18 noiembrie 2011

Coşmarul tehnocrat al Europei (New York Times)



Via RFI.ro:

Uniunea Europeană este o încercare de a construi o super-structură economică şi legală, fără o bază istorică, civică, lingvistică şi culturală. Nici nu-i de mirare că Uniunea e în criză, scrie americanul New York Times.

Să ne aducem aminte de anii '90. Arhitecţii noii Europe negociau Tratatul de la Maastricht şi euforia era la cote maxime. Dar dacă ne uităm şi pe relatările din presa vremii, parcă liderii europeni participau la 12 evenimente diferite, nu la un singur summit european. Europa se unea economic şi legal, dar dincolo de faptul că europenii nu vorbeau o limbă comună, parcă nici nu purtau aceeaşi conversaţie. Pe cale de consecinţă, procesul de integrare europeană a fost opac şi complicat. Şi când liderii politici au avut nevoie de sprijin popular, oamenii erau plictisiţi şi oricum foarte puţini.

Aceste defecte inerente ale construcţiei europene se văd mult mai pronunţat în zilele noastre. Naţiunile europene şi-au construit separat diferite feluri de economie, diferite feluri de democraţie, ce reflectă valori, istorii şi culturi diferite. Şi tocmai această combinaţie de culturi economice deosebite, forţate să coexiste în spaţiul unei uniuni monetare, era inevitabil să facă implozie.

Realitatea e că a fi european e comod atunci când nu costă nimic. Atunci când sunt necesare unele sacrificii, identitatea europeană se dizolvă rapid. La un nivel superficial, vina se poate atribui actualilor lideri europeni care nu vor să renunţe la maşinaţiunile tipic europene. Pe fond însă, vina este a tehnocraţilor de la Bruxelles şi din guvernele naţionale, care încă mai cred că a clădi o societate este o inginerie imună la istorie, limbă, cultură, valori şi spaţiu geografic.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: