17 octombrie 2011
Şefii USL se scuză în avans pentru posibilul fiasco politic din 2012 (Curentul)
Liderii USL se înghesuie care mai de care să cânte prohodul USL înainte cu an de alegerile parlamentare şi locale. În ultima perioadă, şefi ai Uniunii liberal-stângiste precum Ilici Iliescu, Ponta şi mai nou Antonescu par să hărăzească un final nefericit hibridului politic. Liberalul roşu Crinuţ Antonescu le-a spus, vineri, aleşilor locali liberali reuniţi la Braşov, că este de acord să răspundă doar el dacă iese rău cu USL, dar nu este de acord să i se atribuie o decizie nedemocratică, în condiţiile în care toate forurile partidului au votat în favoarea construirii USL. „Dacă iese rău, în ce mă priveşte, eu răspund singur. Nu că aş fi singurul vinovat, dar aşa e în politică, aşa e în democraţie, această responsabilitate mi-o asum. Răspunderea mi-o asum singur. Decizia cu USL am luat-o cu vot toate forurile, după discuţii cu lideri de filială. Sunt de acord să răspund numai eu, dar nu sunt de acord să mi se atribuie o decizie nedemocratică“, a spus Antonescu. Liderul PNL a arătat că Sorin Oprescu a fost desemnat candidat la Capitală în conformitate cu protocolul USL de către el şi preşedintele PSD, Victor Ponta, după ce a avut discuţia şi opţiunea clară şi unanimă a tuturor sectoarelor, a conducerii PNL şi a BPC. De asemenea, Crinuţ a mai ţinut să atragă atenţia asupra faptul că fraţia cu Felix s-ar putea rupe şi ea în cazul în care PC-ul său va deveni tot mai lacom şi va continua să ceară mai multe locuri în Parlament decât s-a convenit iniţial. „La împărţirea pe judeţe am făcut noi (PNL, n.r.) sacrificii pentru ca toată construcţia să fie bine mi-e şi ruşine de Gabi Grozavu pe care l-am pus într-o situaţie îngrozitoare în organizaţia lui pentru că Târgovişte - primăria - a apărut la PC sau am discuţii complicate şi laborioase despre tarele negocierii cu cei din Maramureş“, a mai dezvăluit Antonescu.
Previziuni sumbre
La începutul lunii august, şeful PSD, Victor Ponta lua, cu voce tare, pentru prima dată în calcul un eşec al USL. Ponta a declarat ieri că următorul Congres al PSD va avea loc după alegerile parlamentare din 2012, cu excepţia unei situaţii imprevizibile, care acum este improbabilă, referindu-se la scenariul perdant al USL-ului. Ponta a afirmat că PSD nu va organiza un Congres în care să fie puse în joc funcţiile de conducere decât după alegerile parlamentare din 2012, cel mai târziu în primele luni ale lui 2013. „În toamnă vom avea un Consiliu Naţional, iar până după parlamentare nu va fi niciun Congres. Dacă, până la alegerile de anul viitor, va fi nevoie de unele măsuri împotriva unor membri din organizaţii, nu este necesar un Congres, Comitetul Executiv, aşa cum s-a mai întâmplat, putând rezolva astfel de problemeì, declara atunci Ponta, referindu-se la informaţii care circulă în media despre un Congres al PSD în această toamnă. Nici tătucul roşu, Ilici Iliescu nu se arăta mai optismist în urmă cu circa o săptămână în urmă. Acesta a admis că există o posibilitate ca USL să piardă şi dacă nu se de destramă până la alegeri. „Nu e singura, pot fi şi altele, chiar nespărgându-se, dacă nu lucrează cum trebuie, dacă nu ţine seama de toate măsurile pe care le vor lua şi dacă tot activul politic al celor două partide nu va lucra cum trebuie. Poate să piardă. Eu sper să nu predomine o asemenea mentalitate şi de aceea PSD îşi mobilizează oamenii, îşi pregătesc şi Consiliul acesta naţional“, a afirmat Iliescu. La rândul său, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că marea provocare a stângii este articularea unui proiect de dezvoltare care să fie îmbrăţişat de cât mai mulţi cetăţeni, pentru că, doar criticând dreapta, liderii stângii nu vor fi liderii schimbării, ci parte a marii mase de nemulţumiţi.
http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011101764518/Politic/Sefii-USL-se-scuza-in-avans-pentru-posibilul-fiasco-politic-din-2012.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Iniţiatorii referendumului pro familia normală demască impostura politicienilor, care doar simulează sprijinul pentru normalitate (şi în g...
-
Naţional : Ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept, au apărat legile represiunii Ati vazut, cum sa nu vedeti mitingul tefelistilor! Ai n...
-
Cu greu ar putea fi închipuită o mai mare decădere : un organ judiciar, DIICOT, să pună în discuţie (chiar şi indirect) "pilonii de...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar ....
-
Şi eu care ziceam că disidenţii din PSD, care perfect previzibil vor pierde congresul , ar face bine să sară din mers în PAN. Din 4000 de...
-
Nici unul dintre motivele invocate obișnuit în campaniile de ațâțare a popoarelor nu m-ar fi putut face să lupt cu ură și cu dorința de a u...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu