După toate probabilităţile, în abordarea internaţională a chestiunii transnistrene se coace o turnură spectaculoasă. Şi această schimbare de proporţii a fost pregătită, în mare parte, de vizita cancelarului german la Bucureşti.
Traian şi Angela, o întâlnire pentru Republica Moldova
De ce a venit Angela Merkel în România? Iată o întrebare scormonitoare pe care şi-o pun astăzi unii observatori ai vieţii politice internaţionale. Şi nu întâmplător. În aparenta ei simplitate, interogaţia nu-i atât de retorică după cum poate să pară la prima vedere.
Frapată de avansurile pe care le-a făcut cancelarul german Bucureştiului, presei de dincolo de Prut i-a scăpat adevărata miză a vizitei sale. Atenţia mass-media s-a centrat pe promisiunea Berlinului de a sprijini fără echivoc primirea României în spaţiul Schengen. De bună seamă, mesajul transmis de cancelarul german a fost pe cât de pozitiv, pe atât de sugestiv. Dar pentru asta nu era nevoie să vină neapărat la Bucureşti.
Ce a vrut, de fapt, Angela Merkel de la Traian Băsescu? Au dreptate analiştii atenţi care consideră că răspunsul la această întrebare îl găsim în cuvintele pe care le-a rostit cancelarul german după încheierea vizitei. „Există un interes comun să fie rezolvate problemele în Republica Moldova…”, a spus ea, specificând că este vorba de chestiunea transnistreană.
La mijloc, neîndoios, e un mare meci geopolitic pe care Germania îl dispută cu Rusia şi rezultatul lui nu poate fi decis în actualul context istoric şi geopolitic fără România. De aceea, Merkel a venit la Bucureşti preponderent pentru a negocia căile posibile de aplanare a conflictului îngheţat de pe teritoriul Republicii Moldova.
Nici pace, nici război
Germania, precum se ştie, ca şi, de altfel, Franţa, Italia, Grecia şi alte câteva ţari din comunitatea euroatlantică, au o viziune asupra Rusiei total diferită de cea a grupului atlantiştilor, din care fac parte SUA, Canada, Marea Britanie sau Olanda. Ca să nu mai vorbesc de noii membri ai UE şi NATO din fostul bloc sovietic. Berlinul consideră că o cooperare strânsă pe diverse planuri cu Moscova, dar mai cu seamă pe cel economic, ar putea s-o îmblânzească pe aceasta, fapt ce ar conduce treptat, în perspectivă istorică, la europenizarea ei efectivă.
Privită din acest unghi, problema transnistreană este tratată astăzi de Merkel drept un test menit să probeze capacitatea regimului Putin-Medvedev de a se restructura şi a colabora pe bune cu Occidentul. Tocmai de aceea, Germania propune un târg altădată neverosimil: investiţii occidentale în modernizarea Rusiei în schimbul evacuării trupelor şi muniţiilor ruse din estul Republicii Moldova.
Kremlinul care nu poate să spună nici „da”, nici „nu”, întrucât vrea asistenţă financiară şi tehnologică occidentală, dar fără a renunţa la doctrina sa euroasiatică de mare putere, a adoptat, pare-se, celebra tactică a lui Leo Troţki: „Nici pace, nici război!”. Ruşii nu doresc să se retragă de la Nistru fără garanţii internaţionale pentru regiunea rebelă.
Cu alte cuvinte, Kremlinul îşi propune să obţină acum un soi de legitimare a autoproclamatei republici nistrene. Tocmai de aceea, pesemne, sintagmele „Republica Moldova” şi „Transnistria”, folosite de Merkel la Bucureşti, au ridicat mai multe întrebări neliniştitoare în mass-media. Au apărut chiar speculaţii că s-ar pune la cale un plan Kozak cosmetizat. S-a insinuat, bunăoară, că Merkel ar fi vorbit despre Transnistria ca despre un subiect de drept internaţional.
Cred că e o interpretare exagerată. Nu se nuanţează suficient. Cancelarul german n-a spus „Republca Moldova şi Transnistria”, după cum scriu unele ziare, ci „Republica Moldova, Transnistria”. Altminteri zicând, ea a utilizat virgula, nu conjuncţia „şi”, ceea ce, orice s-ar spune, este altceva.
Şi lupul sătul, şi oaia întreagă
Problema, cred eu, se pune altfel. Cum politica este arta posibilului, se caută o soluţie în urma căreia şi lupul să fie sătul, şi oaia să rămână întreagă. Din câte se pare, nu se negociază rezolvarea definitivă a conflictului, lucru care nu-i cu putinţă deocamdată. Se urmăreşte mai curând conservarea garantată pe termen relativ lung a statutului actual al Transnistriei în schimbul retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova a contingentului militar rus.
Pentru a atinge obiectivul scontat, Occidentul încearcă să-şi asigure şi o majoritate numerică în formatul oficial de negocieri. Nu întâmplător, concomitent cu şederea dnei Merkel la Bucureşti, a fost difuzată o declaraţie a reprezentantului special UE pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, potrivit căreia SUA şi UE urmează să-şi schimbe în decembrie statutul de observatori în cel de mediatori cu drepturi depline în procesul de reglementare transnistreană.
Totuşi Uniunea Europeană, unde toate deciziile sunt consensuale, nu poate oferi garanţii Transnistriei fără asentimentul României. Iată de ce Merkel are mare nevoie de Băsescu. Nu încape îndoială că liderul de la Bucureşti cere Germaniei concesii pentru România, dar mai întâi de toate pentru Republica Moldova, pentru desprinderea efectivă a acesteia de pe orbita rusească şi accelerarea procesului ei de aderare la UE.
Rezumând, tranzacţia ruso-germană asupra chestiunii transnistrene ar putea să producă un paliativ, în niciun caz o eradicare a diferendului. În consecinţă, regimul de la Tiraspol va supravieţui un timp, poate sub mandatul UE, aşa cum scria joi cotidianul „Nezavisimaia Gazeta”. Ca rezultat, Republica Moldova se va debarasa, în sfârşit, de prezenţa militară rusă din estul teritoriului său. Acest fapt i-ar netezi, implicit, drumul spre Uniunea Europeană.
http://bogatu.voceabasarabiei.net/?p=606
* * *
Who Is Dictating EU Policy? - The European Union’s recent warmth toward Russia reveals the answer
Russia Is Stirring. Time to Watch Germany - Russia’s war against Georgia August last year taught us that it is unlikely the Kremlin will create a crisis without first consulting Berlin
Russia, Germany and Europe’s Future - Events have catapulted Russo-German relations into the world spotlight. The outcome will set the scene for massive events centered in Europe that will ultimately impact every nation on Earth!
Russia’s Balkans - What is at stake at the coming NATO summit? Why is it “an issue of survival” for Moscow? Why does Russia want to keep Ukraine and Georgia out of the alliance?
Russia, Germany and Energy Politics - Russia and Germany are caught up in a high-stakes game of energy politics. The fallout will shape the order of European international relations for the foreseeable future
Dangerous Liaisons - What the warming relationship between Germany and Russia means for the world
5 comentarii :
Inteleg ca Merkel a negociat cu Rusia inainte.
Vor sa-l "adoarma" pe TB ca sa accepte recunoasterea Transnistriei.
Eu personal nu cred ca se vor retrage trupele de acolo.
"Russia consulted Germany before it attacked Georgia the first time, isn’t it logical the Kremlin would consult Germany should it contemplate such action again? "
.....
"Germany and Russia fear each other. Geographically, they’re separated by wide open, easily accessible plains, each vulnerable to the other. Economically, Germany (and the rest of Europe) depends on Russian energy, while Russia depends on trade and commerce with Germany and other European states. Geopolitically, Berlin is the undisputed lead power in the European Union, and has a direct and open line to the White House, Moscow’s most significant competitor. Russia, meanwhile, has the ear of the Chinese, dominates the Caucasus and Central Asia, and has influence in Tehran. "
Vor să spargă NATO, luni începe o reuniune Rusia-Franţa-Germania, vor să propună "spaţiul unic de securitate european'.
În locul englezilor aş da o bombă atomică pe Berlin şi aş pregăti-o pe a doua pentru Paris.
Asa este !
Se vede de la o posta !
TB nu se simtea confortabil in discursul pe care l-a tinut la sfarsitul intalnirii
Ehe, iese scandal mare...
Cat tupeu pot sa aiba .
Vor sa prosteasca o Europa intreaga !
Trimiteți un comentariu