România liberă:
Premierii Bulgariei şi Cehiei au anunţat că ţările lor nu vor încerca deocamdată să adere la Zona euro, din cauza crizei deficitelor cu care se confruntă în prezent ţările membre, relatează NewsIn, citând Sofia News Agency.
"Vom adera la Zona euro atunci când vom vedea reguli clare acolo. Altfel, se transformă dintr-un stâlp de stabilitate într-un loc în care dai bani pentru a-i susţine pe cei care au probleme, iar scopul său este, de fapt, complet diferit", a declarat premierul Boiko Borisov, în deschiderea Forumului de afaceri bulgaro-ceh, la Praga.
Omologul său ceh, Peter Necas, a exprimat un punct de vedere similar în ceea ce priveşte criza deficitelor şi extinderea Zonei euro.
"Guvernele Cehiei şi Bulgariei refuză ferm să declare o dată pentru aderarea la Zona euro, pentru că nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu proiectul", a spus Necas după întâlnirea cu Borisov.
"În plus, putem vedea cu toţii cum uniunea monetară actuală se tranformă într-o uniune de transfer de bani sau chiar într-o uniune a deficitelor", a subliniat Necas.
"Bulgaria este ţara cu una dintre cele mai mici datorii externe din UE, avem o rezervă fiscală stabilă, ceea ce reprezintă o precondiţie bună pentru stabilitatea levei bulgare", le-a dat asigurări Borisov potenţialilor investitori cehi.
De asemenea, el a respins categoric zvonurile că Bulgaria ar putea avea nevoite de un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
>> Bulgaria, Czech Republic Vow to Steer Clear of 'Euro Zone Debt Union' (Sofia News Agency)
5 comentarii :
Toti conducatorii statelor non euro s-au lamurit.Doar Basescu si Boc o tin langa cu euro....
Şi polşevicii lui Tusk, deşi fac tot felul de ocolişuri, că duminica sunt alegerile.
Stiu, pana si astia nu spun e fata c a sa poata castiga alegerile partidul lor.
Basescu+Boc vor insa sa ingroape PDL...
şi nu numai băseboc, toţi pedeliştii îs trup-şi-suflet captivi cauzei europeiste. nu se mai aude nicio voce critică la adresa vreunei instanţe europene, a vreunei politici europene, a vreunui proiect european. in tabăra lor este tăcere infernală, şi oricine gesticulează, ca răspuns la frămîntările publicului, o face pentru a exprima obedienţa faţă de organele centrale ue şi o capitulare pe toată linia. [culmea, singura excepţie relativă e histrionicul urban]
Nici Urban nu e coerent, l-am văzut cum cerea boicotarea... produselor olandeze (după decizia olandezilor privind Schengen). Ca şi cum gestionarea regimului frontierei nu (mai) este o prerogativă a statelor, fie ele şi din UE.
Trimiteți un comentariu