Mascaradă abjectă. Sistemul l-a impus (prin Dragnea) pe Mihai Tudose, trecut prin filieră SUA-NATO-SRI-MApN. Apartenenţa lui Tudose la PSD este mai degrabă un detaliu birocratic, iar faptul că partidul (şi aliatul ALDE) acceptă aşa ceva arată precaritatea mediului politic şi chiar a existenţei statale a României.

© my angry rants


25 noiembrie 2012

Ce cauze are acest eşec al dreptei ? (1)



Via INFORMAŢII NECESARE:

"Neoliberalismul în versiunea sa globalistă pledează de fapt pentru "societatea deschisă", adică deconstrucția tradițiilor, deconstrucţia frontierelor naționale și economice și, în cele din urmă, a tuturor identităților, care sunt privite ca bariere în calea "comerțului liber" între indivizi egali și "raționali", eliberaţi de orice apartenenţă.
Populațiile autohtone sunt, de asemenea, văzute ca un obstacol în calea proiectului, şi nu ca o pârghie.
Ca urmare, dreapta nu se poate declara, pe de o parte, în favoarea : familiei, a tradițiilor culturale, a identităţii, a cetățeniei și a națiunii, iar pe de altă parte să predice această ideologie. Există o disonanță cognitivă între cele două poziţionări. Dreapta raliată curentului globalist de liber schimb abia se mai aude şi devine imperceptibilă. Şi, de fapt, nu mai este dreapta.
Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat !
"


Traducere a articolului de la  Polémia: Pourquoi l'échec de la droite ? (1/2)

Partea a 2-a

Partea 1

Comunicare prezentată în ziua de 21 octombrie 2012
de J.Violette la ediţia a XVIII-a
a Universitaţii anuale
Club de l'Horloge
a cărei tematică generală este :
« Unirea Dreptei » 

Introducere

Pentru a obţine majoritatea, dreapta trebuie să rezolve o ecuaţie simplă : să se unească. 
  •  - În Franţa, dreapta reprezintă o voce majoritară faţă de situaţia din 1981. În 2012 Partidul Sociaist a obţinut numai 16,5% în primul tur în timp ce UMP a obţinut 22% iar FN 7%, iar F. Hollande a fost ales cu numai 48,6% din totalul voturilor.
  • - Dreapta poate fi majoritară numai cu condiţia să fie pluralistă, fiind formată dintr-o dreaptă guvernamentală (oricare i-ar fi sigla), dar care nu poate câştiga alegerile singură, şi o dreaptă populistă aflată în aceeaşi situaţie. Caracterul pluralist este o trăsătură naturală a dreptei, stânga fiind prin vocaţie reducţionistă, monolitică şi intolerantă.
  • - După cum a arătat anul 2012, singura alternativă la unirea dreptei este victoria durabilă a stângii.
Toate sondajele arată că alegătorii dreptei sunt deschişi acestei uniuni. Recompunerea dreptei este prezentă în mintea alegătorilor săi. În acelaşi timp, însă, este prezentă şi în mintea "absenteiştilor", a celor care nu votează şi care au devenit în ultimul timp "cel mai mare partid" din Franța. Aceştia işi doresc să existe o ofertă politică palpabilă care să ducă la o alegere reală între stânga şi dreapta, ofertă ce nu mai există în zilele noastre.

De fapt, cei care refuză cu încăpăţânare această unificare sunt "cei din conducerea diferitelor curente de dreapta : fie pentru că sunt tributari "corectitudinii politice", fie pentru că îşi imaginează că pot câștiga fără să aibă aliați.

Acestea sunt două iluzii mortale pentru dreapta.

 * * *

Unirea dreptei presupune, deci, o ruptură fondatoare, la fel ca toate marile schimbări politice. 

Uniunea nu se impune în mod natural în ordinea politică, ci este marcată, dimpotrivă, de spiritul de confruntare. Pentru a realiza unirea, trebuie sacrificat confortul, plăcerea şi susceptibilităţile. Trebuie sacrificată politica de moment în favoarea politicii care face istorie. Acest sacrificiu este foarte dificil pentru politicieni !

Ruptura trebuie să fie mai întâi intelectuală şi morală : dreapta guvernamentală trebuie să aibă "curajul de a-şi ucide tatăl", adică renunţe la "corectitudinea politică" şi la profeţii acesteia.

Acest lucru este simplu de făcut : este suficient să prefere verdictul alegătorilor şi al militanţilor celui al jurnaliştilor.

Ruptura trebuie să fie, de asemenea, şi politică : dreapta trebuie să înțeleagă că nu poate câștiga într-un mod dezorganizat în faţa unei stângi care, acum, este instalată în inima sistemului oligarhic, care cumulează toate puterile şi se sprijină pe o adevărată rețea de clienți. 
Eşecul anului 2012 trebuie să deschidă calea pentru renaşterea dreptei.
Înainte de a vorbi despre renaşterea dreptei, să ne intoarcem înapoi la motivele eşecului său.

 * * *
                                                                   
Un eşec paradoxal


În Franţa, eşecul dreptei în faţa stângii este paradoxal.
  • - dreapta este in situaţia unui eşec politic în timp ce stânga unită nu mai obţine astăzi la urne majoritatea votului
  • - este în situaţia unui eșec politic, în timp ce multe studii demonstrează că opinia publică majoritară, inclusiv tinerii, adoptă mai degrabă poziţii din ce în ce mai conservatoare în ceea ce priveşte moravurile, temele securităţii, temele secularismului, ale imigraţiei sau finanţelor publice.
  •  - este în situatia unui eșec politic, deşi se observă că există o reticență tot mai mare a intelectualilor din Franţa vis-à-vis de ideologia dominantă şi expresia ei, corectitudinea politică.
Prin urmare, trebuie să ne întrebăm de ce o dreaptă potenţial majoritară a fost bătută de către o stângă minoritară, atât în spirit cât şi la urne. Există mai multe răspunsuri la această întrebare :
  • - un răspuns circumstanțial este că dreapta guvernamentală a fost victima colaterală a crizei economice, fatală pentru multe guverne europene în funcţie, atât de stânga cât şi de dreapta;
  • - un răspuns politic: alegerea lui F. Hollande la preşedinţie în 2012 nu se bazează pe aderarea la proiectul socialist, ci pe respingerea persoanei lui N. Sarkozy de către întregul electorat, inclusiv al dreptei.
Cu toate acestea, cele două răspunsuri nu explică totul. Există de fapt o raţiune pe termen lung şi alta de natură metapolitică pentru eșecul politic al dreptei : stânga a câștigat, în 2012, pentru că dreapta a făcut greșeli strategice fatale la sfârșitul secolului XX.

În lucrarea de faţă vom analiza cel de-al doilea tip de explicație – POLITICĂ - chiar dacă nu trebuie să uităm că în fiecare dezastru există o combinație - pe termen scurt sau lung - de factori diferiți, care este crucială.
  
* * *
                                                                  
Dreapta din Franța a fost bătută de stânga, deoarece a făcut trei greșeli fatale pentru sfârșitul secolului XX :

- şi-a pierdut spiritul său, prin abandonarea luptei de idei ;
- şi-a exprimat, mai degrabă, preferinţa pentru duşmanii decât pentru aliații săi ;
- s-a rupt de poporul francez, înşelându-şi în mod constant electoratul, motiv pentru care acesta a început s-o părăsească.

Aceste trei erori fatale au un numitor comun : au indus o dinamică suicidară, de implozie a dreptei în faţa unei stângi care a rămas unită.

Din acest motiv coexistă în acest moment două feluri de drepte politice :
  • - o dreaptă-fantomă, pentru că este numai o umbră a ceea ce însemna dreapta clasică, umbră rezultată în urma ralierii la corectitudinea politică. Aceasta dreapta-fantomă, deşi a fost dreapta guvernamentală, n-a încetat să piardă electorat, iar în 2012 a pierdut şi ultimul său argument : n-a mai ajuns la guvernare.
  • - o dreaptă populistă, demonizată de către Sistem, sub termenul peiorativ de "extrema dreaptă", dar care este în progresie electorală şi care până acum a fost ţinută departe de guvernare.
Cele doua drepte reunite reprezintă un potențial electoral mai mare decât cel al stângii. Acesta este motivul pentru care unirea dreptei este coşmarul stângii, care face totul pentru a preveni acest lucru.
                                                                         
 * * *

Revenind la cele trei erori fatale ale dreptei :

1 / Prima eroare fatală : dreapta de la guvernare și-a pierdut spiritul. 

Acesta este motivul pentru care a devenit o dreaptă-fantomă sau o dreaptă-zombie.

Dreapta guvernamentală şi-a pierdut spiritul pentru că a abandonat lupta de idei, la sfârșitul secolului al XX-lea. Care sunt motivele ?

1.1

Motive exogene 

Există cu siguranță motive exogene pentru criza intelectuală și morală a dreptei franceze.

Până în prima jumătate a secolului XX, în Franța s-au adunat veritabili gânditori, intelectuali și artiști străluciţi. Era, cu adevărat, o dreaptă intelectuală, de multe ori înainte de a fi o dreaptă politică.

1.1.1  

"Revoluția din 1944", conform expresiei istoricului D. Venner, care a numit-o "Epurarea", a vizat în primul rând intelectuali, oamenii politici, precum şi personajele asimilate "colaborării", folosindu-se astfel un termen brutal. "Epurarea" a instalat în mod permanent, în numele antifascismului, puterea culturală a stângii şi mai ales a comuniștilor din Franţa, prin demonizarea oamenilor şi ideilor de dreapta, prin confiscarea organelor de presă, a editurilor, prin dominaţia asupra culturii, învăţământului şi vieţii universitare.
Stânga nu a cunoscut niciodată o astfel de represiune şi nici o astfel de cerere de pocăință,  în ciuda ororilor comunismului.
Noi, în Franța, nu am ieşit încă din acest climat cultural de tip "Ialta" şi nici din climatul războiului rece civil care a rezultat din el. Acest climat întreţinut în mod ritual de comemorarea permanentă a "zilelor întunecate ale istoriei noastre", punând mereu în opoziţie binele (întotdeauna dinspre stânga şi, dacă este posibil, străin) şi răul (întotdeauna venit dinspre dreapta şi întotdeauna francez).
Reductio ad hitlerum  n-a încetat să fie utilizată împotriva dreptei nici atunci când au existat situaţii clare de reductio ad stalinum, începând cu represiunea maghiară din 1956. Valorile de dreapta sunt mereu victimele, după cum spune Pascal Ory, unei permenente "demonizări retroactive", în mod evident instrumentată de către stânga.

1.1.2   

Mai-'68 reprezintă o altă turnantă intelectuală majoră, deşi gaulliștii, la momentul respectiv, n-au văzut decât steagurile roșii ale "carnavalului".
Această revoluție culturală, privită în retrospectivă, a fost într-adevăr, spărgătorul de gheață al neo-capitalismului, adică al domniei banului. Pentru că ceea ce a urmat a fost doar contestarea valorilor dreptei și ale tradițiilor europene, mai precis: valorile precum patriotismul, sacrificiul, autoritatea, ierarhia, respectul bunelor moravuri și ale tradițiilor, diferențele între sexe şi rolurile lor sociale, economia, munca şi autocontrolul.
Revoluția culturală din mai '68 a reuşit să livreze învăţământului, mai ales celui superior, dar şi mass mediei, ideologia de stânga. Ea a furnizat stângii modalități noi de manipulare a spiritului, a minților şi a gândirii, determinând-o să se angajeze într-o strategie de cucerire a puterii culturale, care îşi va vedea împlinirea în victoria din 1981 şi în tirania corectitudinii politice de astăzi.

1.2.

Cu toate acestea, trecutul nu explică totul.

Trecutul nu explică totul, deoarece, în ciuda succesiunii acestor lovituri, pentru a fi oprită, dreapta a demonstrat încă o mare rezistență.
O dreaptă intelectuală s-a născut la sfârșitul războiului din Algeria şi după Revoluția Culturală din mai '68, convinsă de necesitatea reluării luptei culturale împotriva stângii.
Creșterea continuă a dreptei populiste este o altă dovada a rezistenței ideilor de dreapta în țara noastră.
Eșecul intelectual al dreptei nu este deci rezultatul unei fatalităţi : este, în primul rând, rezultatul orbirii liderilor politici ai dreptei guvernamentale, care nu pot gândi pe termen lung.

1.2.1 

Dreapta guvernamentală a făcut de fapt dovada autosuficienţei sale :

- Ea a crezut că "un bun management economic" (adică al său, propriu) este cel mai bun argument electoral împotriva unei "stângi" prea îndoctrinate. Ne amintim sloganul lui Giscard d'Estaing, după victoria stângii din 1981: "Merge rău : este socialist", ceea ce înseamnă că era vorba de domeniul eficacităţii economice şi sociale și nu de cel al principiilor şi al finalităţii pe care trebuia mers pentru a combate stânga. După victoria stângii din 1981, dreapta (franceză) a vrut, printre altele, să plutească pe valul Thatcher/Reagan, opunându-se unui liberalism amplificat pe altarul comerţului liber globalist sau al  socialismului lipicios. Devenita anglofilă, dreapta a preluat cu încântare modul de gândire al curentului liberului-schimb.

- Concentrându-se însă exclusiv pe problemele economice şi aliniindu-se neoliberalismul globalist, dreapta s-a plasat într-un impas politic:
  • - un impas, mai intâi pentru că stânga s-a raliat la rândul său foarte rapid curetului globalist al comerţului liber, în 1983, când s-a marcat o cotitura în rigoarea politicii de stânga. Este cea mai mare mutație ideologică care a avut loc la stânga la sfârșitul secolului XX, odată cu căderea utopiei comuniste : stânga a abandonat planurile sale de a se separa de capitalism, raliindu-se, din contra, ideilor social-liberale globaliste. În acest fel dreapta a pierdut capacitatea de a se diferenția de stânga în acest plan.
  • - un impas, apoi, pentru că dreapta guvernamentală nu a făcut mai bine decât stânga din punct de vedere economic, la sfârşitul secolului XX ; pentru că, dacă o dată, demult, dreapta rima cu economia, în sensul virtuos al cuvântului, aducând încrederea în monedă, rima cu rigoarea financiară şi bugetară, la final de secol a reuşit să piardă şi pe acest teren !
  • - un impas, în cele din urmă, pentru că neoliberalismul globalist este conectat, ca şi stânga, la ideologia Iluminismului. Neoliberalismul globalist înseamnă Iluminismul+CAC 40, fiind o ideologie care se opune complet valorilor de dreapta.
Neoliberalismul în versiunea sa globalistă pledează de fapt pentru "societatea deschisă", adică deconstrucția tradițiilor, deconstructia frontierelor naționale și economice și, în cele din urmă, a tuturor  identităților, care sunt privite ca bariere în calea "comerțului liber" între indivizi egali și "raționali", eliberaţi de orice apartenenţă.
Populațiile autohtone sunt, de asemenea, văzute ca un obstacol în calea proiectului, şi nu ca o pârghie.
Ca urmare, dreapta nu se poate declara, pe de o parte, în favoarea : familiei, a tradițiilor culturale, a identităţii , a cetățeniei și a națiunii, iar pe de altă parte să predice această ideologie .Există o disonanță cognitivă între cele două poziţionări. Dreapta raliată  curentului globalist de liber schimb abia se mai aude şi devine imperceptibilă. Şi, de fapt, nu mai este dreapta.
Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat !


1.2.2

Dreptei autosuficiente i-a lipsit curajul intelectual pentru a se confrunta cu stânga
  • - În primul rând, dreapta autosuficientă a rămas surdă la numeroasele voci care s-au ridicat în anii '70 pentru a denunța capitularea ei intelectuală în faţa stângii, fie că au fost intelectuali (Maurice Druon, Michel Droit, Jean Cau, Louis Pauwels), fie grupuri de reflexie (printre care CDO sau Club 89), mai ales după victoria stângii din 1981.
  • - Prin luarea deciziei de coabitare politică cu stânga, din 1986, cu scopul revenirii la putere, "dreapta guvernamentală" a ales in plus calea complicităţii ideologice durabile cu stânga, adică dreapta nu a îndrăznit să se prevaleze în faţa stângii de moștenirea sa intelectuală. Dimpotrivă, a considerat că este mai comod să-i împrumute valorile și să combată pe teren alegerile acesteia.
A fost o greșeală strategică.

Dreapta si-a negat rapid platforma sa electorală, care i-a permis să bată socialiștii și comuniștii la alegerile legislative din 1986. Această opțiune îi aparţine lui J. Chirac, care poartă o responsabilitate personală grea în acest domeniu, chiar dacă a făcut discipoli. Chiar dacă această alegere s-a dovedit benefică personal lui J. Chirac, s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru dreapta : "dreapta guvernamentală" a devenit treptat din ce in ce mai puțin diferită de stânga.

Această tendință, deja perceptibila în anii '70, n-a facut decât sa se accentueze.

Mesajele politicienilor de dreapta vor veni acum aproape în totalitate ca de la stânga, cum ar fi : "noua societate" (întrucât societatea este blocată de conservatorism, desigur, potrivit lui Chaban-Delmas !), "Reforma", "societatea liberală avansată" (adică, un fel de social-democrație : Giscard d'Estaing) "laburismul in stil francez " (Chirac), "schimbare" și "un mâine puternic" (1986 ), "ruptura " (Sarkozy, după ... Mitterand, în 1981).

Ultima idee năstruşnică a dreptei a fost, de asemenea, să îşi facă referiri la oameni de stânga : de la Jaurès  la Georges Mandel, un lucru pe care stânga nu-l face niciodată.

Dezbaterea privind "valorile" UMP este revelatoare. Care sunt aceste "valori", de fapt ?

Dacă accesăm site-ul UMF constatăm că textul fondator din 2002 nu mai este accesibil online. Există numai un document scurt, garnisit cu referințe semantice de stânga, precum: "solidaritate, educație, respect, trăim împreună", etc. Citim, de asemenea, că "națiunea republicană este la baza identităţii noastre comune", ceea ce ar înseamna că națiunea s-ar rezuma la Republică şi că identitatea naţională ar fi o noţiune numai de natură politică. Textul definește de asemenea libertatea, ca fiind o valoare esenţială, dar care "permite fiecăruia să imagineze, să acţioneze, să creeze, să se exprime"; este vorba, prin urmare, despre o libertate pur individualistă și narcisistă în care cuvintele "fiecare" și "individ" se regăsesc de multe ori in diverse părţi ale textului. Iar atunci când domnul Juppé a semnalat că este necesară reactualizarea acestor valori, răspunsul a fost că trebuie să se reuşească integrarea (imigranților), respingându-se în acelaşi timp xenofobia și islamofobia" (Le Figaro din 18 iunie 2012).

În alţi termeni, aceste "valori" se diferenţiază foarte puțin de universul mental al stângii, de la care au făcut un mare împrumut. După cum declarau, de asemenea, în această vară, deputaţii UMP Pierre Lellouche şi Axel Poniatowski revistei Paris Match: "Noi întotdeauna am ascuns faptul că UMF este mereu în perfectă concordanţă cu Partidul Democrat [US]. Și suntem mai degrabă chiar un pic mai la stânga" (Nouvelles de France, 31/8/2012)

În 30 de ani, dreapta guvernamentală s-a metamorfozat într-un avatar al stângii : un avatar care se pretinde din punct de vedere economic ca fiind mai responsabil sau mai "liberal" decât stânga, în timp ce recomandă tot valori de stânga. Această dreapta, în mod progresiv, s-a raliat egalitarismului, "luptei împotriva inegalităților", şi deci, ingineriei sociale, apoi ideologiei drepturilor omului, deconstructivismului cetățeniei, "anti-rasismului" , "discriminării pozitive", ecologismului, feminismului, și în cele din urmă liberului-schimb globalist, pierderii suveranității naționale, atlantismului, și în cele din urmă, cosmopolitismului. 

1.2.3

În final, dreapta guvernamentală, abandonând lupta de idei, a devenit oarbă :

Ea nu a previzionat noua lume ce venea şi în care vom trăi şi nici noile probleme politice emergente care aparuseră. Blocată [în gândirea] pe termen scurt, copleşită de certuri personale, dreapta-fantomă nu a văzut venind noile probleme politice ale timpului nostru, spre deosebire de un De Gaulle, de exemplu, care a perceput sfârșitul programat al confruntării Est/Vest, ascensiunea puterii chineze și revendicările naționale și identitare ale ale popoarelor din Africa și Asia, precum chiar şi limitelele atlantismului.
Dreapta-fantomă a cautat în schimb, şi în van, tot felul de profeţi la RPR  sau UMF. N-au găsit decât papagali, care în plus erau şi miopi.

Dreapta guvernamentală nu a previzionat că mersul lumii va demonstra falsitatea iluziilor globaliste. 

Dreapta guvernamentală nu a previzionat mai ales noile clivaje culturale şi politice care au apărut în Europa şi în Franța : clivajul identitate/cosmopolitism , clivajul islam/creștinism , clivajul oligarhie/popor, clivajul suveranitate/globalism, clivajul protecționism/comerţ liber. Despre toate aceste probleme care sunt "dispute majore", după cum spunea De Gaulle, dreapta n-a avut nimic de spus. Prin urmare, ea n-a profitat deloc de aceste noi linii de fractură politice. 

J. Violette
21/10/2012
(Club de l’Horloge)


6 comentarii :

Riddick spunea...




Distrugerea națiunilor din UE

West Sussex Gazette:

Destruction of EU nations

Pe 13 iulie 1960, preşedintele francez, generalul de Gaulle, l-a convocat pe Alain Peyrefitte să vină şi să-l informeze despre maşinaţiunile Bruxellesului. Iată ce a spus Peyrefitte:

"Este sistemul Monnet. El constă tocmai în crearea de situaţii din care se poate scăpa doar prin creşterea dozei de supranaţionalitate. Fiecare nouă dificultate ne duce într-un mecanism care ne împinge un pic mai departe spre un stat federal şi mai slăbește guvernele naţionale".

Cu alte cuvinte, împreună cu regionalizarea şi privatizarea, sistemul Monnet este un instrument pentru distrugerea naţiunilor din Europa. Îl putem vedea acum, în toată splendoarea sa, cu oameni nealeşi care înlocuiesc guvernele democratice în Grecia şi Italia, şi Germania dând tonul.

La începutul anilor '90, când au început discuțiile privind uniunea monetară, cei care au ştiut despre astfel de lucruri au explicat de ce nu ar funcţiona, dar cu toate acestea federaliştii au mers mai departe.

Intenţia lor era de a crea tocmai acea situaţie la care s-a referit Peyrefitte în cadrul discuției sale cu de Gaulle; obiectivul lor este de a finaliza procesul de transformare a ţărilor din UE din naţiuni libere și suverane în provincii dependente ale unui stat totalitar.

Peyrefitte a scris despre întâlnirea sa cu de Gaulle în aceeaşi zi, astfel că, deşi cartea sa a fost publicată abia în 1994, pasajul citat mai sus a fost scris cu mai mult de cincizeci şi doi de ani în urmă.

Cât va trebui să mai așteptăm până când cei învestiți cu autoritate ne vor spune adevărul ?

* * *

De Gaulle sur les journalistes : « le parti de l’étranger, contre le parti de la nation »


De Gaulle, cité par Peyrefitte

« Peyrefitte, je vous supplie de ne pas traiter les journalistes avec trop de considération. Quand une difficulté surgit, il faut absolument que cette faune prenne le parti de l’étranger, contre le parti de la nation dont ils se prétendent pourtant les porte-parole. Impossible d’imaginer une pareille bassesse – et en même temps une pareille inconscience de la bassesse.

Vos journalistes ont en commun avec la bourgeoisie française d’avoir perdu tout sentiment de fierté nationale. Pour pouvoir continuer à dîner en ville, la bourgeoisie accepterait n’importe quel abaissement de la nation. Déjà en 40, elle était derrière Pétain, car il lui permettait de continuer à dîner en ville malgré le désastre national. Quel émerveillement ! Pétain était un grand homme. Pas besoin d’austérité ni d’effort ! Pétain avait trouvé l’arrangement. Tout allait se combiner à merveille avec les Allemands. Les bonnes affaires allaient reprendre. Bien sûr, cela représente 5% de la nation, mais 5% qui, jusqu’à moi, ont dominé. La Révolution française n’a pas appelé au pouvoir le peuple français, mais cette classe artificielle qu’est la bourgeoisie. Cette classe qui s’est de plus en plus abâtardie, jusqu’à devenir traîtresse à son propre pays.

Bien entendu, le populo ne partage pas du tout ce sentiment. Le populo a des réflexes sains. Le populo sent où est l’intérêt du pays. Il ne s’y trompe pas souvent. En réalité, il y a deux bourgeoisies. La bourgeoisie d’argent, celle qui lit Le Figaro, et la bourgeoisie intellectuelle, qui lit Le Monde. Les deux font la paire. Elles s’entendent pour se partager le pouvoir. Cela m’est complètement égal que vos journalistes soient contre moi. Cela m’ennuierait même qu’ils ne le soient pas. J’en serais navré, vous m’entendez ! Le jour où Le Figaro et l’Immonde me soutiendraient, je considérerais que c’est une catastrophe nationale ! »

http://www.fdesouche.com/203739-de-gaulle-sur-les-journalistes-le-parti-de-l%E2%80%99etranger-contre-le-parti-de-la-nation

Riddick spunea...

"După cel de-al doilea război mondial, gaulliştii şi comuniştii au monopolizat scena politică franceză. Este o alianţă tacită, li se spune gaulo-communistes. Dreapta conservatoare a fost instrumentalizată, complexată, pentru cele petrecute în timpul celui de-al doilea război mondial, a decontat politic episodul Vichy, şi a apărut gaullismul ca surogat al dreptei. Comuniştii au fost legitimizaţi prin participarea lor la Rezistenţă, trecându-se cu vederea episodul lor colaboraţionist 1939-1941 (în urma pactului Germania-URSS din 1939). Acest tip de propagandă a avut succes timp de decenii, dar la un moment dat nu a mai ţinut. Este valabil şi la nivel european, unde datorită lui Margaret Thatcher avem un Tony Blair, datorită lui Aznar avem un partid socialist spaniol democratizat, iar în Franţa stânga se vede nevoită să abandoneze treptat tezele marxiste".

Thierry Wolton (2007)

Riddick spunea...

Ca să avem ce alege. O platformă de principii conservatoare

Ilie Şerbănescu : De ce programele USL şi ARD seamănă ca două picături de apă

Legi împotriva Legii (I)

Legi împotriva Legii (II)

Legi împotriva Legii (III)

Riddick spunea...

Care-or fi "partidele democratice" ?

Vladimir Tismăneanu :

O fantasmă numită Dan Diaconescu

Ce se poate face? In primul rand, este important sa se identifice pericolul, sa nu fie minimalizat. Apoi, partidele democratice trebuie sa inteleaga ca fundamentele constitutionale ale tarii nu pot fi zguduite fara consecinte dezastruoase. Este nevoie de responsabilitate, bun simt, refuz al demagogiei si asumare a unor politici sociale si economice eficiente, care sa fie explicate cat mai clar electoratului.

Geoană :

Dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale

Asa cum spuneam si anul trecut, cred ca dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale si sa evite astfel impreuna un esec major al modelului european, din care sa piarda toata lumea. Nu sugerez omogenitate ideologica, ci o competitie cu reguli si cu un teren neutru, esential pentru o buna societate democratica.

Ungureanu :

"Cred că e cazul să avem un Consiliu European extraordinar, în care să discutăm foarte sincer ce se întâmplă, cum putem reacţiona pentru a susţine politicile pro-europene, în aşa fel încât asemenea cazuri care erodează politica europeană să nu ţină captive politicile de integrare. /.../ Cred că este cazul să discutăm franc cum reacţionează Europa politică la creşterea influenţei electorale a extremei drepte. Nu mi se pare indecent să recunoaştem problema, să o expunem şi să căutăm soluţii la nivelul statelor membre".

PDL :

Partidele şi organizaţiile de orientare creştină trebuie să ia iniţiativa şi să-şi asume rolul istoric de a avansa integrarea europeană, aşa cum în secolul XX au luptat împotriva extremismului de dreapta sau de stânga. Aceasta poate fi noua lor identitate europeană comună.

Creşterea economică din a doua jumătate a secolului XX în vestul Europei a fost susţinută şi de existenţa unui plan împărtășit de toate partidele, care a ghidat evoluţia UE.

Criza euro a arătat deficienţele aranjamentului instituţional prezent în UE.

În statele membre mişcări populiste proliferează pe fondul slăbiciunii partidelor tradiţionale şi importanţei tot mai mari pe care o are Bruxelles-ul în deciziile economice.

Este nevoie ca Europei să-i fie prezentat un nou plan, care să-i ghideze dezvoltarea viitoare. Trebuie să fie clar pentru toţi că uniunea monetară nu poate supravieţui fără o uniune fiscală, care să ducă spre o integrare mai amplă şi mai largă.

Acest plan trebuie acceptat şi de populaţie. El trebuie explicat clar şi arătat drept o cale de dezvoltare spre o societate liberă şi cu instituţii transparente.

Chestiunea integrării europene va reprezenta tema faţă de care se vor poziţiona partidele politice din Europa în acest început de secol XX. Se vor crea două fronturi: pro şi contra integrării. Este important ca frontul pro să se constituie într-o coaliţie capabilă să învingă actorii contra.

Politica românească: scenetă în două acte care se repetă la nesfârșit

http://riddickro.blogspot.ro/2012/09/care-or-fi-partidele-democratice.html

Riddick spunea...

Vasile Blaga: Nu negociez cu PP-DD formarea unui guvern

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri la România TV că nu va negocia cu Dan Diaconescu şi PP-DD varianta formării guvernului după alegerile parlamentare.

''Nu am negociat niciodată şi nu am ce negocia cu Dan Diaconescu, cu atât mai puţin formarea unui guvern. În acelaşi timp, toate partidele parlamentare trebuie să stea la masă în prima zi ca să stabilească, dacă nu altceva, conducerea Camerelor, conform algoritmului constituţional. Asta o vom discuta, dar nu guvern cu domnia sa'', a afirmat copreşedintele ARD.

Liderul democrat-liberal a spus şi de ce nu va negocia cu PP-DD.

''Pentru că nu pot să mint. Cum pot să vin în faţa poporului să-i spun că-i dau 20.000 de euro şi lucruri de genul ăsta?'', a spus Blaga.

Întrebat dacă, în cazul în care USL va obţine la alegerile parlamentare 49% şi PDL peste 20%, va înainta oficial o propunere PNL pentru formarea guvernului, Blaga a răspuns ''garantat da''.

http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/158633-Vasile-Blaga-Nu-negociez-cu-PPDD-formarea-unui-guvern.html

Crystal Clear spunea...

Acum am vazut comentariile.
Le adaug si eu la postare.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Horia-Roman Patapievici, 2009: "Ei bine, teza mea este că Parlamentul European, care funcţionează mai degrabă ca un club de influenţare şi de lobbying decât ca un parlament obişnuit, e chemat să joace, pentru viitor, rolul corpului politic absent. Rolul său îmi pare a fi acela de a forma o comunitate politică provizorie, în vederea realizării treptate a comunităţii politice permanente, care, în proiect, ar fi demosul european. Parlamentul European este, prin urmare, un fel de corp politic european avant la lettre: în el, aşa zicând, se experimentează in vitro poporul politic european".

Postări populare (nu P.P.E. !):