Václav Klaus: "Acest asalt uimitor al celor care nu cred în libertăţile umane şi în piaţă (şi niciodată nu au crezut), liberalii şi democraţii din Europa, este nemaivăzut"

Prefaţa preşedintelui la cartea în limba franceză „Sauver les démocraties en Europe“

Despre Europa, despre modelul său economic şi social, precum şi despre modelul său de integrare se vorbeşte şi se scrie de o lungă perioadă de timp, aproape neîntrerupt în ultimele două decenii care au trecut de la căderea comunismului. Pentru noi, cei din această parte foarte expusă a Europei, și care avem o anumită percepţie, a sosit acest moment de deschidere, posibilitatea de a participa activ la evoluţiile europene, nu doar să rămânem spectatori pasivi pe după cortina de fier. Această "privire", totuși, a avut efecte. Anii trăiţi sub comunism, pentru noi - poate ironic - au fost complet pierduţi. Nu am avut multe realizări, dar în schimb am înţeles multe lucruri.

Noi înţelegem ce înseamnă lipsa de libertate, şi pentru că am rămas până acum cu această sensibilitate, suntem hipersensibili la orice simptome care sugerează ameninţări incipiente la adresa libertăţii. Noi vedem iraţionalitatea tuturor încercărilor de a dirija procesele economice ale statului. Chiar şi procesul de integrare europeană l-am urmărit cu mare atenţie. Am văzut aspectele sale pozitive şi prin urmare am aderat la el după căderea comunismului, am vrut să participăm, dar am văzut şi latura sa problematică. Am observat că spaţiul de deasupra statului este în mod inevitabil periculos pentru cetăţeni, cu toate acestea extrem de tentant pentru politicieni - dar nimic nu poate completa vidul irecuperabil de legitimitate. Este tulburător şi ne nelinişteşte, şi prin urmare nu trebuie subestimată problema care este numită în Europa de astăzi - oarecum eufemistic - deficit democratic. Vedem acest lucru ca pe o problemă extrem de gravă.

Comunismul ne-a a predat definitiv lecţia eşecului integral, evident, al statului, credem deasemenea în piaţă mai mult decât se obişnuieşte în Europa de Vest, şi ne deprimă modelul economico-social paternalist, neproductiv, care domină în Europa de astăzi. Reglementarea taxelor, controlul, managementul, organizarea vieţii economice pe verticală în Europa de astăzi este cu mult dincolo de orice aranjament economic raţional. Gradul de intervenţie a statului în economie este într-adevăr în prezent în UE foarte diferit de comunismul agresiv incipient, dar nu atât de diferit de faza sa finală, deja considerabil "mai moale".

Consecinţa acestui fapt este actuala criză europeană, care, desigur, nu este "doar" bine vizibila din exterior criză a datoriilor din zona euro sau problemele unora dintre statele membre, mai slabe din punct de vedere economic şi mai puţin responsabile fiscal, ci este o criză a paradigmei europene, atât în planul modelului integrării europene, cât şi în planul acordurilor economice şi sociale europene. Probabil că știți, acest „défi“ trebuie acceptat și trebuie încercată rezolvarea sa, sau el va permanentiza criza europeană.

Aceste teme le-am susţinut în multe discursuri şi le-am scris în mai multe texte, dar simt că sunt prea puţin cunoscute convingerile mele reale. Ele sunt adesea scoase din context şi interpretate greşit în mod vădit deliberat, în multe cazuri caricaturizate şi demonizate. În multe ţări, dar probabil cel mai mult în Franţa. Prin urmare, mă bucur foarte mult că în această carte au fost selectate texte ale mele din ultimii ani, ceea ce permite prezentarea opiniilor mele în sens larg şi cuprinzător, şi aceasta sper că îi va ajuta pe cei care o vor citi şi care sunt interesaţi de opiniile şi atitudinile mele reale, pentru a le înţelege.

Ştiu că ideile - indiferent cât de bine articulate ar fi - nu pot schimba politica, deoarece aceasta se bazează pe ceva complet diferit, dar acum am - şi o subliniez cu foarte mare greutate - un ajutor important. Acest ajutor este situaţia reală din Europa, a cărei gravitate nu mai poate fi ascunsă ori să se încerce zugrăvirea ei în roz, deoarece este destul de evidentă. Nu pot spune acum că totul este bine şi că este posibil să se meargă pe acelaşi drum ca şi înainte. Ar fi o atitudine complet cinică, care ar putea fi foarte dificil de apărat şi de prezentat publicului.

Nu este pentru mine niciun câştig  şi nicio satisfacţie să pot spune: criticile mele de-abia acum sunt la modă şi legitime. Aceasta mă face să privesc înainte și să nu mă mulțumesc doar cu atât. Nu sunt un observator independent de pe un continent diferit de Europa sau de pe altă planetă. Sunt un rezident al continentului, este casa familiei mele, aici locuiesc fiii şi nepoţii mei, îmi plac mulţi oameni care locuiesc aici, sunt interesat în dezvoltarea pozitivă a Europei, aşa că sunt frustrat că politicienii europeni de astăzi nu iau situaţia în serios. Eu încă mai cred că este suficient să se facă doar intervenţii minore, cosmetice, încă mai cred (sau mă prefac) că nu suntem la o răscruce majoră, în care trebuie luate decizii cruciale.

Am sfârşit prin a realiza în mod clar că această situație nu poate continua. Totuşi, nu poate fi spus acest lucru privitor la una sau alta din concluziile summit-ului european încheiat de mai bine de o săptămână. Deasemenea, nici privitor la măcar o singură decizie (sau măsură), este necesară o soluţie sistemică. Se presupune că politica se va întoarce în Europa, şi când spun înapoi în Europa, nu cred că se va duce la Bruxelles. Acolo nu va veni politica (nu mă refer la politicianisme sau la lobby-urile grupurilor de interese), pentru că nu există. Politica poate fi numai acolo unde este democraţie, iar aceasta este la nivelul statului. La nivel continental nu există politică. Nici un popor european - ca o condiţie prealabilă pentru democraţie şi politică - nu poate exista. Politică, raportată la ansamblul european, o pot face numai politicienii din diverse ţări europene, în plus faţă de politica internă.

Nenorocul evoluţiei europene din ultimele decenii, mai ales din era Jacques Delors, este faptul că etern-umana - şi foarte politica - relaţie dintre plan (reglementările statale) şi managementul pieţei a fost pur și simplu anulată. Privit ca ceva malefic la nivelul UE, statul-naţiune a ajuns pe cale de dispariţie şi astfel eterna întrebare pare a să-și fi aflat răspunsul - ce altă entitate va prelua conducerea (controlul), una care ar trebui să evite dilemă plan-piață. În cazul Comisiei Europene (şi al altor instituţii ale UE), așa ceva nu s-a întâmplat. Acest asalt uimitor al celor care nu cred în libertăţile umane şi în piaţă (şi niciodată nu au crezut), liberalii şi democraţii din Europa, este nemaivăzut, din păcate. Prin urmare, persoanele de tipul Jacques Delors, Romano Prodi, José Manuel Barroso au reuşit. Acum este, probabil, o oportunitate unică de a recupera.

Deja preţul (costul) organizării sistemice de azi a Europei este imens, şi el nu va creşte liniar, ci exponențial. Jean-Claude Trichet a declarat recent că nu va exista pe parcursul următorului deceniu inflaţie în Europa. Această afirmaţie este o declaraţie fermecătoare, corectă politic, declaraţia incorectă politic ar fi - ceea ce este acelaşi lucru - că timp de un deceniu în Europa nu va fi creştere economică, acesta va fi un deceniu de stagnare. Acesta este preţul experimentelor neliberale asupra Europei, respectiv al politicienilor europeni neliberali care au ocupat instituţiile europene.

Din nou, experienţa mea cu transformarea ţării de la comunism la democraţie politică şi economie de piaţă, doar întăreşte faptul că schimbarea necesară şi urgentă poate veni în Europa, fie printr-o "schimbare politică", sau prin ceva care va fi spontan şi în mod inevitabil conflictual şi haotic. Costul acestei de-a doua opţiuni ar fi, evident, mult mai mare. Îşi dau seama de aceasta politicienii europeni ?

Ieşirea din criza europeană actuală trece doar prin restaurarea libertăţilor civile şi economice, în ciuda restricţiilor poverii de nesuportat a statului bunăstării şi a poverii la fel de greu de suportat a economiei ecologizate (vârful căreia este lupta împotriva emisiilor de CO2 - cum am arătat în cartea mea Planète bleue en péril vert: IREF, Aix-en-Provence, 2009), prin promovarea liberalizării economice, a dereglementării şi a desubvenţionării.

Noi ne amintim toţi (sau cel puţin ar trebui să ne amintim) faptul că această parte a Europei, care a fost supusă unui control centralizat şi unei planificări asociate cu lipsa de libertate a omului - a fost ineficientă, dar cea de-a doua parte, cea liberă, aceea a fost mult mai bună. La momentul în care UE a început să se transforme într-un proiect centralizator şi într-un domeniu de aplicare al experimentelor de inginerie socială, totul s-a oprit. Nimic din toate acestea nu mai există.

Marele istoric britanic Arnold Toynbee a scris că sinuciderea civilizaţiei este atunci când oamenii nu mai răspund inovator provocărilor cu care se confruntă. Suntem exact în această situaţie.

Václav Klaus


http://www.klaus.cz/clanky/3041

>> Václav Klaus: Ameninţări la adresa libertăţii în secolul 21 
>> Rainer Zitelmann: Václav Klaus despre ameninţările la adresa libertăţii
>> Václav Klaus: Libertate pentru europeni