22 octombrie 2010

"Intervenţia inacceptabilă a unor patroni de media în activitatea jurnalistică"



Încep să cred că "scurgerea" stenogramelor lui Vântu este de fapt o acţiune care intenţionează, pe lângă ajutarea acestuia în procedurile juridice, şi o tentativă de a bloca Strategia Naţională de Apărare în parlament (Strategie care menţionează la "vulnerabilităţi" campaniile de presă la comandă, şi unde ar putea fi situată şi această "scurgere").

Dezvaluirea de catre Parchet catre media a discutiilor telefonice purtate de niste persoane particulare, fara legatura cu fapta penala, constituie o ilegalitate, aducand atingere dreptului la viata privata precum si a dreptului la imagine a persoanei; astfel de interceptari se arhiveaza la sediul parchetului (art.91ind.1, alin4) urmand a distruse la solutionarea definitiva a cauzei.

Atragem atentia parlamentarilor si factorilor de decizie in aprobarea strategie nationale de securitate ca publicarea stenogramelor nu poate fi invocata ca argument care sa justifice, nici chiar acum, mentinerea campaniilor media ca vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale, fapt ce constituie deja o plangere adresata Comisiei de petitii a Parlamentului European. O ironie a situatiei este aceea ca, chiar prin sprijinul presei, Strategia de securitate nationala ar putea sa treaca acum de Parlament, desi parea blocata.

Este inadmisibila si pasivitatea organelor statului care trebuie sa reactioneze la modul de instrumentare al instructiei penale, pentru apararea ordinii constitutionale si indeplinirea functiilor lor, indiferent de circumstantele politice. Consiliul Superior al Magistraturii ar fi avut ocazia sa se autosesizeze cu privire modul in care unii magistrati care ar fi trebuit sa asigure respectarea prevederilor codului de procedura penala[1] au actionat., ignorand subiectul pe ordinea a sedintei de astazi
(din comunicatul Alianţei pentru Statul de Drept)
http://mobile.agerpres.ro/news.php?n=FCC535F1CAF15C85543282A176F&c=&p=1&s=&q=

Şi, în plus, puţină agitaţie şi pe la Parlamentul European şi Comisia Europeană:
27 de jurnalisti din presa scrisa si audiovizuala din Romania sunt supusi abuziv unei supravegheri, invocandu-se pericolul pe care il prezinta pentru Siguranta Nationala.
 
Ma numesc Sorin Rosca Stanescu si sunt unul dintre cei 27 de ziaristi din Romania impotriva carora a fost declansata o vasta operatiune de supraveghere, la care participa lucratori din mai multe compartimente ale Serviciului Roman de Informatii, precum si specialisti ai Serviciului de Protectie si Paza. In cazul niciunuia dintre noi nu exista un dosar de cercetare penala aflata in curs, astfel incat o asemenea masura sa se justifice din motive care nu au legatura cu profesiunea de jurnalist.

Iar asociaţiile profesionale ale magistraţilor folosesc scurgerea ca pretext pentru diminuarea atribuţiilor organelor de investigaţie:
Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România cer CSM să iniţieze demersuri pentru modificarea legislaţiei referitoare la interceptările telefonice şi atrag atenţia asupra faptului că apariţia în mass-media a interceptărilor din dosare penale creează presiune asupra imparţialităţii justiţiei.

"Asociaţiile profesionale ale magistraţilor constantă cu îngrijorare că probe din dosare penale şi, în special, interceptări telefonice sau înregistrări ambientale apar în mass-media, creând presiune asupra imparţialităţi justiţiei şi un climat de insecuritate generală", se arată într-un comunicat al celor două instituţii. Totodată, cele două asociaţii ale magistraţilor atrag atenţia asupra faptului că respectarea principiilor legalităţii şi imparţialităţii constituie o condiţie de bază a credibilităţii justiţiei. Din acest motiv, susţin reprezentanţii AMR şi Asociaţiei Procurorilor, cele două asociaţii solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) "să dispună efectuarea unor verificări privind aceste situaţii devenite practică constantă şi, în măsura în care se stabileşte săvârşirea unor abateri disciplinare, să se învestească cu soluţionarea lor ori să dispună sesizarea organelor de urmărire penală".
Asociaţiile mai solicită CSM să iniţieze demersuri pentru modificarea legislaţiei, în sensul revizuirii normelor privind interceptarea convorbirilor telefonice, durata interceptărilor, proba autenticităţii înregistrărilor, securitatea acestora, explicarea conţinutului de mandat de securitate naţională, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO în materie, astfel încât prevederile constituţionale privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private să nu fie încălcate, iar pe de altă parte, cetăţeanul să nu fie expus unei vulnerabilităţi perpetue faţă de organele statului. "În nici un caz informaţia de interes public nu se identifică cu o interceptare generalizată a convorbirilor telefonice şi nici imperativul de securitate naţională nu poate expune cetăţeanul sentimentului de frică şi insecuritate prin încălcarea garanţiilor constituţionale, insecuritatea individuală nefiind specifică expectanţei de securitate şi protecţie pe care le aşteaptă cetăţeanul de la stat", se arată în comunicatul celor două asociaţii.

4 comentarii :

Vaticanul si Inchizitia Mileniului III spunea...

Eveniment editorial: www.insidevatican.blogspot.com

Riddick spunea...

Interesant.

Cred că citatul din header se referă la razboiul din fosta Iugoslavie.

Anonim spunea...

la noi exista tot soiul de strategii ciudate, cum e si dosarul gresit facut inchis pentru vicii de procedura, asaca nu ma mai mira nimic.

Riddick spunea...

...sau legile cu "portiţe" cu dedicaţie, care pot fi chiar declarate la o adică neconstituţionale, tocmai pe baza şopârlelor strecurate dinainte.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: