Alegeri repetate în Grecia. Noua fază a crizei europene

Cronica Română .com

Ultima tentativă de a forma un guvern care să onoreze obligaţiile asumate de Grecia faţă de creditorii europeni a eşuat. Astăzi va fi numit un guvern provizoriu care va superviza alegerile parlamentare repetate care vor avea loc în decursul lunii iunie. Pentru eurocraţii de la Bruxelles şi marionetele lor ateniene, bătălia pentru formarea unui guvern „pro european” a fost extrem de dificilă, iar metodele folosite pentru a forţa partidele anti-sistem să-şi trădeze alegătorii au fost dezgustătoare. Şantaj, dosare, presiune mediatică şi îngheţarea conturilor bancare au fost pe lista instrumentelor folosite, însă politicienii anti-sistem nu au cedat. Într-o ţară care de patru decenii a fost condusă de trei familii care au privatizat viaţa politică, mulţi dintre activiştii anti-sistem s-au obişnuit să activeze într-un mediu destul de ostil şi au folosit la maxim şansa oferită de votul de protest al electoratului nemulţumit de establishment-ul actual. În iunie, partidele anti-sistem vor avea o posibilitate reală de a obţine o poziţie dominantă în parlament. Campania electorală nu va fi uşoară, iar probabilitatea unor „numărători măsluite” este mai mare ca niciodată, însă forţele anti-sistem beneficiază de un sprijin electoral suficient pentru a complica orice tentativă de fraudare a alegerilor.

Conform calculelor realizate de analiştii ziarului atenian To Vima care au analizat listele electorale şi rezultatele din câteva circumscripţii electorale aflate în proximitatea centrelor poliţiei, jandarmeriei şi armatei, între 45% şi 59% dintre poliţişti, jandarmi şi militari eleni au votat în favoarea partidului neo-nazist Chrysi Avgi’ (Zorii Aurii). Într-o ţară în care o bună parte din efectivul forţelor de ordine susţine o grupare neo-nazistă se poate întâmpla absolut orice, iar variantele de „reconciliere” între Bruxelles şi Atena par a fi extrem de improbabile.

Alianţa partidelor de extremă stângă SYRIZA este lider în sondaje şi are toate şansele să obţină peste 25% din voturi. Din perspectiva legislaţiei electorale din Grecia, este foarte important care partid obţine cele mai multe voturi, deoarece acest partid obţine un „bonus” de 50 de mandate, ceea ce contează enorm într-un parlament unicameral care are doar 300 de deputaţi. Dacă SYRIZA va obţine acest „bonus” şi se va alia cu celelalte partide de orientare ultra-socialistă sau comunistă, devine foarte probabil scenariul în care guvernul de la Atena va fi format din persoane care doresc renegocierea acordurilor existente între Grecia şi creditorii europeni.

Analiştii şi politicienii europeni declară că programul SYRIZA care presupune renegocierea acordurilor, reducerea drastică a datoriei (faliment parţial) şi totodată menţinerea Greciei în zona euro este irealizabil. De fapt, asistăm la un şantaj ordinar în cadrul căruia politicienii anti-sistem şi electoratul din Grecia sunt puşi în faţa unei dihotomii false în care reducerea datoriilor nu poate fi făcută decât „la pachet” cu renunţarea la euro, iar menţinerea ţării în zona euro nu poate fi făcută decât în condiţiile respectării programelor de austeritate şi plăţii tuturor datoriilor acumulate. În realitate, alegerea monedei naţionale este dreptul suveran al Greciei şi este dificil de imaginat o modalitate în care Uniunea Europeană ar putea forţa „expulzarea” Greciei din zona euro, unica soluţie fiind introducerea unor sancţiuni asemănătoare cu cele introduse împotriva Iranului şi este puţin probabil ca eurocraţii de la Bruxelles să-şi asume riscurile de imagine asociate cu o asemenea abordare. SYRIZA doreşte un faliment controlat în cadrul căruia o parte din datoriile statului elen să fie şterse, iar programele de austeritate să fie renegociate şi, în fond, aceste dorinţe sunt destul de raţionale din perspectiva intereselor naţionale ale Greciei. Problema politicienilor europeni constă în faptul că orice concesie făcută în negocierile cu Grecia va provoca o creştere dramatică a costului de îndatorare pentru toate statele europene, deoarece investitorii vor cere un randament suficient de mare pentru acoperirea riscurilor de neplată, iar orice creştere a costurilor de îndatorare va fi fatală pentru economiile europene. În acelaşi timp, dacă Uniunea Europeană nu cedează în faţa presiunilor noului guvern de la Atena, există riscul ca Grecia să declare faliment naţional necontrolat, iar rezultatul va fi identic, adică o creştere dramatică a costurilor de finanţare a datoriilor publice şi deficitelor bugetare din Portugalia, Spania, Italia şi Franţa.

„Dilema ateniană” nu are soluţii satisfăcătoare pentru Uniunea Europeană, iar pentru Grecia, toate opţiunile existente presupun un anumit grad de reducere a nivelului de trai al cetăţenilor de rând. În teoria economică, această situaţie este denumită „no-win situation”, iar din punct de vedere raţional, comportamentul corect ar fi ca eurocraţii de la Bruxelles şi politicienii atenieni să găsească o soluţie care să minimizeze pierderile pentru ambele părţi, sacrificiile fiind inevitabile. Istoria ne învaţă că această abordare raţională nu va fi pusă în practică, iar ambele părţi vor încerca să-şi minimizeze pierderile, sperând că oponenţii vor ceda în faţa presiunii. Printre consecinţele probabile ale situaţiei create se numără destrămarea zonei euro, şocuri inflaţioniste, reducerea drastică a nivelului de viaţă la nivel european, reduceri semnificative ale capacităţilor statelor europene de a-şi finanţa programele de stimulare a economiei şi programele sociale. Rămâne să vedem ce modalităţi de izolare a economiei naţionale de la şocurile externe ne va propune triumviratul Isărescu – Ponta – Băsescu, deşi nu prea avem speranţe în privinţa priceperii establishment-ului politic din România la materii complicate cum ar fi managementul situaţiilor de criză.