17 iulie 2011

Dar voi, membrilor de onoare, aţi ales bine de partea cui sunteţi ?



Am o cunoştinţă, om în putere (la vreo 56-57 de ani), pensionat anticipat (pensie de vreo 8-9 "milioane"), dar şi revoluţionar cu drepturi (19 "milioane"). Nu ştiam că are şi drepturi, mi-a spus asta când ne-am întâlnit întâmplător, acum vreo lună. Prin toamnă îmi spusese că tocmai pierduse o slujbă de agent de pază (fusese disponibilizat după închiderea întreprinderii) din cauza băuturii ("doar o bere, da' m-a mirosit directorul"). Îmi mai spusese atunci că "şi-a băgat dosarul" de pensionare anticipată (probabil conta pe renta de revoluţionar).

Emil Boc a pus în discuţie chestiunea drepturilor revoluţionarilor, în sensul că drepturi băneşti s-ar cuveni doar răniţilor, urmaşilor acestora şi urmaşilor celor decedaţi:



Revoluţionarii cu drepturi au apărut ca o creaţie a PDSR-ului şi a lui Iliescu, fiind o masă de manevră la dispoziţia acestora. Celelalte guvernări au tolerat frauda şi impostura. 

Organizaţii de revoluţionari precum Asociaţia 21 Decembrie 1989 au mimat o vreme distanţarea de "impostura şi corupţia" revoluţionarilor lui Ilici şi o apropiere de "societatea civilă democratică", dar iată că acum fac front comun împotriva eventualelor măsuri care ar afecta drepturile
- Teodor Mărieş: "Premierul Boc sper că a fost dezinformat, sper să se ţină de cuvânt şi să se aplece la dialog. Sper totuşi mâine ca PSD să reacţioneze aşa cum trebuie, pentru că sunt foarte mulţi revoluţionari chiar la vârful PSD-ului şi nu mă refer aici la Iliescu, ci la unii senatori şi deputaţi. Şi nu cred că sunt foarte fericiţi de declaraţia preşedintelui lor. Sper ca domnul Crin Antonescu, în calitate de lider al USL, să reacţioneze pentru că, de asemenea, are foarte mulţi revoluţionari în PNL. Sper ca UDMR-ul să reacţioneze, pentru că avem mulţi colegi revoluţionari maghiari. Şi mă bucur că deocamdată, în toată această ecuaţie, nu a apărut încă o personalitate - preşedintele Traian Băsescu. Este singurul care în acest moment nu a avut nicio reacţie. Vom vedea ce va face, ce va dispune". "Nu mi-aş dori şi nu le  doresc revoluţionari cu miile în Piaţa Victoriei. Nu suntem sindicate, nu suntem nişte profesori, nici ingineri, nici muncitori, nici militari, noi suntem cei care am ieşit, în Decembrie 1989, împotriva unui sistem. Avem curajul încă, şi dacă nu vom fi mii, cu certitudine câteva sute tot vom fi în Piaţa Victoriei şi nu cred că vreodată, atunci când revoluţionari au făcut miting, le-a stat în faţă vreo forţă".


Curiozitatea mea este ce vor face membrii de onoare ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, de partea cui vor fi - dar nu toţi, ci doar: Monica Macovei, Valeriu Stoica, Rodica Culcer, Roberta Anastase, Viorel Oancea, Marius Dugulescu, Vladimir Tismaneanu, Devis Grebu, Ioan Stanomir, Angela Furtună...

E chic să fii revoluţionar de onoare, dar la un moment dat, mai trebuie şi să te trezeşti.

8 comentarii :

Riddick spunea...

Un "revoluţionar cu drepturi" are cam 18-19 "milioane" indemnizaţie. Oare cât o fi pensia de invalid a unui veteran din Irak sau Afghanistan, sau pensiile de urmaş, în cazul urmaşilor celor morţi în misiune ?

Crystal Clear spunea...

Ce bataie de joc si ce minciuna !
Oameni in putere care nu fac nimic si iau o multime de bani .
Ce nerusinare !

Riddick spunea...

Unii fac doctorate si poate nu ajung la banii ăştia.

Crystal Clear spunea...

Sigur ! Ca sa nu mai vorbesc de cei cu firme private care isi gestioneaza singuri banii si muncesc de rup.
Boc are dreptate: doar cei raniti sau urmasii lor au drept la indemnizatie.
Ti se afce sila cand il auzi pe Maries-mare fante de spatiu

Riddick spunea...

Cred că tot ei şi-au înscenat incendiul din 31 decembrie 2010. Acum îi cred în stare.

Crystal Clear spunea...

Da, si eu cred la fel !

Anonim spunea...

Ceea ce-a propus Boc ar fi trebuit sa se aplice din prima versiune a legii "revolutionarilor". Ranitii si urmasii celor decedati, atit. Chiar si asa s-ar mai strecura pretinsi raniti, macar nu ar fi caracterul de masa de acum.
Maries, la fel ca toti cei care se bat cu tigla in tite despre ce revolutionari au fost ei si ce merite au, merita cel mult un picior in cur. Apropo, il ai pe astfel de "revolutionar" in blogroll, mioc pe numele sau.

Riddick spunea...

Nu stiu dacă e la "drepturi" M.M. Dacă e acolo, nu va mai fi la mine. Nu mai citisem la el pe blog de vreo doua zile, decât titlurile.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: