Postări
Nicolae Manolescu vede o luptă între democraţie şi propagandă :
Am mai spus-o: în secolul XX, democraţiile au câştigat toate războaiele cu dictaturile - politic, economic, social, militar etc. -, cu excepţia unuia singur, şi anume războiul propagandei.Indiferent de tipul lor, dictaturile sunt invincibile în materie de propagandă. Se pune întrebarea de ce. Există mai multe cauze posibile.Unele ţin de caracterul tendenţios al propagandei, care, prin natura ei, urmăreşte să impună o interpretare a realităţii capabilă să slujească anumitor interese de moment. Propaganda nu urmăreşte să spună adevărul, ci să-l instrumentalizeze şi, la limită, să-l ascundă. E conjuncturală prin definiţie, ceea ce înseamnă că nu se simte pusă în dificultate de schimbarea, fie şi cu o sută optzeci de grade, a alegaţiilor. Urmăreşte să manipuleze, nu să convingă. Induce convingeri, recurgând la clişee mentale, dar nu pune preţ pe plauzibilitatea lor. Se bazează pe naivitate şi ignoranţă. Campania de la începutul anilor '90 îndreptată contra PNŢ n-a ţinut cont că partidul lui Coposu nu era înfiinţat în 1907 şi n-avea cum să fie vinovat de reprimarea răscoalei. Sigur că propaganda e o formă de minciună, dar nu neapărat una lipsită de subtilitate, în sensul că păstrează uneori fărâme de adevăr menite s-o facă plauzibilă şi pentru cei puţin dispuşi să se lase amăgiţi. Constând în deturnarea informaţiei, propaganda funcţionează ca un limbaj care nu merge niciodată direct la ţintă, preferând perifraza întârziată. Lasă de obicei pe seama istoriei descâlcirea firelor, şi asta fiindcă n-are simţ istoric.[...]
Situaţia este ceva mai complexă. Uneori, "democraţia" recurge, deasemenea, la propagandă :
10 comentarii :
N-ar zice Manolescu ca e vorba de liberalism nici sa-l tai (as in liberalism clasic, de dreapta - democratiile LIBERALE fiind cele care au castigat orice lupta, nu orice "democratie").
Manolescu e mai poet, aşa... a stat printre manuscrise. ;-)
Din cate tin minte a avut si bursa Soros.....
La anii lui ? Poate ca ajutor social. :)
Propaganda? Cautati Victor Lebow, Edward Bernays si Ernest Dichter. Sunt cei care au adus propaganda la rang de stiinta si au trait in cea mai mare democratie a lumii...
:))
e un text scurt dar fundamental; daca e sincer si dezvolta tema, ar putea insemna despartirea sa de liberalism
caragiale a vorbit magistral despre asta acu 100 de ani:
"Un curent - generos, dar şi ridicul, poate onest ca intenţie şi sentimental în font, dar desigur pernicios ca urmări pe cât de grotesc în formă - suflase cu puteri şi spulberase cenuşa Regulamentului, făcând să răsară în locul ei un miraj, o fata morgana: România deplin fericită prin regimul reprezentativ.
Ce s'a întâmplat?
Ce se'ntâmplă totdeauna cu fata morgana: când dai să te-apropii de ea, se topeşte în aer.
Atunci, o urâtă ironie a soartei: proclamarea redeşteptării şi emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile şi înjositoare tiranii - tirania vorbei. Iată cine ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată şi seacă - legenda. Ea a avut, ca toţi tiranii clasici, gardă şi gâzi, curtizani, linguşitori, bufoni şi mulţime aiurită. Vai de cel ce cuteza să nu i se'nchine fără condiţie! era huiduit de curtezani, scuipat de bufoni, biciuit, stigmatizat şi executat în aplauzele mulţimii nenorocite de'nchinători.
A gândi era cea mai grozavă vină; a râde, cel mai negru păcat. Nici odată gândirea n'are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i este vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul.
Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naştere la încercări de revoltă. S'au mai găsit şi bărbaţi, cari să'ndrăznească a gândi şi a râde. Mulţi dintre ei au căzut jertfa îndrăznelii lor. Huliţi şi urgisiţi de cei mai aproape ai lor, înfieraţi ca reacţionari, vrîjmaşi ai poporului, ai naţiunii, ai libertăţii, ai patriei, - legenda i-a executat fără nicio milă. Dintre aceştia, unii de frunte au fost oameni superiori cari se chemau Petre Mavrogheni, Costaforu şi Boerescu.
... Tot aşa şi Eminescu şi bunul său prieten Manolache Costache. Câţi au murit, s'au dus toţi cu inima înegrită de credinţa că orice revoltă e de prisos, că legenda va triumfa totdeauna asupra adevărului, că tirania vorbei şi-a clădit în România un imperiu vecinic. Iar cei ce n'au murit, obosiţi de luptă, au desarmat cu aceeaşi tristă credinţă."
am uitat linkul
http://ro.wikisource.org/wiki/Lasc%C4%83r_Catargiu
Oho... tare, articolul lui Caragiale...
Manolescu rămâne, per ansamblu, un personaj pozitiv. Păcat că a crezut în amăgirile AC/PAC din anii '90, sau nu a întărit (cu "intelectualii") PNL sau PNŢCD (ori un partid nou, dar credibil).
Excelent textul lui Caragiale !
Nici o diferenta fata situatia de azi nu numai din Romania
Trimiteți un comentariu