11 martie 2011
Au mai mulţi impresia asta
Deputatul PDL Doru Oprişcan a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că are impresia că preşedintele Traian Băsescu vrea să îngroape Partidul Democrat Liberal.
“Tot grupul parlamentar al PDL e absolut convins că am ajuns la 35-36% pentru că Traian Băsescu a fost locomotiva acestui partid. Dar, în ultimele săptămâni, din ieşirile pe care le-am văzut şi din interviurile pe care le-a dat şi la RRA şi la TVR, am impresia nu că e supărat pe PDL, ci pur şi simplu vrea să îngroape PDL. Acesta e simţământul meu în momentul în care l-am văzut că, după supărarea pricinuită cu votul din Camera Deputaţilor cu Păsat *, a zis că nu îl mai interesează PDL”, a arătat Doru Oprişcan.
Acesta a arătat că şi el este supărat din cauză că parlamentarii puterii nu se prezintă la şedinţe pentru a vota legile organice, dar că din acest motiv nu poate să declare că nu îl mai interesează acest partid. “Şi eu sunt supărat, pentru că era a treia marţi în care ne-am întâlnit în Camera Deputaţilor şi nu am reuşit să trecem o lege organică, că nu eram suficienţi. Deşi în Camera Deputaţilor legile organice ar trebui să le trecem mai uşor, pentru că suntem 185 şi ne trebuie 167, nu ca la Senat unde diferenţa este de unu. Noi, de la 1 februarie, nu am reuşit să trecem nicio lege organică pentru că nu am fost niciodată din arcul puterii 167 de deputaţi în sală. Şi eu sunt supărat, dar pentru aia nu mi-am luat jucăriile şi să declar că nu mă mai interesează PDL-ul”, a arătat Oprişcan.
http://www.machiavelli.ro/stiri.php?art=30907
* Şi dacă votul la cazul Păsat "a trebuit" să iasă aşa, "ajutat" de unii de la PDL (eventual, cu absenţa din sală), ca să aibe "reformiştii" pretext de atac la PDL ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
Naţional : Ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept, au apărat legile represiunii Ati vazut, cum sa nu vedeti mitingul tefelistilor! Ai n...
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
Nici unul dintre motivele invocate obișnuit în campaniile de ațâțare a popoarelor nu m-ar fi putut face să lupt cu ură și cu dorința de a u...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
15 comentarii :
Mie si povestea cu Ridzi mi se pare exagerata.
La Ridzi, semnalul l-a dat Tolontan (n'asa, jurnalist "de treaba, de-al nostru"...).
Lucrurile astea se fac în doi paşi:
1) Cultivi imaginea unui blogger/jurnalist/politician ca pozitiva ("de-al nostrtu", 'om bun', etc...).
2) Ăla/aia lanseazĂ apoi ce trebuie lansat.
Şi pentru fraierii care îl cred "de-al lor", materialul pare credibil.
Da, am observat si eu ceva de genul asta.
Incearca acum acelasi lucru cu Blaga
Sper sa nu le mearga.
Sunt curios dacă "secta" (Baconschi y compris, deşi "va avea" moţiunea lui, cică) va aduna sprijinul a minim 10 filiale (condiţie obligatorie). Nu i-l poate acorda decât gruparea Udrea. Va fi indiciul daca "udriştii" îi vor urma pe "sectanţi" în noul partid.
Nu cred ca "udristii' pleaca in noul partid. Nu sunt fraieri ( Cocos ) :))
Om vedea..
Partidul se va face. Era clar de la bun început. Un nou "partid de dreapta", doar-doar de n-o apare ADEVĂRATUL PARTID DE DREAPTA (va apare, e clar şi acest lucru). Sunt curios care va fi pretextul "rupturii".
Ce amuzantă, "cearta" online dintre Lăzăroiu şi Preda.
La partidul ala de dreapta adevarat, adevarat abia astept sa ader si eu :)))
"Cearta 'telectualilor" este ridicola ....
Niste papa lapte fara experinta dar cu multe ifose.
Astia nu sunt barbati adevarati care sa fie in stare sa apere o natiune !
TAMPITA MEA PARERE E CA ALBA CA ZAPADA DE LA PREZIDABIL ESTE CROITA
Ei... "tâmpită"... Ai şi tu o părere, cum au atâţia. Şi eu am aceeaşi părere.
Mai degraba ideea vine de la consilieri "tampiti" si preluata cu superficialitatea celui care nu mai candideaza si se gandeste la pensie
Încep să îmi pierd iluziile vis a vis de TB.
Da, s-a plictisit sa fie presedinte.
A intrat in rutina.
Mai ales in ultimele luni parca nu mai are avant, placerea de a fi politician .A devenit un fel de robotel condus de consilieri.
Ore ce s-o fi intamplat ?
S-a indepartat si de oameni, de visele , de aspiratiile lor.
Cand este intrebat despre planurile Romaniei raspunde ca avem planurile UE.....
Prin capitulare in fata UE nu face dacat sa continue planul lui Taricea nu.
Noi inca n-am capitulat in fata UE.
Din acest moment Base nu ne mai reprezinta
Trebuie trecut la planul B. Urgent.
Altfel ne sufocam..
Trimiteți un comentariu