Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Ştire Realitatea.net : Prefectul Capitalei a anunţat că va ataca în instanţă o autorizaţie de construcţie emisă de Primăria sectorului...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
28 iunie 1914 Sună ciudat, dublat în portugheză, dar este titrat RO. De văzut şi Colonelul Redl , şi de acolo mai ales scenele: "direc...
-
Am redescoperit un articol din numărul mai-iunie 1991 al revistei Meridian , revistă bilunară (director - Dorin Tudoran, redactor as...
-
Informaţia ajunge în locurile unde trebuie să se ia decizia, dar chiar acolo este cauza neacţionării sau a trecerii sub tăcere. Cei din su...
-
După Vântu-TV, aşa ar fi. Eu unul nu prea cred, este sub arest în Siria. Nu, nu cred. Să vedem ce mai iese... http://www.evz.ro/artic...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
De ce Ucraina (şi patronii săi) ţin să acrediteze povestea cum că primul F-16 ucrainean a fost doborât de o instalaţie Patriot proprie , ş...


7 comentarii :
Am citit pe NR ca initial, proiectul UE cuprindea si partea de nord a Africii.
Vad ca se mai trezeste cate-o socialista tembela din Franta sa sustina asa ceva.
Singurul antitod pentru francezi, ca sa se lecuiasca de socialism ar fi vreo 2-3 de ani cu Putin.
Nu merge video pe blog .Trebuie mers pe Ru.Tube.......
Nu îmi dau seama dacă tov. Gaddafi va fi invitat la noua Construcţie Euro-Africană.
Nu e o tembelă, ci o ticăloasă, e linia eurosocialistă, aceeaşi care ne-a băgat mortul în casă în 2003, când PDSR/PSD a modificat Constituţia astfel încât să se treacă la euro printr-o simpla lege (leul era monedă naţională, au pus acest amendament ca să nu mai fie iar referendum).
Clipul merge bine cu Mozilla Firefox, nu ştiu cu alte browsere cum o fi, poate conexiunea wireless e de vină.
Chestiunea cu moneda nationala votata doar de Parlament este de neacceptat.Este impotriva intereselor nationale.
Cred ca am eu probleme cu Windowsul.
Trebuie reinstalat.Cosmar
The damage is done. Imbecilii care au votat "Constituţia europeană"... (am stat acasă: cum să propună ceva bun PSD/PDSR ?! "It's elementary, my dear Watson"). De-abia aştept să iasă lumea cu beldiile, să îi ia la alergat... :)))
Am un calculator pe care trebuie să îl repar bucată cu bucată: după placa de reţea, acum trebuie înlocuită memoria, cică (mereu am Chrome/Opera/Mozilla crash...).
Si eu la fel.
Mar mir pentru ca n-are doi ani vechime
Daca as avea timp mi-ar place sa ma ocup eu de calculator
Asa sunt dependenta de altii si nu-mi place
Me 2oo... :(
... deşi este PC-ul de rezervă.
Trimiteți un comentariu