22 noiembrie 2012

ARD şi USL au bătut palma



Nu vă mai luaţi după propaganda lor de doi lei, tâlharii au bătut palma, s-au înţeles între ei, pe seama României.

Principalul proiect comun pe care îl au în vedere după alegeri este regionalizarea, prin revizuirea Constituţiei. 

Semne apăruseră mai demult.

Ăsta este obiectivul principal, USL-iştilor spunându-li-se că "noua Constituţie va îngrădi puterile preşedintelui / lui Băsescu", iar băsiştilor spunându-li-se că "noua Constituţie va moderniza România".

Elementul comun al proiectului este un număr (minim) de opt regiuni, mai apropiat de varianta PDL care prevede, "oficial", comasarea de judeţe şi declararea regiunii rezultate tot "judeţ", ca să nu se umble la Constituţie, unde este menţionat judeţul ca unitate administrativ-teritorială (frică de respingere la referendum ?).

Se pare că părţile au primit ordin extern să cadă de acord şi să se pună pe treabă, astfel încât au apărut declaraţii de convergenţă - USL admite opt regiuni (cifra PDL), iar PDL/ARD admite revizuirea Constituţiei cu regiunile care se suprapun judeţelor (varianta USL). Temele-parazit sunt, la USL - restrângerea puterii Curţii Constituţionale, iar la ARD - parlamentul unicameral. Ca să se respingă acestea, nu tema comună - regionalizarea. Iar propaganda regionalizării are drept cal de bataie "îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene". Adică, pentru câteva miliarde de euro în plus (?) care s-ar obţine în 10-20 de ani, să balamucim organizarea administrativ-teritorială.

Ponta: "Din punctul meu de vedere, singura posibilitate este de a merge pe structura actualelor regiuni de dezvoltare, adică 8. Pentru lucrul ăsta avem nevoie de o modificare a Constituţiei. Dacă vorbim de modificarea Constituţiei, trebuie să punem la punct şi sistemul electoral. Noi, pe 9 decembrie vom vota pe baza unei legi proaste. CCR nu ne-a lăsat s-o modificăm că pierdea PDL prea tare. Deci în 2013 trebuie să punem la punct sistemul electoral."

Blaga: "Când discutăm de regiuni din nou trebuie să discutăm despre Constituție. Actualmente textul Constituției spune că România este împărțită în județe, comune, sate, orașe. Dacă nu se pune problema reorganizării teritoriale a României în 2013 nu se mai face pentru că în an preelectoral nicio formațiune politică nu poate să spună că desființează unități administrative pentru că nu îi mai votează primarii lui. Pot să rămână judeţele, dar cu competenţe mult reduse."

S-au ridicat voci de la ARD care au criticat doar "revenirea la Constituţia lui Iliescu din 1990" (de parcă cea din 2003 n-o fi fost tot a lui), referitor la restrângerea prerogativelor CCR în viziunea USL, dar niciun cuvânt despre regionalizare, altă temă constituţională de-a USL-ului.


Dar să citim ce spunea Philippe Séguin în 1992 despre regionalizare, în discursul său istoric împotriva ratificării Tratatului de la Maastricht:

"Dacă există o conștiință europeană, este cam cum ar exista o conştiintă universală; este de natură conceptuală și nu are nici nimic de-a face cu sufletul poporului și cu solidaritatea organică a națiunii. Națiunea franceză este un experiment multisecular, conștiința europeană este o idee care, de altfel, nu se oprește la frontierele Comunității. Și nu se construieşte un stat legitim pe o idee abstractă, cu atât mai puțin pe o dorință tehnocrată.

Astfel, statului federal european i-ar lipsi o bază reală și justificări profunde Acesta ar fi un stat îndepărtat și arbitrar în care niciun popor nu s-ar recunoaşte. Cei mai lucizi dintre federaliștii europeni o știu bine și au pregătit un răspuns. Este vorba despre Europa regiunilor, care are dublul avantaj de a aduce împreună, spun ei, puterea cetățeanului și de a lasa în ofsaid - asta e sigur - statele naționale.

Numai că, iată: acest federalism regionalist ar însemna, cu siguranță, sfârșitul Republicii noastre. Ar însemna distrugerea a zece secole de voinţă de unificare a ţării, zece secole de reunire a provinciilor, zece secole de luptă împotriva feudalilor locali, zece secole de eforturi pentru a consolida solidaritatea între regiuni, zece secole de încăpăţânare fructuoasă de a crea, din generație în generație, o adevărată comunitate națională.

La ce s-ar ajunge, în final ? Vom înlocui unele frontiere naționale existente cu o varietate de granițe locale invizibile, dar foarte reale. Am crea provincii mici acolo unde erau state mari, cu tot atâtea comunități blocate în egoismele lor locale. Am lăsa regiunile bogate să devină mai bogate și pe cele sărace să devină mai sărace.

Ne-am încredința afacerile unor funcţionari pe care guvernul federal, din cauza depărtării sale și lipsei de legitimitate, nu-i va putea controla, și nici nu se poate face acest lucru de către guvernele naționale, slăbite din punct de vedere politic și cu competențele limitate. Va fi marea reîntoarcere a feudalismului, care, recunosc, este deja în curs de desfășurare.

Va fi, dintr-o dată, această Europă a triburilor de care ne spune ca se teme atât de mult domnul președinte al republicii. Nu va fi mai exista în Franța redistribuire, amenajarea teritoriului. Va veni regula lui fiecare pentru el și Dumnezeu pentru nimeni.

Vor fi legate relaţii de la regiune la regiune peste capul statelor; și asta a început deja ! Ar fi opusul Republicii și opusul democrației.

Chiar și cei care au multiplicat nivelurile administrației ne spun acum că sunt prea multe, că unele trebuie să fie suprimate pentru a eficientiza, a simplifica. Sunt prea multe eşaloane, ca şi prea multe comune. Și chiar dacă nu există niciun calcul, nu există nicio premeditare, chiar dacă domnul Delors este, probabil, sincer atunci când spune că nu vrea să dispară națiunile, angrenajul este configurat astfel încât în ​​cele din urmă nu va fi o alegere între departament și regiune, care va fi necesară în multitudinea nivelelor de putere : este retragerea statului-națiune, cea care se va ivi !

Și ideea îsi face loc tiptil : deja regiunile tratează în mod direct cu Bruxelles-ul, pentru a cerși subvenții, deja se aliază între ele pentru a organiza grupuri de presiune la nivelul Comunităţii; deja sunt în curs de apariţie politici regionale care fac nu mai ţin niciun cont de cerințele naționale.

Și iată că se creează la Bruxelles un comitet al regiunilor, care nu are încă multe puteri, dar care se prezintă deja în calitate de organism reprezentativ. Aceasta este manifestarea deschisă a unei scheme regionaliste, care nici măcar nu se mai deranjează să se deghizeze, dar care, ca întotdeauna, îşi ascunde ambițiile reale.

Din nou, dacă suntem atât de vulnerabili, vina se datorează propriei noastre renunțări, o renunțare care se află în deriva unei descentralizări prost proiectate și controlate, iar perspectiva unei Europe a regiunilor face să apară brusc pericolele imense !

Am ales totuși descentralizarea, nu dezintegrarea !

Lucrurile vor continua, prin urmare, sa aibă loc fără ca în niciun moment poporul francez să fie consultat ?"

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):