Postări
... aberația plantată de Sorin Oprescu și de Răzvan Theodorescu la intrarea Muzeului Național de Istorie, și care a ajuns subiect de happening stradal, de bășcălie. Ba chiar am fi niscai ceaușiști, ori protocroniști, de-ăștia. Lucrarea este lăudată de un critic de artă în 22, articolul fiind recomandat de Cristian Preda:
PS În cu totul altă ordine de idei, vă recomand articolul lui Erwin Kessler din Revista 22 din această săptămână: intitulat “Gorzo, Gorduz și publicul mofluz”, textul se referă în mod competent la mult-discutata statuie plasată pe treptele Muzeului Național de Istorie.
Gorzo, Gorduz și publicul mofluz
Traianul lui Gorduz este, ca și Coconii lui Gorzo, o provocare pentru privitor. Nu este monumentul de for public pe care și-l dorește tot omul, respectiv un obiect oarecare, tip secolul XIX, care să nu deranjeze, să facă puțină umbră pe timp de vară, străjuit de o băncuță pe care vizitatorul epuizat se așază să citească cine a fost și ce a făcut respectiva personalitate bronzată de nația recunoscătoare. Ca și Coconii lui Gorzo, Traianul lui Gorduz sare-n ochi, intrigă și – ideal - ar trebui să pună pe gânduri. Nu neapărat pe gândurile (intențiile) lui Gorduz, care contează mai puțin, ci pe gândurile noastre. Pentru că, deși nu este nici pe departe una dintre capodoperele lui Gorduz, prin Traianul său se întrezărește o parte din abisul mentalităților colective recente. Produsă de fapt în 1983, combinația frisonantă dintre trupul de lupoaică și fularul acesteia ce se transformă-n balaurul cu cap de lup - stindardul dacic - este, împreună cu elementul uman portant, figura lui Traian, o mărturie a catastrofei culturale prin care au trecut și unii dintre cei mai profunzi artiști sub presiunea ideologiei oficiale, național-comuniste, în anii ‘80. Pe-atunci, alde Burebista, Decebal, Traian, voievozii, Horea, Cloșca și Crișan, războinicii, răsculații și revoluționarii din istoria noastră erau toți înjugați la carul triumfal al Conducătorului unic și suprem. Poate doar Gânditorul de la Hamangia, un sceptic avant la lettre, scăpase de jugul recuzitei triumfaliste.
4 comentarii :
Comentariile mele despre cele două articole.
La blogul lui Cristian Preda:
Aberația plantată de S. Oprescu și R. Theodorescu la intrarea Muzeului Național de Istorie este cel mult o lucrare pentru o colecție privată, nu un monument de for. Ceaușiștii foloseau retorica patriotic-naționalistă ca instrument, europeiștii, sorosiștii, deconstructiviștii și neokominterniștii atacă direct identitatea națională. Pe Oprescu nu l-a interesat un eventual impact electoral negativ al instalării statuii, o ști el ceva. http://www.revista22.ro/gorzo-gorduz-537i-publicul-mofluz-14910.html
http://cristianpreda.ro/2012/05/12/145-din-462/comment-page-1/#comment-88023
Pe Facebook:
Dacă protestezi că Traianului pus în fața Muzeului Național de Istorie i se vede trăienelul, ești un protocronist, un dinozaur ceaușist. Aia e statuie de colecție privată, nu una reprezentativă pentru România. Iar dom' profesor Preda recomandă acest articol din 22 și apreciază "competența" comentariului: "PS În cu totul altă ordine de idei, vă recomand articolul lui Erwin Kessler din Revista 22 din această săptămână: intitulat “Gorzo, Gorduz și publicul mofluz”, textul se referă în mod competent la mult-discutata statuie plasată pe treptele Muzeului Național de Istorie". http://cristianpreda.ro/2012/05/12/145-din-462/
Traianul lui Gorduz este, ca și Coconii lui Gorzo, o provocare pentru privitor. Nu este monumentul de for public pe care și-l dorește tot omul, respectiv un obiect oarecare, tip secolul XIX, care să nu deranjeze, să facă puțină umbră pe timp de vară, străjuit de o băncuță pe care vizitatorul epuizat se așază să citească cine a fost și ce a făcut respectiva personalitate bronzată de nația recunoscătoare. Ca și Coconii lui Gorzo, Traianul lui Gorduz sare-n ochi, intrigă și – ideal - ar trebui să pună pe gânduri. Nu neapărat pe gândurile (intențiile) lui Gorduz, care contează mai puțin, ci pe gândurile noastre. Pentru că, deși nu este nici pe departe una dintre capodoperele lui Gorduz, prin Traianul său se întrezărește o parte din abisul mentalităților colective recente. Produsă de fapt în 1983, combinația frisonantă dintre trupul de lupoaică și fularul acesteia ce se transformă-n balaurul cu cap de lup - stindardul dacic - este, împreună cu elementul uman portant, figura lui Traian, o mărturie a catastrofei culturale prin care au trecut și unii dintre cei mai profunzi artiști sub presiunea ideologiei oficiale, național-comuniste, în anii ‘80. Pe-atunci, alde Burebista, Decebal, Traian, voievozii, Horea, Cloșca și Crișan, războinicii, răsculații și revoluționarii din istoria noastră erau toți înjugați la carul triumfal al Conducătorului unic și suprem. Poate doar Gânditorul de la Hamangia, un sceptic avant la lettre, scăpase de jugul recuzitei triumfaliste.
https://www.facebook.com/prioritate.dedreapta/posts/201584646629008
Despre „orice şi tot nimic.”
Să spunem mersi că artiştii noştri „români” n-au gândit încă un ansamblu statuar cu cei mai mari bărbaţi români sub formă de penisuri flasce servite poporului ascultător pe platouri de bronz iar intelectualitatea să ne spună că nu înţelegem mesajul unei opere de artă.
Uite că au de unde să se inspire:
„Fundatia Nationala pentru Arta a Statelor Unite - The National Endowment for the Arts (NEfA) este o agentie care foloseste banii cetatenilor colectati din impozitele pe salarii pentru ca sa "promoveze arta". In 1993, aceasta fundatie a intentionat sa cumpere cu $1,6 milioane (peste un milion si jumatate) de dolari urmatoarea opera de arta a artistei Judhy Chicago intitulata - un simbol al mosternirii noastre - o masa festiva triunghiulara cu 39 de tacâmuri, câte un tacâm pentru fiecare mare femeie din istoria Statelor Unite; fiecare tacâm are o farfurie, si pe fiecare farfurie este aratat un vagin care reprezinta pe acea mare femeie din istoria Americii. Pe unii membri ai Congresului i-a podidit dezgustul si au cerut sa nu fie cumparata acea "opera de arta" cu banii cetatenilor. Dar 123 de membri ai Congresului au fost de parere ca trebuie sa "sprijine arta" si ca cine nu doreste sa cumpere cele 39 de vagine cu banii publici nu "sprijina arta".”
http://www.judychicago.com/gallery.php?name=The+Dinner+Party+Gallery
„John D. Rockefeller III, în carticica sa "The Second American Revolution - A doua revolutie americana". El nu e revolutionar, scrie Rockefeller, dar vrea sa faca astfel încât revolutia ce are loc sa fie "o adevarata revolutie", în spiritul descris de François Revel în cartea sa : "o transformare sociala, culturala, morala si chiar artistica, în care sunt date afara valorile lumii vechi, sunt schimbate raporturile dintre oameni, se schimba conceptul de familie, valoarea muncii si chiar scopurile existentei sunt schimbate."
sursa: http://www.dezvaluiri.go.ro/arta.htm
Statuia inaugurată în faţa Muzeului Naţional de Istorie are legătură cu povestea lui Andersen iar împăratul Traian este poporul român, acesta este mesajul pe care-l transmit intelectualii progresişti. Aşa că acei domni fini care trebuie să aibe şi ei un venit să ştie că nu nuditatea unui cocoşel mă face mofluz ci mă oripilează mesajul şi mai ales liniştea noastră de popor primitor care acceptă orice jignire fără împotrivire.
Pare interesantă şi această carte pe care doar am răsfoit-o:
The Demoralization Of Western Culture: Social Theory and the Dilemmas of Modern Living, R W Fevre
http://tinyurl.com/cux5pl9
Chestia aia pusă acolo e și un semnal: "Degeaba vă agitați voi, tot 'noi' vă zugrăvim imaginea care trebuie să vă caracterizeze. Hai, hăhăiți mai departe !"
Da, aşa. Pe lângă asta ne şi organizează, ca aici:
http://www.youtube.com/watch?v=BKXKWBcaV3A
Şi se vede treaba că alergăm vioi întru susţinerea celor care nu au alt interes decât acela personal, material bineînţeles că altfel nu se poate.
Trimiteți un comentariu