Postări
Grecia a fost cel de-al 12-lea stat al UE care a trecut la euro, la 1 ianuarie 2001 (drahma a fost retrasă în martie 2002, până atunci circulând în paralel cu euro). Totul părea să meargă bine, inflaţia a fost redusă la 4,2% la adoptarea euro, de la cea cu doua cifre din anii '90, a îndeplinit "criteriile de convergenţă", s-a şi regionalizat (aceste condiţii sunt invocate de anumiţi politicieni din România drept "reţeta succesului"). Peste 7-8 ani, Grecia a intrat în criză, iar în prezent au loc demonstraţii de masă (imagini de la protestele din luna mai 2011).
In the Focus of Protests 2011/06/10
ATENA / LJUBLJANA / BERLIN Dictatul german de austeritate întâmpină o rezistenţă în creştere în interiorul UE. În urma protestelor de masă din Spania şi a celor mai recente demonstraţii din Grecia, cu sute de mii de protestatari, alte activităţi au fost anunţate, care sunt axate în mod explicit pe aşa-numitul Pact UE pentru Creştere şi Stabilitate. O nouă evoluţie poate fi observată, în special în Grecia. Criza din Grecia este rezultatul unui dezechilibru structural din zona euro, care a degradat Grecia până la condiţia de piaţă de desfacere pentru produsele germane. Prin urmare, Berlinul este într-o măsură tot mai mare punctul central al protestelor. Potrivit Camerelor de Comerţ şi Industrie Germania-Grecia, opinia populară că "germanii trăiesc pe seama grecilor" este larg răspândită. Structural, Portugalia şi alte ţări suferă de aceeaşi problemă ca şi Grecia. Potrivit presei germane, există pericolul ca noile cereri publice de austeritate ale Berlinului să instige la "sentimente anti-germane din Grecia până în Portugalia". Foarte recent, un consilier politic spaniol a avertizat că dacă Berlinul continuă cu dictatul său, UE va avea în curând o reputaţie similară cu cea a FMI, de instrument pentru impunerea unor măsuri economice obligatorii.
Demonstraţii de masă
Rezistenţa crescândă faţă de politica hegemonică germană este încorporată în protestele sociale revigorate din numeroase ţări europene. Protestele din Spania atrag în prezent cea mai mare atenţie, cu sutele lor de mii de manifestanţi care participă la tabere de protest, şi cu mult peste 100.000 ieşiţi în stradă doar pe 15 mai. Numeroase demonstraţii au urmat apoi în multe capitale europene, de exemplu, în Place de la Bastille din Paris, la Bruxelles, Londra, Roma, Praga şi Berlin. Proteste puternice au fost semnalate, de asemenea, din nou, în Grecia, unde doar pe 25 mai, aprox. 50.000 de oameni au demonstrat la Atena în Piaţa Syntagma. În ultimul weekend, numărul manifestanţilor a crescut la 100.000 şi, conform unor rapoarte, chiar la câteva sute de mii. Mai multe proteste au fost deja anunţate, de exemplu, o demonstraţie împotriva aşa-numitului Pact UE pentru Creştere şi Stabilitate, pe 19 iunie, în Spania.
Respins
Exemplul Sloveniei, unde a avut loc un referendum în weekend-ul trecut pe trei proiecte de legi, inclusiv un proiect de lege al reformei pensionării, demonstrează că nu numai rezistenţa la reformele sociale se bucură de sprijin pe scară largă, dar aceasta poate obţine, ocazional, rezultate politice. Potrivit acestui proiect de lege, vârsta de pensionare s-ar ridica - de la cea din prezent de 61 de ani (femeile) şi 63 de ani (bărbaţii) - la 65. Atât Berlinul cât şi Bruxellesul au încercat să influenţeze rezultatele. Jean-Claude Juncker, actualul preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, a numit acest pas "inevitabil", iar preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a mers în Slovenia cu două zile înainte de referendum, în sprijinul taberei "da". Berlinul, deasemenea, a intervenit pe faţă în procesul de luare a deciziilor din Slovenia. Slovenii au luat notă despre ceea ce a spus anterior cancelarul german, ca oamenii "să nu iasă la pensie mai devreme decât în Germania, în ţări precum Grecia, Spania, Portugalia".[1] Guvernul german, deasemenea, a spus în Slovenia că consideră o vârstă de pensionare mai ridicată drept un "pas sensibil spre finanţarea sustenabilă a asigurărilor sociale".[2] Cu toate acestea, populaţia Sloveniei a rezistat intervenţiei flagrante a Berlinului: la referendumul lor, aproape trei sferturi au respins reforma pensionării.
Pe cheltuiala grecilor
În Grecia, în special, protestele sociale sunt asociate cu expresii explicite de ostilitate faţă de politica hegemonică germană. De-a lungul ultimilor ani a fost Germania, mai mult decât orice altă ţară, cea care a profitat de pe urma comerţului cu Grecia. De fapt, până la introducerea euro, Atena a menţinut o balanţă comercială pozitivă cu Germania. Numai după adoptarea euro, care a jefuit Grecia de opţiunea unei devalorizări monetare, şi astfel, de o protecţie a întreprinderilor sale vis à vis de concurenţa germană mai puternică, această relaţie s-a transformat fundamental. Presa declară deschis că în zona euro, cu "dezechilibrele sale structurale", există state cum ar fi Grecia şi Portugalia de astăzi, "care sunt cu greu altceva decât pieţe de desfacere pentru statele orientate spre export şi cu o înaltă performanţă din nord-vestul Europei".[3] De fapt, excedentul balanţei comerciale germane în comerţul cu Grecia a crescut deja la mai mult de 6 miliarde de euro în 2008. Publicul din Grecia este conştient de aceste realităţi, care au transformat cheltuielile lor în profituri germane. Directorul administrativ al Camerei de Comerţ şi Industrie Germania-Grecia din Atena recunoaşte: "Kostas Clientul Mediu, între timp, este convins că germanii trăiesc pe seama grecilor".[4]
Sentimente anti-germane
Resentimentele greceşti faţă de dictatul german de austeritate sunt în creştere, deoarece Berlinul şi Bruxellesul au forţat Grecia să privatizeze o mare parte a proprietăţilor sale de stat - în special în avantajul companiilor germane.[5] În ultimele zile, tricourile distribuite de către angajaţii companiei de telefonie OTE, purtând o zvastică şi sloganuri împotriva hegemoniei germane, au făcut titluri pe prima pagină. Compania germană Deutsche Telekom deţine o mare parte din OTE, şi acum Atena s-a oferit să vândă chiar mai mult. Mass-media germană a început să avertizeze că noile cerinţe prea vizibile ale Berlinului, de austeritate, sunt pe cale "să instige la sentimente anti-germane din Grecia în Portugalia".[6] Unii comentatori greci se referă la cancelarul german ca fiind un "despot neo-colonial".[7] O inversare a acestui trend nu se întrevede.
Colaborare şi rezistenţă
Foarte recent, un consilier politic spaniol a avertizat că dacă Berlinul continuă cu dictatele sale, UE va avea în curând o reputaţie similară cu cea a FMI: de a fi un instrument pentru impunerea de măsuri economice obligatorii.[8] Dar chiar şi mai periculos pentru Berlin este că, în special în Grecia, mânia populară nu mai este îndreptată exclusiv către UE, ci tot mai mult către Germania. Pe termen lung, puterea hegemonică va avea dificultăţi în evitarea acestei evoluţii în zonele aflate sub controlul său. Furia din multe ţări din America Latină este în mod similar îndreptată către Statele Unite, care până acum au fost în măsură să menţină preponderenţa sa exclusivă în mari părţi din "domeniu", cu ajutorul unor cercuri cooperante din elita Americii Latine. Criza actuală va arăta dacă opiniile critice de masă împotriva Germaniei, alături de elitele interne cooperante din ţările de la periferie, vor duce la dezvoltarea unor structuri paralele în Europa.
[1] see also Rebellion of the Elites
[2] Premier Pahor denkt nach verlorenem Referendum an Neuwahlen; derstandard.at 06.06.2011
[3], [4] Die Feinjustierung der Daumenschrauben; Frankfurter Allgemeine Zeitung 06.06.2011. See also From the Crisis, Into the Crisis
[5] see also Alles muss raus!
[6] Die Mär von den faulen Südländern; www.taz.de 19.05.2011
[7] Die Feinjustierung der Daumenschrauben; Frankfurter Allgemeine Zeitung 06.06.2011
[8] see also Rebellion of the Elites
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu