'68 reprezintă o altă turnantă intelectuală majoră, deşi gaulliștii, la momentul respectiv, n-au văzut decât steagurile roșii ale "carnavalului".
Această revoluție culturală, privită în retrospectivă, a fost într-adevăr, spărgătorul de gheață al neo-capitalismului, adică al domniei banului. Pentru că ceea ce a urmat a fost doar contestarea valorilor dreptei și ale tradițiilor europene, mai precis: valorile precum patriotismul, sacrificiul, autoritatea, ierarhia, respectul bunelor moravuri și ale tradițiilor, diferențele între sexe şi rolurile lor sociale, economia, munca şi autocontrolul.
Revoluția culturală din mai '68 a reuşit să livreze învăţământului, mai ales celui superior, dar şi mass mediei, ideologia de stânga. Ea a furnizat stângii modalități noi de manipulare a spiritului, a minților şi a gândirii, determinând-o să se angajeze într-o strategie de cucerire a puterii culturale, care îşi va vedea împlinirea în victoria din 1981 şi în tirania corectitudinii politice de astăzi.

1.2.

Cu toate acestea, trecutul nu explică totul.

Trecutul nu explică totul, deoarece, în ciuda succesiunii acestor lovituri, pentru a fi oprită, dreapta a demonstrat încă o mare rezistență.
O dreaptă intelectuală s-a născut la sfârșitul războiului din Algeria şi după Revoluția Culturală din mai '68, convinsă de necesitatea reluării luptei culturale împotriva stângii.
Creșterea continuă a dreptei populiste este o altă dovada a rezistenței ideilor de dreapta în țara noastră.
Eșecul intelectual al dreptei nu este deci rezultatul unei fatalităţi : este, în primul rând, rezultatul orbirii liderilor politici ai dreptei guvernamentale, care nu pot gândi pe termen lung.

1.2.1 

Dreapta guvernamentală a făcut de fapt dovada autosuficienţei sale :

- Ea a crezut că "un bun management economic" (adică al său, propriu) este cel mai bun argument electoral împotriva unei "stângi" prea îndoctrinate. Ne amintim sloganul lui Giscard d'Estaing, după victoria stângii din 1981: "Merge rău : este socialist", ceea ce înseamnă că era vorba de domeniul eficacităţii economice şi sociale și nu de cel al principiilor şi al finalităţii pe care trebuia mers pentru a combate stânga. După victoria stângii din 1981, dreapta (franceză) a vrut, printre altele, să plutească pe valul Thatcher/Reagan, opunându-se unui liberalism amplificat pe altarul comerţului liber globalist sau al  socialismului lipicios. Devenita anglofilă, dreapta a preluat cu încântare modul de gândire al curentului liberului-schimb.

- Concentrându-se însă exclusiv pe problemele economice şi aliniindu-se neoliberalismul globalist, dreapta s-a plasat într-un impas politic:

• - un impas, mai intâi pentru că stânga s-a raliat la rândul său foarte rapid curetului globalist al comerţului liber, în 1983, când s-a marcat o cotitura în rigoarea politicii de stânga. Este cea mai mare mutație ideologică care a avut loc la stânga la sfârșitul secolului XX, odată cu căderea utopiei comuniste : stânga a abandonat planurile sale de a se separa de capitalism, raliindu-se, din contra, ideilor social-liberale globaliste. În acest fel dreapta a pierdut capacitatea de a se diferenția de stânga în acest plan.
• - un impas, apoi, pentru că dreapta guvernamentală nu a făcut mai bine decât stânga din punct de vedere economic, la sfârşitul secolului XX ; pentru că, dacă o dată, demult, dreapta rima cu economia, în sensul virtuos al cuvântului, aducând încrederea în monedă, rima cu rigoarea financiară şi bugetară, la final de secol a reuşit să piardă şi pe acest teren !
• - un impas, în cele din urmă, pentru că neoliberalismul globalist este conectat, ca şi stânga, la ideologia Iluminismului. Neoliberalismul globalist înseamnă Iluminismul+CAC 40, fiind o ideologie care se opune complet valorilor de dreapta.

Neoliberalismul în versiunea sa globalistă pledează de fapt pentru "societatea deschisă", adică deconstrucția tradițiilor, deconstructia frontierelor naționale și economice și, în cele din urmă, a tuturor  identităților, care sunt privite ca bariere în calea "comerțului liber" între indivizi egali și "raționali", eliberaţi de orice apartenenţă.
Populațiile autohtone sunt, de asemenea, văzute ca un obstacol în calea proiectului, şi nu ca o pârghie.
Ca urmare, dreapta nu se poate declara, pe de o parte, în favoarea : familiei, a tradițiilor culturale, a identităţii , a cetățeniei și a națiunii, iar pe de altă parte să predice această ideologie .Există o disonanță cognitivă între cele două poziţionări. Dreapta raliată  curentului globalist de liber schimb abia se mai aude şi devine imperceptibilă. Şi, de fapt, nu mai este dreapta.
Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat !

1.2.2

Dreptei autosuficiente i-a lipsit curajul intelectual pentru a se confrunta cu stânga

• - În primul rând, dreapta autosuficientă a rămas surdă la numeroasele voci care s-au ridicat în anii '70 pentru a denunța capitularea ei intelectuală în faţa stângii, fie că au fost intelectuali (Maurice Druon, Michel Droit, Jean Cau, Louis Pauwels), fie grupuri de reflexie (printre care CDO sau Club 89), mai ales după victoria stângii din 1981.
• - Prin luarea deciziei de coabitare politică cu stânga, din 1986, cu scopul revenirii la putere, "dreapta guvernamentală" a ales in plus calea complicităţii ideologice durabile cu stânga, adică dreapta nu a îndrăznit să se prevaleze în faţa stângii de moștenirea sa intelectuală. Dimpotrivă, a considerat că este mai comod să-i împrumute valorile și să combată pe teren alegerile acesteia.

A fost o greșeală strategică.

Dreapta si-a negat rapid platforma sa electorală, care i-a permis să bată socialiștii și comuniștii la alegerile legislative din 1986. Această opțiune îi aparţine lui J. Chirac, care poartă o responsabilitate personală grea în acest domeniu, chiar dacă a făcut discipoli. Chiar dacă această alegere s-a dovedit benefică personal lui J. Chirac, s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru dreapta : "dreapta guvernamentală" a devenit treptat din ce in ce mai puțin diferită de stânga.

Această tendință, deja perceptibila în anii '70, n-a facut decât sa se accentueze.

Mesajele politicienilor de dreapta vor veni acum aproape în totalitate ca de la stânga, cum ar fi : "noua societate" (întrucât societatea este blocată de conservatorism, desigur, potrivit lui Chaban-Delmas !), "Reforma", "societatea liberală avansată" (adică, un fel de social-democrație : Giscard d'Estaing) "laburismul in stil francez " (Chirac), "schimbare" și "un mâine puternic" (1986 ), "ruptura " (Sarkozy, după ... Mitterand, în 1981).

Ultima idee năstruşnică a dreptei a fost, de asemenea, să îşi facă referiri la oameni de stânga : de la Jaurès  la Georges Mandel, un lucru pe care stânga nu-l face niciodată.

Dezbaterea privind "valorile" UMP este revelatoare. Care sunt aceste "valori", de fapt ?

Dacă accesăm site-ul UMF constatăm că textul fondator din 2002 nu mai este accesibil online. Există numai un document scurt, garnisit cu referințe semantice de stânga, precum: "solidaritate, educație, respect, trăim împreună", etc. Citim, de asemenea, că "națiunea republicană este la baza identităţii noastre comune", ceea ce ar înseamna că națiunea s-ar rezuma la Republică şi că identitatea naţională ar fi o noţiune numai de natură politică. Textul definește de asemenea libertatea, ca fiind o valoare esenţială, dar care "permite fiecăruia să imagineze, să acţioneze, să creeze, să se exprime"; este vorba, prin urmare, despre o libertate pur individualistă și narcisistă în care cuvintele "fiecare" și "individ" se regăsesc de multe ori in diverse părţi ale textului. Iar atunci când domnul Juppé a semnalat că este necesară reactualizarea acestor valori, răspunsul a fost că trebuie să se reuşească integrarea (imigranților), respingându-se în acelaşi timp xenofobia și islamofobia" (Le Figaro din 18 iunie 2012).

În alţi termeni, aceste "valori" se diferenţiază foarte puțin de universul mental al stângii, de la care au făcut un mare împrumut. După cum declarau, de asemenea, în această vară, deputaţii UMP Pierre Lellouche şi Axel Poniatowski revistei Paris Match: "Noi întotdeauna am ascuns faptul că UMF este mereu în perfectă concordanţă cu Partidul Democrat [US]. Și suntem mai degrabă chiar un pic mai la stânga" (Nouvelles de France, 31/8/2012)

În 30 de ani, dreapta guvernamentală s-a metamorfozat într-un avatar al stângii : un avatar care se pretinde din punct de vedere economic ca fiind mai responsabil sau mai "liberal" decât stânga, în timp ce recomandă tot valori de stânga. Această dreapta, în mod progresiv, s-a raliat egalitarismului, "luptei împotriva inegalităților", şi deci, ingineriei sociale, apoi ideologiei drepturilor omului, deconstructivismului cetățeniei, "anti-rasismului" , "discriminării pozitive", ecologismului, feminismului, și în cele din urmă liberului-schimb globalist, pierderii suveranității naționale, atlantismului, și în cele din urmă, cosmopolitismului. 

1.2.3

În final, dreapta guvernamentală, abandonând lupta de idei, a devenit oarbă :

Ea nu a previzionat noua lume ce venea şi în care vom trăi şi nici noile probleme politice emergente care aparuseră. Blocată [în gândirea] pe termen scurt, copleşită de certuri personale, dreapta-fantomă nu a văzut venind noile probleme politice ale timpului nostru, spre deosebire de un De Gaulle, de exemplu, care a perceput sfârșitul programat al confruntării Est/Vest, ascensiunea puterii chineze și revendicările naționale și identitare ale ale popoarelor din Africa și Asia, precum chiar şi limitelele atlantismului.
Dreapta-fantomă a cautat în schimb, şi în van, tot felul de profeţi la RPR  sau UMF. N-au găsit decât papagali, care în plus erau şi miopi.

Dreapta guvernamentală nu a previzionat că mersul lumii va demonstra falsitatea iluziilor globaliste. 

Dreapta guvernamentală nu a previzionat mai ales noile clivaje culturale şi politice care au apărut în Europa şi în Franța : clivajul identitate/cosmopolitism , clivajul islam/creștinism , clivajul oligarhie/popor, clivajul suveranitate/globalism, clivajul protecționism/comerţ liber. Despre toate aceste probleme care sunt "dispute majore", după cum spunea De Gaulle, dreapta n-a avut nimic de spus. Prin urmare, ea n-a profitat deloc de aceste noi linii de fractură politice. 

J. Violette
21/10/2012
(Club de l’Horloge)

http://www.polemia.com/article.php?id=5175

• Va urma traducerea părţii a doua.