Dacă această ştire este adevărată, ea serveşte de minune campaniei electorale a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (al lui Vladimir Voronin):
Mihai Ghimpu a făcut marţi aceste declaraţii, spunând că un asemenea tratat putea fi semnat doar de el, şi nu de premier, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova.
Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră a fost semnat la 8 noiembrie, la Bucureşti, de ministrul român de externe Teodor Baconschi şi premierul de la Chişinău Vlad Filat.
Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, a declarat pentru Ştirea Zilei că "tratatul privind regimul de frontieră semnat de premierul Vlad Filat e ilegal şi neconstituţional. "Atât timp cât documentul nu a fost ratificat de Parlament, eu nu pot să-l atac la Curtea Constituţională", a precizat Ghimpu.
Vlad Filat a semnat săptămâna trecută, la Bucureşti, tratatul privind regimul de frontieră cu România.
Adică, ar susţine teza comuniştilor că, de fapt, România mimează recunoaşterea statală a Republicii Moldova, însăşi documentul semnat de Vladimir Filat şi Teodor Baconschi fiind netemeinic din punct de vedere juridic.
4 comentarii :
Păi nu era mai bine să nu se fi semnat deloc tratatul ăla? Astfel problema nu mai era în atenţia populaţiei. Crezi că pe ţăranul basarabean îl preocupa aşa tare dacă există sau nu tratat de frontieră?
Diplomaţia noastră e neprofesionistă dacă nu s-au gîndit să ceară şi părerea lui Mihai Ghimpu în această problemă, înainte de semnarea tratatului. Ghimpu este unul din puţinii politicieni de la Chişinău care sînt pro-români nu din interes ci din convingere http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/12/mihai-ghimpu-primul-presedinte-unionist-al-republicii-moldova-video/
Dar la Bucureşti, ideea că cineva poate avea convingeri politice şi nu doar interese e cam greu de înţeles.
Epic fail...
Inexplicabilă ocolirea lui Ghimpu, ambasadorul de la Chişinău a mai avut niste mişcari mai ciudate, recent (am citit la roncea.ro ).
Ce gafa monumentala !
Să vedem ratificarea în parlament(e), şi reacţia lui Ghimpu şi a Curţii Constituţionale md.
Trimiteți un comentariu