- Cealaltă variantă, cu amendarea tratatului, e mult prea complicată, ar necesita ratificarea amendamentelor în parlamente, iar în unele ar necesita referendum. Ar face dificilă adoptarea acum. Experiența ne arată că ar lua cel puțin un an jumătate. UE și zona euro au nevoie de decizii acum.
- Susținem că e necesară și modificarea tratatelor - dacă va exista un consens - nu e un consens, România ar susține și modificarea tratatelor. Ce nu se poate realiza prin modificarea protocolului 12 e aplicarea automată de sancțiuni. Pentru asta e necesară modificarea tratatului.
- Ar trebui dată mai multă putere Comisiei Europene, imposibil altfel decât prin modificarea tratatului Uniunii.
- Soluția imediată e modificarea protocolului 12 privind deficitul excesiv și să intrăm în proces de negociere privind modificarea limitată a tratatului UE, privind aplicarea automată a sancțiunilor.
- Noi susținem modificarea tratatului, plecând de la premisa că e nevoie de soluții imediate - modificarea protocolului 12.
Adrian Severin: "Ar fi o problemă - faptul că, în ce privește modificarea tratatelor, există o dificultate privind acceptabilitatea modificării de catre populație, mai ales în statele care trebuie să ratifice modificarea prin referendum. Aceasta e o problemă foarte dificilă, am o serie de idei pe care le-am discutat la Bruxelles. Trebuie găsită o modalitate care să convingă populația că aceste modificări sunt in interesul Uniunii și al cetățenilor europeni. În plus, o spun de pe acum, cred că trebuie să convenim de la început că modificările tratatelor vor fi supuse unui referendum european, iar statele care vor să organizeze referendumuri naționale să le organizeze răspunzând la o singură întrebare - dacă vor să plece sau să rămână într-o Uniune Europeană refondată. Ideea e că unii care pot opri mersul înainte al altora e o părere care trebuie respinsă".
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu