Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Agenţia Naţională de Integritate reconfirmă actul de constatare a incompatibilităţii lui Mircea Dinescu ca membru al CNSAS. Să vedem c...
-
" This president [has shown a] willingness to be obsequious to our adversaries, to denigrate our allies, and e...
-
Am văzut "ştiri" care titrau " 100.000 de demonstranţi în faţa sediului guvernului"; ba chiar "120.000" . C...
-
Portalul de stiri UNIMEDIA , din ''republica Moldova'', este in pericol de a fi desfiintat. Procuratura Chisinau a sesi...
-
Nişte grupuri gălăgioase, despre care încep să am din ce în ce mai multe dubii, au întocmit un comunicat , pe care l-au reluat : Sol...
-
Niciodată nu l-am înghiţit pe miorlăiciul ăsta, cu laţele alea atârnând pe dovleacu-i putred. Are ceva în el de hippie wanabee, ceva ...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
Agitprop-ul pe stil nou are şi forme de manifestare pseudo-artistice, sub forma unor spectacole de dans "cu mesaj" ( vă mai amin...
-
Anatol Plugaru, într-un interviu pentru Europa Liberă , despre ultimele mişcări politice din Moldova: 06.08.2010 Valentina Urs...
-
Stiti cum sunt conspirationistii? Aia care vad o forta intunecata in spatele fiecarui eveniment? Ei, pentru liberali si pesedisti forta int...


5 comentarii :
Militarii reprezinta aviatia militara a cui? A UE ?....
Vad ca am ajuns dizidenti in UE....
Unde sunt romanii nostri care sa fluture steagul Romaniei. ?
Dezastru ! Nu stiu cum pot fi opriti hotii astaia !
Aduc si armata si noi nu spunem nimic
Sunt militari din Eurocorps (germani şi francezi, în special). Orchestra este a Forţelor Aeriene Federale Germane (Luftwaffe).
Românii sunt la muncă, la cerşit sau prin bodegi.
Când citeam prin '92 despre formarea Brigăzii (militare franco-germane) în L'Express, ziceam că e o excentricitate de-a lui Mitterand şi Kohl.
Tin minte ca prin decembrie 2006 Emil Hurezeanu i-a luat un interviu lui Kohl in care ambii erau de acord ca deciziile mari sunt luate de catre elite care stiu ele cel mai bine ce este pentru cei multi !
Acum inteleg ce vroiau sa spuna...
Trimiteți un comentariu