21 septembrie 2011

Cine va încasa castanele europene (Capital)



Ani la rând ne-am amăgit cu cele aproape 20 de miliarde de euro, fonduri care mai degrabă se îndepărtează de noi în loc să le accesăm. Multe planuri şi speranţe ne-am pus în acei bani, pe care îi şi vedeam cum curg în economia românească. Autostrăzi, drumuri asfaltate, canalizare şi apă, agricultură de top, mii de locuri de muncă şi multe altele se puteau face cu aceste fonduri, iar acum când a rămas puţin timp vedem că rata reală de absorbţie nu ajunge nici la 4%.

La depunerea jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Europene de către Leonard Orban, şeful statului a dat vina pe funcţionari, mai exact pe incompetenţa funcţionarilor. Asta chiar dacă la începutul lunii iunie le dădea un ultimatum miniştrilor care nu au reuşit să atragă investiţii şi fonduri europene.  La finele lunii nu s-a înregistrat nicio demisie, iar soluţia de compromis a fost crearea acestui minister.

Unii spun că România nu avea nevoie de încă un minister, alţii susţin înfiinţarea acestuia. Eu spun că atâta timp cât noul minister condus de fostul comisar european va avea rezultate pozitive va trebui să le dăm dreptate celor din urmă. Acum depinde şi de ţintele impuse.

Fără să iau apărarea nimănui, cred că noul ministru, oricât de abil, de profesionist ar fi, nu va reuşi în următorii doi ani să ducă rata de absorbţie la peste 85%. În acelaşi timp fără o susţinere din partea oricărui partid care va ajunge la guvernare şi fără implicare a investitorilor înfiinţarea noului minister nu va avea şanse de izbândă.

De ce spun asta? În primul rând ne-a luat mai bine de doi ani să pregătim mecanismele şi procedurile pentru atragerea fondurilor. Nici acum procedurile nu sunt uşoare. Acestea sunt greoaie  şi trebuiesc simplificate. În al doilea rând este vorba de cei care se află la guvernare şi cum se poate tărăgăna procesul de obţinere a avizelor. În urmă cu mai bine de un an la un minister s-au găsit sute de proiecte depuse pentru fonduri europene ascunse într-o toaletă.

Un alt motiv este cel al funcţionarilor implicaţi în gestionarea fondurilor europene, aşa cum a punctat şi preşedintele Traian Băsescu. Dacă aceştia nu îşi fac bine treaba, având în vedere că beneficiază şi de venituri suplimentare faţă de ceilalţi funcţionari, atunci ne va fi destul de dificil să progresăm. Mai mult, investitorii români trebuie încurajaţi să depună proiecte şi să demareze investiţii pe bani europeni, iar partea de susţinere financiară trebuie să vină şi din partea băncilor. Altfel spus cu o floare nu se face primăvară.

Miza acestor fonduri este mare. Aşa cum spunea şi profesorul de economie, fost ministru de finanţe, Daniel Dăianu, în primăvara acestui an, dacă reuşeam o absorbţie de 3-4% din PIB este probabil să fi reuşit să ieşim mai devreme din recesiune, care nu înseamnă că am ieşit şi din criză aşa cum s-au hazardat unii oameni politici.

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cine-va-incasa-castanele-europene-153204.html

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: