03 iulie 2012
Ponta recunoaște că vrea trecerea în Constituție a eurodiktatelor
Ponta recunoaște că vrea trecerea în Constituție a eurodiktatelor
Primul-ministru nu poate discuta singur la UE despre tratate privind cedarea de suveranitate naţională, dar nici preşedintele nu poate participa singur la aceste dezbateri, astfel de decizii revenind Parlamentului şi, eventual, poporului, în cazul revizuirii Constituţiei, afirmă premierul Ponta.
Soluţia USL: uninominalul pur prin ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ. „Suspendarea va fi tot săptămâna aceasta"
„Vom da ordonanţă de urgenţă pentru votul uninominal după ce vom vedea
motivarea Curţii Constituţionale”, au subliniat surse din USL pentru
gândul. Potrivit acestora, majoritatea parlamentară va încerca şi
revocarea judecătorii Curţii Constituţionale propuşi de forul
legislativ, motivându-se că aceştia şi-au depăşit atribuţiile şi nu mai
respectă actuala majoritate. Liderii USL au stabilit că marţi vor fi
schimbaţi preşedinţii celor două Camere, iar miercuri vor fi aleşi Crin
Antonescu preşedinte al Senatului şi Valeriu Zgonea la Camera
Deputaţilor. „Suspendarea va fi discutată tot săptămâna aceasta, că doar
de asta stăm pe căldura asta în Parlament”, au declarat surse din USL.
USL începe suspendarea președintelui Băsescu. Planul în 7 etape
Tăriceanu - agent de influență ungaro-german
Dezbaterea actuală pe tema revendicării averii minorităţii
germane şi a cultelor religioase Romano-Catolic şi Protestante ar trebui
supusă unui dialog bine ancorat în societatea civilă, fiind vorba
despre averi imense aflate astăzi în posesia statului şi prevenind
astfel un pescheş pentru politicienii recuperatori români şi pentru Înalta Poartă
de la Berlin. O acţiune politică de acest gen nu are legitimitate
electorală, fiind doar un guvern care s-a născut din traseism
parlamentar fără legitimitate electorală.
Uniunea bancară europeană, sfârşitul suveranităţii BNR?
Pentru BNR, institutia responsabila cu supravegherea si reglementarea
sectorului bancar autohton, o structura europeana de supraveghere a
bancilor ar insemna, practic, reducerea competentelor sale, limitand-o
la statutul de organ consultativ. Conceptul, aflat in prezent la nivel
de idee, in jurul careia planeaza numeroase incertitudini cu privire la
modul de realizare, la nivelul intregii Uniuni Europene sau doar al
zonei euro, si la impactul real, merita analizat, in contextul in care
aplicarea unui astfel de proiect ar insemna un pas important in directia
unei mai mari integrari pe multiple planuri si ar modifica rolul
bancilor centrale nationale.
Economistul-șef al BNR: "Până când nu li se va face cunoscut punctul terminus al proiectului european (uniunea politică) piețele financiare vor continua să manifeste neîncredere și reticență față de acest proiect".
De aici se poate infera faptul ca pana cand nu li se va face cunoscut punctul terminus al proiectului european (uniunea politica) pietele financiare vor continua sa manifeste neincredere si reticenta fata de acest proiect. O anuntare a acestui punct terminus - chiar cu un orizont de timp mai indepartat , de 20-30 de ani - ar da, probabil, mult mai multa incredere pietelor si ar domoli atacurile speculative pe care actuala abordare, incrementala, le alimenteaza.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
If this was perceived to be a useful agent from the likes of Bolton or Pompeo, who are terrible and evil people, then it is conceivable thi...
-
Tu te-ai găsit să vorbeşti de teroarea anilor ’50 şi de ruşi? Tu, care l-ai promovat pe Silviu Brucan, criminalul care cerea în Scânteia ped...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
WhatDoesItMean.Com : Russia-China Agree On First Strike Targets against West, Estimate 70 Million Dead In 6 Hours A grim Ministry...
-
AGERPRES: (Monte Carlo, 13 decembrie) Cătălin Predoiu - Comunicat de presă C ătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL şi fost ministru...
-
ianuarie 1. Dezamăgirea Varanului faţă de "preşedintele" PC (Daniel Constantin) indică un lucru pe care mass-media îl ...
-
O astfel de poliţă de asigurare a fost creată prin proiectul de reorganizare a administraţiei fiscale. Şi chiar dacă nu se ştie dacă ţara va...
-
Nicuşor Dan, interviu pentru The Epoch Times: ”Avem de-a face cu o clasă politică care nu-i mai reprezintă pe cei care au pus-o acolo....
3 comentarii :
Pasul 1 și pasul 2 sunt critici, CCR poate opri pasul 2. Scopul este pasul 6, realizat prin pașii 3 și 7. Timingul ar presupune promulgarea votului cu un singur tur de către Antonescu, că e sigur că referendumul de demitere nu se va valida. Trebuie să termine tot în 30 de zile.
La pasul 3 nu e clar dacă legea CCR modificată poate răsturna inamovibilitatea dată de art. 145 din Constituție: Articolul 145: Independența și inamovibilitatea
Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe durata acestuia.
http://ancheteonline.ro/2012/07/usl-incepe-suspendarea-presedintelui-basescu-planul-in-7-etape/
Comentariu : "Analiza economica este viabila d-le lazea, dar aceasta pentru state precum Germania, Franta, , etc, statele nordice si nu pentru mica noastra tarisoara, napadita de paduchi de politicieni de mai bine de 20 de ani.
Modelul american, la randul lui nu are cum sa fie transpus in Europa, sa nu uitam ca avem peste 20 de state in UE cu culturi, religii, limbi diferite...............
Ah da deci sustineti no bail out clause, egalitate doar pentru statele puternice, ioar pentru coloniile exploatate de zeci de ani cum e si Romania, sa ne facem ca ploua si acum dupa ce am acceptat tacit sa nu mai produca nimic - adica no industrie, no agricultura, no meserii, no banci nationale, no servicii stat.............. hai sa le si acuzam ca sunt puturoase, nepricepute si nu trebuie salvate..................ofofofof
dar atunci unde mai merg exporturile Germaniei, de ex, al Austriei saracutzele de ele care isi valorifica ( chiar daca prin credite date tot de ea coloniilor) 40% din PIB in tarile colonii..... prin exporturi......
Hai mai baieti iluminati de la BNR nu mai faceti pe desteptii, caci ati lucrat mana in mana cu ei........ ce creditele doar cu buletinul, + imobiliarele au aparut asa inventate din noapte doar in romania....sa fim seriosi
Of acum va treziti voi astia de la BNR , masoni sadici ce santeti sa vindeti povesti istorice depasite unor asa zisi prosti cum ne credeti????
NU nici poveste, medelele dvs, sa le predati masonilor din UE si Sua, nu in tarile care au dus greul si costul VIETII BUNE din Occident, muncind ca si sclavi in propria tara, nu doar peste hotare, pentru companii strainte - tip lohn, pe bani de nimic, tratati fiind mereu ca si oameni DIN LUMEA A3-A , de care acum vreti sa scapati dar inca nu v-ati gandit cum...... Razboi, sau chimizarea mancarii sau poate stii matale cu ce.... aia cu nitrogen!!!!! "
Lazea e o javră trădătoare, ca tot staff-ul BNR. Trebuie odată și odată făcut curățenie acolo.
Trimiteți un comentariu