Probabil ca să se bage în seamă, pe sine şi pseudopartidul pe care pretinde că îl conduce, Radu Sârbu/FPS semnează un comunicat : "Mesajul PNŢCD către conducătorii Chinei", în care apar falsuri, unele intenţionate, altele posibil involuntare, dar psihanalizabile:
PNŢCD le este recunoscător conducătorilor chinezi care au reînnoit sprijinul acordat de Preşedintele Mao Ze Dong revenirii României la graniţele ei dinaintea semnării şi aplicării Pactului sovieto-nazist de la 23 August 1939.
Fidel trecutului său de luptă împotriva persecuţiilor politice şi considerând că astăzi onorabilitatea statelor este determinată de felul în care îi tratează pe contestatarii puterii, PNŢCD este solidar cu cetăţenii chinezi care suferă pentru a-i conferi Chinei această onorabilitate.
De aceea, PNŢCD face apel la preşedintele Hu Jintao să ridice toate îngrădirile la care este supus Liu Xiaobo.
Preşedinte PNŢCDDacă titulatura de "preşedinte PNŢCD" este un fals clar, făcut cu intenţie, chiar dacă justiţia ar putea da dreptate aripii PNŢCD-Sârbu în disputa juridică cu aripa PNŢCD-Pavelescu (în prezent "titulara" PNŢCD), surprind (oare ?) falsurile politico-istorice: "PNŢCD le este recunoscător conducătorilor chinezi care au reînnoit sprijinul acordat de Preşedintele Mao Ze Dong revenirii României la graniţele ei dinaintea semnării şi aplicării Pactului sovieto-nazist de la 23 August 1939".
Radu Sârbu
Ca să acorzi un sprijin, trebuie mai întâi să existe cererea sau acţiunea la care se referă acel sprijin, iar acesta să fie acceptat. Ori, este greu de crezut că în timpul "mandatelor" prezidenţiale ale lui Mao Ze Dong, cineva din conducerea RPR/RSR ar fi formulat intenţia de a redeschide chestiunea frontierei cu URSS (varianta ca Mao Ze Dong să fi sprijinit vreun apel al disidenţilor ori al exilului iese din discuţie).
Mai mult, aflăm că acest sprijin ar fi fost "reînnoit". Probabil este vorba de vreo declaraţie a clicii de la Beijing, făcută cu scopul de a încurca politica externă a României şi a Moldovei. Ştim bine câte parale ar face un asemenea "sprijin".
3 comentarii :
Bănuiesc că nu va considera cineva discursul regizat al lui Nicolae Ceauşescu din august 1968 o declaraţie revizionistă.
Ivan avea nevoie de un "nebun" pe care să îl mişte pe tabla de şah geopolitică, spre a obţine tehnologii şi informaţii.
Bineinteles.
Influenta kagebista a fost devastatoare la noi.Dovada este ceea ce se intampla de 20 de ani incoace.
Zicem ca o luam la dreapta dar mai toti ne imping spre stanga.
Mai ales "elitele"
Eu tot mai cred că fie l-a lucrat vreun consilier pe Sârbu/FPS ca să scoată acest comunicat ("e bun, dom'le !"), fie ne ia de idioţi.
Trimiteți un comentariu