Petru Bogatu: Noul Hitler şi chamberlainii lui creduli

Un lucru ciudat se întâmplă. La început de mandat Vladimir Putin pe cât e de dur cu Occidentul, pe atât e de bonom, ca să nu zic lăsător, cu Republica Moldova.

Mânaţi de vise utopice

Preşedintele rus şi-a intrat în pâine printr-un demers antiamerican năucitor. A anulat participarea ţării sale la summit-ul NATO de la Chicago şi a refuzat să asiste la lucrările G8.

Pe de altă parte, el s-a arătat neaşteptat de conciliant faţă de Chişinău. În documentul intitulat „Măsurile privind realizarea cursului de politică externă al Federaţiei Ruse”, în baza cărora va fi elaborată o nouă redacţie a concepţiei politicii externe a Moscovei, liderul de la Kremlin îndeamnă să se continue „participarea activă la căutarea căilor de rezolvare a problemei transnistrene în baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate (sic!) al Republicii Moldova în determinarea statutului special al Transnistriei”.

Gestul făcut de Putin va trezi încă multe iluzii. Şi la Chişinău, şi în capitalele europene. Se va bate monedă pe faptul că Moscova ar fi dispusă, totuşi, să identifice o soluţie echitabilă, să se retragă din Transnistria. Să soluţioneze diferendul „în baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate (sic!) al Republicii Moldova”.

Mulţi se vor lăsa mânaţi de vise şi speranţe utopice. Unde mai pui că şi la noi, şi în Occident există destui oameni politici care se iluzionează foarte uşor când vine vorba de Putin. Liderul de la Kremlin pentru ei e ca o sticlă de vodkă „Russian standard”. Toată lumea ştie că în cele din urmă consumul acestei băuturi tari dă mari dureri de cap a doua zi. Puţini însă sunt în stare să se abţină şi să rămână treji.

Un Munchen pentru Chişinău şi Tiraspol

Sincer vorbind, nici nu ştiu cum să reacţionez când unii actori politici se arată încrezătorii în ceea ce priveşte soluţionarea grabnică a conflictului transnistrean. Lucrurile iau o turnură şi mai năstruşnică atunci când aceştia îşi argumentează optimismul prin faptul că sunt bine informaţi de la prima sursă.

Atitudinea lor îmi aminteşte de premierul britanic Chamberlain din perioada interbelică. Frapat de Hitler, de întâlnirea faţă în faţă cu acesta care a durat nu mai puţin de patru ore, şeful guvernului de la Londra a semnat acordurile de la Munchen din septembrie 1938. Era convins că, acceptând anexarea germană a regiunii Sudete, nu numai că a oprit ocuparea întregii Cehoslovacii, ci şi a salvat lumea de un război mondial. În realitate, el doar a întărit astfel apetitul führerului pentru expansiune. Un an mai târziu, Germania nazistă, secundată de Rusia sovietică, a dezlănţuit cel de-al Doilea Război Mondial.

În situaţia noastră, Putin acţionează precum Hitler, iar la Chişinău şi în capitalele europene sunt destui chamberlaini incapabili să înveţe lecţiile istoriei. Retorica liderului de la Kremlin despre suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova este pentru propagandă, iar Dmitri Rogozin cu avertismentul său: „dacă sunteţi români - rămâneţi fără Transnistria” este pentru fapte reale.

Adevărata misiune a lui Rogozin

Moscova se pregăteşte să recunoască autoproclamata republică nistreană şi a identificat deja o justificare a poziţiei sale. După cum Hitler a motivat invadarea şi ocuparea Cehoslovaciei prin faptul că aceasta are hotar comun cu Germania, Putin va îndreptăţi anexarea Transnistriei sub pretextul că moldovenii se încăpăţânează să se considere români. E un argument beton, nu? Cehoslovacii nu puteau nicidecum scăpa de frontiera lor comună cu Germania, întrucât Hitler ocupase Austria, iar moldovenii n-au cum să se dispenseze de unitatea istorică, lingvistică, etnică şi culturală din spaţiul vechii Dacii, întrucât timpul formării lor ca naţiune românească nu mai poate fi dat înapoi.

Unii ar putea să-mi reproşeze că nu e politic corect să-l compari pe Putin cu Hitler. Ar fi mai bine, desigur, să-l compar cu Stalin. Numai că foiala din jurul chestiunii transnistrene prea mult începe să se asemene cu pregătirea acordurilor de la Munchen. Şi pe urmă, parcă există analogii istorice perfecte?
Nu vă faceţi iluzii. Dmitri Rogozin e numit reprezentant prezidenţial pentru Transnistria pentru a pregăti recunoaşterea oficială a regiunii separatiste. Ţineţi minte asta.

http://bogatu.voceabasarabiei.net/?p=2005