Victor Ponta și criza europeană

Cronica Română .com

Ziua de ieri ne-a adus ştirea despre întâlnirea între Victor Ponta, Traian Băsescu şi Mugurel Isărescu, întâlnire care a avut ca scop căutarea soluţiilor de combatere a efectelor negative ale situaţiei din Grecia asupra economiei ţării noastre. Judecând după declaraţiile premierului, întreaga operaţiune de elaborare a modalităţilor de limitare a „contagiunii” provocate de prăbuşirea economiei greceşti este coordonată de academicianul-nepereche Mugurel Isărescu care deţine şi postul de preşedinte al Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară din cadrul BNR, ceea ce ne face să credem că vechiul dicton birocratic „dacă vrei să îngropi o iniţiativă, trebuie să înfiinţezi o comisie” se potriveşte perfect acestei situaţii. Performanţele anterioare ale academicianului columbofil îl recomandă perfect pentru coordonarea tuturor proceselor de pregătire a economiei româneşti pentru şocuri externe. Printre aceste performanţe se numără: strangularea exporturilor româneşti prin menţinerea unei supraaprecieri excesive a leului, facilitarea creşterii bulei speculative din sectorul imobiliar, facilitarea îndatorării excesive a populaţiei prin relaxarea standardelor de creditare pentru persoane fizice, iar cea mai strălucită operaţiune a carierei profesionale a eternului guvernator este scoaterea rezervei de aur în afara ţării. Isărescu este persoana perfectă pentru a transforma drama din Grecia într-o tragedie românească.

Dintr-o anume perspectivă se poate spune că România nu prea mai are spaţiu de manevră în faţa aisbergului crizei europene şi va trebui să suporte consecinţele unui lung şir de erori comise atât de clasa politică cât şi de tehnocraţii de la BNR. Vulnerabilitatea sistemului bancar european în faţa crizei datoriilor suverane demonstrează necesitatea de a avea bănci autohtone puternice şi cu o expunere limitată faţă de economiile altor ţări. Desigur, Uniunea Europeană va face tot posibilul ca sistemul bancar european să supravieţuiască după falimentul Greciei, dar Uniunea Europeană nu are nici o obligaţie şi nici un interes pentru a asigura continuitatea activităţii de creditare pe care băncile europene o desfăşoară la periferia europeană. Acţionarii băncilor vor cere din nou ca limitele de expunere faţă de economiile „slabe” să fie „tăiate” la maxim şi vom asista din nou la exodul capitalului bancar din România. Exodul capitalului este un scenariu bun în comparaţie cu scenariul în care sistemul bancar european intră în colaps. În cazul colapsului sistemului bancar european, vom avea posibilitatea să asistăm la crearea „băncii-punte” în stil românesc, iar operaţiunea prin care statul român va deveni fericitul posesor al activelor toxice ale băncilor străine din România, plătindu-le bani grei pentru dreptul de a suporta pierderile pe care ar fi trebuit să le suporte bancherii străini, va eclipsa chiar şi ţepele legendare din perioada Bancorex.

Dependenţa de importuri, inclusiv în sfera alimentară, creează o vulnerabilitate foarte serioasă faţă de şocuri inflaţioniste venite din partea Uniunii Europene. Dacă Grecia intră în faliment şi investitorii privaţi refuză să mai finanţeze alte state vulnerabile din Uniunea Europeană, este foarte probabil ca politicienii de la Bruxelles să pornească „tiparniţa de euro” la turaţii maxime pentru a credita sectorul bancar european, prevenind astfel falimentul acestuia, şi pentru a credita statele europene, prevenind astfel declanşarea unui şir de falimente naţionale. În aceste condiţii, declanşarea unui şoc inflaţionist este inevitabilă, iar „specialiştii” care cred că „rezolvarea” crizei bancare şi crizei datoriilor suverane prin intervenţii ale Băncii Centrale Europene nu va avea efecte inflaţioniste sunt fie naivi, fie plătiţi să pară naivi. Situaţia în care aceluiaşi număr de bunuri şi servicii începe să-i corespundă o masă monetară substanţial mai mare va fi inflaţionistă prin definiţie, iar creşterea preţurilor se va resimţi în buzunarul fiecărui cetăţean european, indiferent de scamatoriile statistice ale tehnocraţilor de la Eurostat. Timp de douăzeci de ani statul român nu a avut o politică economică raţională şi nu a făcut nimic pentru a lichida dependenţa de importuri industriale şi alimentare, iar creşterea artificială a puterii de cumpărare care s-a produs datorită creşterii artificiale a cursului leului operată de ilustrul Isărescu a cimentat situaţia creată, lichidând orice şansă de restructurare a economiei naţionale. Acum, dacă Grecia se prăbuşeşte, iar Banca Centrală Europeană va creşte masa monetară europeană, se va produce decontul erorilor acumulate, iar inflaţia exogenă va face ravagii în economia românească.

Suntem ferm convinşi că propaganda USL-istă va folosi la maxim situaţia din Grecia pentru a explica electoratului motivele problemelor economice din viitorul apropiat, dar erorile predecesorilor şi conjunctura internaţională extrem de neprielnică nu-l absolvă pe Victor Ponta de responsabilitate. Alegerea lui Isărescu în calitate de coordonator al operaţiunilor de combatere a efectelor negative a situaţiei din Grecia arată că Ponta nu se deosebeşte într-un fel radical de Boc, Ungureanu, Năstase sau Tăriceanu. Faptul că Victor Ponta conştientizează, cel puţin la nivel declarativ, necesitatea reorientării economiei noastre spre pieţe din afara Uniunii Europene este pozitiv, dar declaraţiile de intenţie sunt insuficiente, mai ales în condiţiile în care sunt necesare nişte acţiuni rapide. Miracole economice nu există şi vulnerabilităţile economiei româneşti faţă de criza europeană nu pot fi lichidate peste noapte însă este imperativ să se demareze procesul de reorientare şi restructurare a economiei naţionale. Ar fi bine ca guvernul să prezinte electoratului şi investitorilor instituţionali un program concret care va fi pus în aplicare în cazul falimentului Greciei, dar în condiţiile în care Isărescu este capul echipei care ar trebui să elaboreze un asemenea program, speranţele la o pregătire adecvată a economiei naţionale pentru şocuri exogene sunt lipsite de sens.