26 octombrie 2012

Europropaganda (ne) costă


Europropagandă cu bani de la buget. Mitul că "ne dă UE bani" trebuie alimentat, ţinut în viaţă. Pe banii noştri!

Statul s-a obligat (de la început?) să asigure ORICUM finanţarea proiectelor europene, chiar şi a celor private, "urmând ca mai apoi să îşi recupereze sumele".
Consilierul de stat Eugen Teodorovici: Scrisorile de presuspendare ale CE dau României şansa de a încerca să rezolve problemele care încă persistă în sistemul de absorbție a fondurilor europene

[...]
Reporter: Ce program este cel mai afectat? Sunt trei programe. Unde au fost identificate cele mai multe deficienţe?
Eugen Teodorovici: Deci, Programul Operaţional Regional și cel de competitivitate sunt cele care se adresează şi sectorului privat. Desigur, este un mare impediment, un impediment major pentru sectorul privat să aibă o astfel de situaţie. Dar, încă o dată, această situaţie nu trebuie să se răsfrângă asupra beneficiarilor finali, mai ales faţă de cei care şi-au îndeplinit corect obligaţiile din contracte. Desigur, toate aceste probleme, cele trei, pun presiune pe bugetul de stat. Deci, pentru că Guvernul este cel care în primă fază trebuie să vină să asigure această continuitate pentru fiecare, că este proiect public, că este proiect privat, este obligaţia noastră ca şi guvern. După aceea, în etapa a doua să intervenim acolo unde o neregulă a fost identificată şi să recuperăm banii către bugetul de stat. Este obligaţia noastră, care este menţionată foarte clar în regulament. Statul român este obligat după aceea să se îndrepte către fiecare vinovat, fie că este beneficiar privat, public sau de altă natură, şi să recupereze aceste corecţii financiare, în situaţia în care ele se vor menţine.
Guvernul României – Biroul de presă

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: