CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII CONTINUĂ NUMIRILE LA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE INTR-UN SISTEM CONSTANT CRITICAT DE MAGISTRAŢI
Pe ordinea de zi a şedinţei plenului CSM din data de 25.11.2010 se află nota Direcţiei Resurse Umane şi Organizare privind candidaturile depuse pentru promovarea pe posturile vacante de judecător de la secţiile comercială şi de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este inadmisibilă perpetuarea aceluiaşi tip de numire, în condiţiile în care interviul susţinut în faţa plenului este irelevant din punct de vedere al verificării competenţelor profesionale ale candidaţilor, al profilului lor psihologic şi de integritate, precum şi al evaluării carierei acestora.
Nu ne mai permitem judecători la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a căror numire să stea sub semnul arbitrariului si al subiectivismului.
Reamintim Consiliului Superior al Magistraturii principiile asumate de un număr de peste 400 de judecători prin petiţia INTEGRITATE ŞI DEMNITATE, precum şi faptul că marea majoritate a adunărilor generale a cerut renunţarea la aceasta modalitate de numire şi înlocuirea acesteia cu un concurs obiectiv şi transparent.
Judecător Natalia Roman
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România
http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/39809.html
2 comentarii :
Acum doi ani,mult dupa alti comentatori,am spus ca dl.pesedinte Traian Basescu nu va reusi nimic in mandatele incredintate de electorat ,daca nu reformeaza justitia. Mai sunt putini ani si reforma justitiei pare tot mai departe.Faptul ca nu vorbeste de asta,asa cum nu vorbeste de mafia medicamentelor,ma face sa sper ca pregateste ceva .Dar daca nu va timp ?
E greu de luptat, mafia CSM-a instaurat odată cu modificarea Constituţiei, după referendumul trucat din 2003.
Trimiteți un comentariu