Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Moving ahead toward the New World Order See The 'New European Soviet' | The European Union: A British V...
-
Când, de fapt, ţineţi de acelaşi "centru de comandă"... Ca şi opoziţia, PDL mizează pe corupţi Good bye integritate, T...
-
Via În Linie Dreaptă , Asociaţia 21 Decembrie : La 21 de ani de la Revoluţie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, un dem...
-
Teatrul Est-Vest I: Scheletul NOM - crize care îndreaptă regiunile spre Guvernul Unic Mondial Exemplele care urmează arată cum actorii N...
-
“We all know why Joe Biden is rushing to falsely pose as the winner , and why his media allies are trying so hard to help him: they don’t wa...
-
Aşadar, Familia Internaţionalei Roşii s-a reîntregit în văzul tuturor. Continuitate, consens, complicitate, tupeu. Gorbaciov a ve...
-
... nu "de ce nu scade preţul ?", că statul nu a mărit partea sa "de 70%" din preţul benzinei: Președintele UGIR-...
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
7 comentarii :
eu nu-i pot intelege. daca ar fii politicieni adevarati ar iesi cu pieptul in fata si si-ar forma un nou partid. tot o plimba dupa cires.eu nu i-as vota daca nu au putut face nimic pentru patrie din interiorul PDL-ului nu o pot face nici cu alba ca zapada.praf in ochi aruncat pentru fraieri
Ies scântei la congres.
Nu inteleg pozitia ta, legata strict de fragmentul dat mai sus.
De ce-ar fi aberatie faptul ca ruperea unui partid i-ar aduce multdorita? pierdere a alegerilor ?!
Vroiam să arăt altceva - că toata construcţia lobby-ştilor noului partid are la baza presupuneri, cum ar fi apariţia facţiunilor care să se delimiteze de guvern. Dar sunt chiar miniştri care cer demisia premierului, si totuşi mai rămân în guvern (ei trecând drept "reformişti" ai partidului).
Lazaroiu a recunoscut prin septembrie anul trecut ca are o anumita inclinatie spre politica de stanga.
O sa caut articolul din Blogary
Mie mi se pare (Weber +Săftoiu+Macovei) la pătrat. Brrr...
Daaaaaa !
Este mult mai periculos decat toate impreuna
Trimiteți un comentariu